kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Promoţie în luna iunie, la Centrul Medical Valleriana Târgovişte

Până la sfârşitul acestei luni o consultaţie medicină internă şi ecografie costă 50 de lei.
Centrul Medical Valleriana Târgovişte se află pe bd. Independenţei, nr.8, et.1. Aici se efectuează consultaţii, analize şi examinări medicale şi se oferă servicii operatorii şi post-operatorii. Pentru programări şi informaţii suplimentare cei interesaţi pot suna la 0245.222.203. De asemenea se pot face programări online, pe site-ul centrului, www.vallerianamed.ro.

Până la sfârşitul acestei luni o consultaţie medicină internă şi ecografie costă 50 de lei.

Record de vizitatori la Curtea Domnească. În prima jumătate a acestui an au trecut pragul ansamblului monumental 80.000 de vizitatori

curtea_domneasa_in_straie_noi_1294987478
În primele 5 luni ale anului 2012, peste 80.000 de persoane au vizitat muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte.
Această creştere spectaculoasă a numărului de vizitatori nu a mai fost atinsă în niciun an din  perioada 1990 – 2011. Cei mai mulţi au vizitat Ansamblul Monumental „Curtea Domnească“, cel mai important obiectiv turistic din judeţul Dâmboviţa, unde au fost extinse spaţiile expoziţionale în urma finalizării lucrărilor de restaurare.

Bulgarii târgovişteni vor avea cu ce să-şi ude culturile. A început decolmatarea Iazului Morilor

Veşti bune pentru târgovişteni. A început decolmatarea iazului morilor, lucrare programată în urmă cu două luni de zile, dar imposibil de realizat din cauza vremii nefavorabile.   “Este o acţiune strict administrativă, o lucrare de normalitate pe care, în principal locuitorii cartierului Sârbi o aşteptau de foarte multă vreme.

Două spectacole de succes în acest sfârşit de săptămână, la Teatrul Municipal Târgovişte

SALA TONY BULANDRA

SAMBATA, 09 IUNIE, ORA 19.00

OPPOSITES ATTRACT de Bruce Kane

Regia: Florin Piersic Jr.

O comedie pe cât de amară, pe atât de explozivă, despre resorturile, dinamica şi (ne)împlinirile erosului, într-o lume în care acesta pare a nu mai avea de întâmpinat niciun fel de obstacole. O lume lipsită de prejudecăţi, în care nu mai contează sexele partenerilor, cât sexul;

A doua simulare pentru Adrian Melicovici! Târgovişteanul a plecat în această dimineaţă, pe jos, spre Sinaia! UPDATE

Târgovişteanul Adrian Melicovici, care vrea să ajungă pe jos, în Italia, a plecat în această dimineaţă într-o nouă simulare, pe traseul Târgovişte-Sinaia, având de parcurs un traseu de 64 de kilometri. Chiar dacă vremea nu este de partea lui, judeţul nostru fiind sub cod galben de ploi şi vijelii, Adrian Melicovici a pornit în această dimineaţă, la ora 09.00, din faţa supermarketului Dedeman, spre Sinaia., unde speră să ajungă diseară, în jurul orei 19.00, dacă ploaia nu-i va îngreuna traseul. Oricum, scriitorul este pregătit cu o pelerină de ploaie pentru eventualitatea în care va începe ploaia, aşa cum ne-a declarat la plecare. „Voi face o SIMULARE DE FOC pe ruta TÂRGOVIŞTE- SINAIA, indiferent de starea vremii, la pas, pe o distanţă de 64 km, cu greutate în spate. Dacă reuşesc această simulare extrem de dificila ( depinde şi de starea vremii), voi dedica „antrenamentul” de mâine prietenei mele, care ştiu că îmi este alături. 

Un târgoviştean şi-a ucis iubita în Italia, în faţa copilului acesteia!

Comunitatea din Tivoli, Italia, a fost zguduită, în seara zilei de 31 mai 2012, în jurul orei 23:00, de o crima odioasă comisă asupra unei tinere din Sighet, Bianca Claudia Beuca (23 de ani),  de către un târgoviştean, chiar în faţa copilului victimei.

UVT oferă peste 2 500 de locuri pentru anul universitar 2012-2013. Află ce-ţi trebuie ca să devii student!

Alsolvenţii de bacalaureat sau facultate au de ales între 27 de specializări, pe care Universitatea „Valahia” din Târgovişte le pune la dispoziţie. Studenţii, masteranzii şi doctoranzii UVT beneficiază de laboratoare de cercetare şi spaţii de învăţământ moderne, se bucură de spaţii de cazare şi recreere cu un confort ridicat şi pot obţine mobilităţi universitare pentru studii în străinătate.
Examenul de admiterea pentru anul universitar 2012-2013 la Universitatea „Valahia” Târgovişte are loc în luna iulie, iar din totalul de peste 2 500 de locuri oferite, 1 350 sunt în regim de fără taxă.
Pentru înscrierea la examen, candidaţii trebuie să depună la secretariatele facultăţilor un dosar cu următoarele documente:
• Fişă de înscriere;
• Declaraţie pe proprie răspundere prin care candidatul face cunoscut dacă a avut sau are calitate de student la alte programe de studii universitare, cu prezentarea ciclului şi formei de finanţare a studiilor (bugetat sau cu taxa);
• Carte de identitate – original şi copie;
• Diplomă de bacalaureat şi foaie matricolă sau echivalente cu aceastea, în original sau copii legalizate;
• Certificat de naştere, în copie legalizată;
• Adeverinţă medicală tip , eliberată de cabinetul medical şcolar sau de medicul de familie, din care să rezulte că persoana care se înscrie la concursul de admitere este aptă pentru profilul la care candidează;
• Candidaţii cu afecţiuni clinice sau handicap vor prezenta adeverinţe medicale în care se va menţiona – în mod expres – gradul deficienţelor, în funcţie de localizarea acestora conform criteriilor medicale de orientare şcolara şi profesională din ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 427/1979;
• trei fotografii tip 3/4 cm;
• adeverinţă din care să rezulte calitatea de student, respectiv diploma de licenţă sau diploma de absolvire, în original sau copie legalizată pentru cei care se înscriu la concurs ca să urmeze o a doua specializare;
• certificat de căsătorie, în copie legalizată (dacă este cazul)
• dosar plic;
• chitanţă pentru achitarea, la casieria universitătii, a sumei prevăzută la înscriere
• acte doveditoare a situaţiei lor particulare (copie legalizată dupa certificatul de deces al părintilor – în cazul celor orfani; adeverinţă de la Casa de copii – în cazul celor aflaţi în această situaţie; acte doveditoare ca sunt copii ai personalului didactic)
Absolvenţii de învăţământ superior cu/fără diploma de licenţă, care doresc să urmeze o a doua specializare vor ataşa în plus:
• diploma de licenţă sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau copie legalizată, (dacă este cazul);
• foaia matricola/suplimentul la diplomă;
Candidatii care optează pentru locurile rezervate etniei rrome, vor aduce la înscriere o recomandare eliberată de către o organizaţie legală a rromilor (semnată şi ştampilată), care atestă apartenenţa lor la această etnie. Locurile rezervate se vor aloca facultăţilor de către Rectorat, conform solicitării candidaţilor la înscriere.
Cetăţenii din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană pentru înscrierea la studii universitare de licenţă în anul universitar 2012/2013, vor ataşa la cererea de înscriere în plus:
– atestatul de recunoaştere a studiilor, eliberată de CNRED;
– certificat de competenţă lingvistică pentru limba română,
Taxele de înscriere la concursul de admitere sunt următoarele:
– admitere în anul I la studii universitare de licenta – 80 lei
– admitere la continuare de studii – 80 lei
– admitere la a II-a specializare – 80 lei
– admitere la studii universitare de masterat – 100 lei
– admitere la studii universitare de doctorat – 200 lei
– admitere la studii postuniversitare de perfectionare – 80 lei
Mai multe informaţii despre examenul de admitere la Universitatea “Valahia” din Târgovişte sunt oferite pe site-ul instituţiei, www.valahia.ro.

Absolvenţii de bacalaureat sau facultate au de ales între 27 de specializări, pe care Universitatea „Valahia” din Târgovişte le pune la dispoziţie. Studenţii, masteranzii şi doctoranzii UVT beneficiază de laboratoare de cercetare şi spaţii de învăţământ moderne, se bucură de spaţii de cazare şi recreere cu un confort ridicat şi pot obţine mobilităţi universitare pentru studii în străinătate.

Documentarul “Dâmboviţa jumătate de mileniu” a avut prima proiecţie! Vezi aici întreg filmul cu Mircea Albulescu, Ion Haiduc şi Vasile Lupaşc

Aseară a avut loc prima proiecţie cinematografică a filmului documentar artistic “Dâmboviţa jumătate de mileniu”. Filmul s-a bucurat de participarea extraordinară a actorilor Mircea Albulescu şi Ion Haiduc. Scenariul şi regia de luptă sunt semnate Vasile Lupaşc, imaginea şi regia de montaj, Horia Lupu, regia artistică, Gabriel Duţu şi scenografia, Nicola Maria.

EXPOZIŢIE TEMATICĂ – 500 de ani de la atestarea documentară a judeţului Dâmboviţa

muzeu_istorie_600x449
Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Dâmboviţa organizează luni, 4 iunie 2012, începând cu orele 14.30, expoziţia tematică „500 de ani de la atestarea documentară a judeţului Dâmboviţa”,  ce va avea loc la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr. 189.
Expoziţia dedicată acestui moment aniversar reprezintă concepţia comună a instituţiilor organizatoare cu binecunoscutul colecţionar, arhitect Dan Niţescu.
Judeţul Dâmboviţa în memoria documentelor.
În Sala „Auditorium”a muzeului, pe baza ştirilor documentare, parte prezentate în original, este ilustrată evoluţia istorică, politică şi teritorială a judeţului.
Judeţul Dâmboviţa în însemne heraldice
O temă heraldică importantă este stema oraşului de reşedinţă, Târgoviştea, prezentă încă din timpul domnitorului Neagoe Basarab.
Judeţul Dâmboviţa în cartografie
Ilustraţia cartografică cuprinde 20 de hărţi ale ţinutului dâmboviţean, remarcându-se prima hartă a judeţului Dâmboviţa realizată de Carol Popp de Szathmáry. Hărţile, în mare majoritate, proprietate a Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Dâmboviţa sunt pentru prima dată prezentate publicului alături de numeroase planuri de moşii expuse de Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.
Judeţul Dâmboviţa în imagini de epocă
Holul central al muzeului este gazda unei istorii în 380 de imagini, majoritatea inedite, a judeţului Dâmboviţa în prima jumătate a secolului XX.
Subiectul atât de vast, ce acoperă o cronologie de o jumătate de mileniu şi diversitatea problematicilor pe care le conţine, au condus la alcătuirea unei tematici expoziţionale pentru a ilustra intervalul scurs de la prima menţiune documentară a judeţului Dâmboviţa – 4 iunie 1512.
Expoziţia poate fi vizitată în intervalul 4 iunie – 15 iulie 2012.

Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Dâmboviţa organizează astăzi, 4 iunie 2012, începând cu orele 14.30, expoziţia tematică „500 de ani de la atestarea documentară a judeţului Dâmboviţa”.

SUSŢINERE: La mitingul electoral de la Tărtăşeşti, PDL a strâns din trei sate, cât USL, la Târgovişte, din 89 de localităţi!

Week-end-ul care tocmai s-a încheiat a fost ultimul din această campanie electorală pentru alegerile locale, campanie care se va încheia vineri, la ora 24:00. De aceea, toate formaţiunile politice au încercat să profite  la maximum de cele două zile. Unii  cu mai mult spor, unii cu mai puţin! Cu adevărat surprinzătoare au fost două evenimente organizate unul sâmbată, la Târgovişte şi unul duminică, la Tărtăşeşti.

Victor Ponta a “fugit” cu elicopterul de la mitingul din Târgovişte! Vă sună cunoscut?

După conferinţa de presă susţinută la finalul mitingului electoral din Târgovişte, Victor Ponta şi suita sa au plecat destul de agitaţi, probabil şi din cauza nemulţumirii liderului PSD faţă de manifestarea dâmboviţeană. Următoarea destinaţie a lui Ponta era Craiova, dar acesta a evitat drumul, pe ruta veche, prin judeţul vecin Argeş, pentru că oamenii din staff-ul său aveau informaţii despre posibile acţiuni anti-USL în zona Găeşti – Gura Foii,  iar varianta ieşirii în Autostrada Bucureşti – Piteşti nu era posibilă, din cauza podului rupt la Ioneşti.

Mircea Albulescu: „Trebuie neapărat să ştiţi de unde veniţi, ca să înţelegeţi unde trebuie să ajungeţi!”

Actorul se află astăzi la Târgovişte, unde a participat la ora 11.00, la lansarea cărţii „Povestea lui Vlad Vodă Drăculea”, primul volum din seria „10 poveşti pe care le datorăm copiilor noştri”, semnată Vasile Lupaşc.
„Vă recomand cu dragosate să citiţi sau să rugaţi părinţii, surorile sau fraţii să vă citească, pentru că aici, dragii mei copii, este istoria dumneavoastră. Trebuie neapărat să ştiţi de unde veniţi, ca să înţelegeţi unde trebuie să ajungeţi”, a fost mesajul marelui actor român. Mircea Albulescu a jucat în spectacolul medieval după primul volum „Răstignit între cruci”, despre viaţa voievodului, este şi vocea uneia dintre cărţile audio scrise de târgovişteanul Vasile Lupaşc, alături de care apare şi în filmul documentar „Dâmboviţa, jumătate de mileniu”, ce va fi lansat diseară, la Teatrul Municipal Târgovişte, de la ora 20.00. „De câte ori putem să fim împreună ne face mare plăcere să fim împreună”, a mărturisit Mircea Albulescu despre relaţia cu Vasile Lupaşc.
Cartea lansată astăzi are un scop practic, după cum a explicat autorul. „După ce am scos primele volume ale romanului „Răstignit între cruci”, am avut surpriza să mă întrebe copilaşi dacă Vlad a fost într-adevăr vampir. Şi atunci mi-am dat seama unde a ajuns nivelul nostru de cunoaştere şi cât de mult afectează viitorul naţiei, chiar dacă par cuvinte mari.” Astfel Vasile Lupaşc s-a gândit să povestească istoria românilor pe înţelesul copiilor în zece volume destinate celor mici. Primul volum a apărut cu sprijinul Primăriei Muncipiului Târgovişte şi al Teatrului Municipal Târgovişte şi a fost dăruit gratuit copiilor prezenţi astăzi în Parcul Chindia, la lansare. Ei au primt autografe din partea maestrului Mircea Albulescu, care i-a îmbrăţişat sufleteşte pe fiecare.

Actorul se află astăzi la Târgovişte, unde a participat la ora 11.00, la lansarea cărţii „Povestea lui Vlad Vodă Drăculea”, primul volum din seria „10 poveşti pe care le datorăm copiilor noştri”, semnată Vasile Lupaşc. 

 

 

 

 

PREMIERĂ: Astăzi se lansează documentarul „Dâmboviţa, jumătate de mileniu”

Filmul documentar este realizat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, după scenariul scriitorului târgoviştean Vasile Lupaşc şi este conceput ca o reclamă pentru judeţ.

 

Festivalul „Cooltura Urbană” ediţia a III-a (GALERIE FOTO)

Peste 8000 de dâmboviţeni  au petrecut aseară pe Platoul Sindicatelor din Târgovişte la cea de-a treia ediţie a festivalului Cooltura urbană, organizat cu ocazia celebrării a 500 de ani de atestare documentară a judeţului Dâmboviţa. În cadrul concertului pe scenă au urcat nume mari ale muzicii româneşti: Ana Lesko, Horia Brenciu Band, trupa Phoenix şi interpreţi de muzică … Citește mai mult

Vasile Lupașc şi Mircea Albulescu vor să-i învețe pe copii istorie pe înțelesul lor

În cadrul evenimentelor prilejuite de împlinirea a 500 de ani de atestare documentară a județului nostru, târgovișteanul Vasile Lupașc va lansa, mâine, la Târgoviște, începând cu ora 10.00, în parcul Chindia, în zona gradenelor, cel de-al doilea volum din seria “Cele 10 povești pe care le datorăm copiilor noștri”. „Vlad a fost bun, tare bun, dar … Citește mai mult

Theodor Stolojan a primit din partea Universității Valahia, pentru care semna în urmă cu 20 de ani actul de înființare, titlul de Doctor Honoris Causa

Liderul deputaților PDL, Theodor Stolojan, a primit ieri, 1 iunie, la Târgoviște, cea mai înaltă distincție acordată de Universitatea Valahia, titlul de Doctor Honoris Causa. Târgoviștean la origine, Stolojan a semnat, în calitate de prim ministru, în urmă cu 20 de ani, pe 1 iunie 1992, hotărârea de guvern de înfiinţare a universităţii târgoviştene.

Emoţii pentru cei mai mici dansatori ai şcolii Salsa Elegante

Pasiunile artistice se manifestă de timpuriu şi trebuie încurajate. Cei mai mici dintre cursanţii şcolii de dans Salsa Elegante din Târgovişte au susţinut astăzi un spectacol în Parcul Chindia şi au arătat că iubesc dansul. „Îmi place să dansez şi aş vrea să devin dansatoare când o să fiu mare. De o lună-două mă duc la dansuri şi am învăţat multe”, spune Maria Ion, în vârstă de opt ani, unul dintre cei 12 micuţi care formează grupa de copii a şcolii de dans.
Deşi sunt începători şi emoţiile au fost mari, s-au descurcat foarte bijne în faţa publicului, susţinuţi fiind de pe margine de instructorii Cristina şi George Ene, iar din public de rude sau colegi mai mari de la şcoala de dans.

Pasiunile artistice se manifestă de timpuriu şi trebuie încurajate. Cei mai mici dintre cursanţii şcolii Salsa Elegante din Târgovişte au susţinut astăzi un spectacol în Parcul Chindia şi au arătat că iubesc dansul.

De Ziua lor, copiii de la Grădiniţa Nr.16 au fost „vedete” (galerie foto si video)

 Copiii de la Grădiniţa Numărul 16 din Târgovişte au dansat şi s-au distrat astăzi, de ziua lor,  în Parcul Chindia din Târgovişte, alături de părinţi şi profesori. Cei mici au primit şi cadouri, de care aceştia au fost foarte încântaţi. Pentru o parte dintre ei, respectiv grupa pregătitoare, acesta este ultimul an de grădiniţă, din … Citește mai mult

Gabriel Boriga: „Am acordat şanse egale tuturor partidelor politice”

gabriel boriga
 
Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului Târgovişte a prezentat punctul de vedere al administraţiei locale referitor la trei solicitări ale USL, privind organizarea, în data de 2 iunie, a unui miting electoral, în Piaţa Mihai Viteazu. Solicitările au ca dată 25 aprilie, 23 mai, 29 mai.

Târgovişteanul Adrian Melicovici care vrea să ajungă, pe jos, în Italia, a făcut o simulare pe traseul Târgovişte – Găeşti

Scriitorul Adrian Melicovici a bifat astăzi prima etapă de pregătire fizică pentru proiectul său cultural “Speranţa unui vis”. Melicovici vrea să ajungă pe jos până în Italia, la Monterotondo. Pe drum spune că va promova Târgoviştea, iar la finalul călătoriei va scrie o carte despre această experienţă inedită.

ŞTIRE DE LA CITITORI: La un pas de tragedie!

Inconştienţa şi teribilismul la volan, “ajutate” de prea mulţi cai putere, au contribuit la un accident în care au fost implicate trei autovehicule. Proaspătul şofer al unui BMW nu a oprit la STOP şi a acroşat lateral un Seat care se deplasa regulamentar. Forţa impactul a făcut ca Seat-ul să ricoşeze într-un taxi care se deplasa din sens opus.
Din fericire, pagubele au fost numai de ordin material. Circulaţia pe artera respectivă a fost îngreunată mai bine de câteva zeci de minute. La acest moment, poliţia efectuează cercetări pentru stabilirea vinovatului şi a pedepsei aplicabile.
Accidentul e cu atât mai spectaculos fiindcă proprietarul unuia din autovehiculele avariate este un cunoscut interpret de manele.
Tânărul sofer teribilist îşi recunoaşte vina însă are dubii asupra vitezei pe care o avea în momentul imapctului.

Inconştienţa şi teribilismul la volan, “ajutate” de prea mulţi cai putere, au contribuit la un accident în care au fost implicate trei autovehicule. Proaspătul şofer al unui BMW nu a oprit la STOP şi a acroşat lateral un Seat care se deplasa regulamentar. Forţa impactul a făcut ca Seat-ul să ricoşeze într-un taxi care se deplasa din sens opus.

Gloria Corneşti joacă pentru promovarea în Liga a III-a

Campioana judeţului Damboviţa va juca pe 20 iunie împotriva echipei campioană din Ilfov, într-un meci organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, contând pentru promovarea în Liga a III-a.
Conform programului stabilit de Federaţia Româna de Fotbal, AJF Dâmboviţa va organiza meciul de baraj între campioana Giurgiului şi Pamimai Videle.

Campioana judeţului Damboviţa va juca pe 20 iunie împotriva echipei campioană din Ilfov, într-un meci organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, contând pentru promovarea în Liga a III-a.

 

Tânăr de 23 de ani, prins la furat de conductă

Constantin B. a crezut că se îmbogăţeşte valorificând o conductă metalică de aproximativ 10 metri. El a fost surprins însă de jandarmii dâmboviţeni atunci când sustrăgea materialul feros de pe proprietatea unei societăţi comerciale din localitatea Măneşti.
Tânărul tăiase conducta în patru bucăţi, pe care vroia să le valorifice al un centru de colectare a materialelor feraose.
Jandarmii i-au întocmit autorului în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acesta fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru finalizarea cercetărilor.

Constantin B. a crezut că se îmbogăţeşte valorificând o conductă metalică de aproximativ 10 metri. El a fost surprins însă de jandarmii dâmboviţeni atunci când sustrăgea materialul feros de pe proprietatea unei societăţi comerciale din localitatea Măneşti.

Descoperiţi Târgoviştea şi Dâmboviţa la începutul Evului Mediu!

muzeu_istorie_600x449
Lect. univ. dr. Denis Căprăroiu de la Universitatea « Valahia » din Târgovişte va susţine mâine, 1 iunie, o conferinţă pe această temă
: « Începuturile medievale ale Târgoviştei şi ale meleagurilor dâmboviţene  – secolele  XIII – XIV ».
Conferinţa va avea loc în Sala Auditorium a Muzeului de Istorie din Târgovişte, începând cu ora 12.00, iar intrarea este liberă.
Acest eveniment se înscrie în programul dedicat aniversării a 500 de ani de atestare documentară a judeţului Dâmboviţa.

Acces liber la informaţii despre oraşul şi judeţul nostru! Lect. univ. dr. Denis Căprăroiu de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte va susţine mâine, 1 iunie, o conferinţă cu titlul: „Începuturile medievale ale Târgoviştei şi ale meleagurilor dâmboviţene  – secolele  XIII – XIV”.

Festivalul Păpuşilor Vii începe mâine. Aflaţi locaţiile în caz de ploaie!

FESTIVALUL PAPUSILOR VII 2012
VINERI, 01.06.2012

Ora 10.00 – Parcul Chindia
Deschiderea oficială a Festivalului Internaţional de Teatru pentru copii şi tineret al„PĂPUŞILOR VII”, ediţia a VIII – a
Deschiderea Concursurilor – „Pictură pe faţă” şi „Graffiti” – participă elevii Liceului de Artă „Bălaşa Doamna”.
 

Toţi locuitorii din Pucioasa şi Fieni vor avea apă curată la robinet

 Compania de Apă Târgovişte a semnat astăzi la Fieni un nou contract pentru extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată. Acesta are o valoare de 68,5 milioane de lei pentru investiţiile care se vor face la Pucioasa şi 44,4 milioane de lei pentru Fieni şi este este cel de-al şaptelea contract din cele zece pe care Compania de Apă le va semna în cadrul proiectului Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Dâmboviţa.

Învăţământul dâmboviţean trece la social-democraţie! Zeci de directori, schimbaţi din funcţie

Zeci de unităţi de învăţământ dâmboviţene şi-au “înnoit” ieri garniturile de conducere, după ce săptămâna trecută însuşi vârful învăţământului dâmboviţean se primenea în sens social democrat, prin numirea la conducerea instituţiei a Luminiţei Preda, soţia consilierului PSD Costel Preda, actualmente interimar la conducerea Direcţiei Silvice. Un caz punctual este la Colegiului Naţional „Constantin Carabella” din … Citește mai mult