ortooxacell kiss2022.gif Flax

Bulgarii târgovişteni vor avea cu ce să-şi ude culturile. A început decolmatarea Iazului Morilor

Iazul Morilor este principala sursă de apă a celor care cultivă legume în zona cartierului Matei Basarab.Anul trecut, din cauza zonei secetoase nu s-au putut face aceste lucrări, pentru că firul de apă se îngustase foarte mult, şi au existat dificultăţi în alimentarea cu apă pentru irigarea culturilor ”, spune Gabriel Boriga, primarul Municipiul Târgovişte. Lucrarea este realizată de către Direcţia de Salubritate Târgovişte, în colaborare cu Asociaţia Zaedno, a bulgarilor, ce reprezintă cartierul „Matei Voievod”.  „Pentru cartierul pe care îl reprezint şi în care locuiesc e o mare bucurie, pentru că apa este o sursă vitală pentru viaţa lor. Avem o mare rugăminte şi la cetăţeni, să ne sprijine în continuare, ca fiecare în dreptul lui să-şi decolmateze cursul apei. Noi o să mergem să verificăm şi restul porţiunii de iaz, care nu se decolmatează acum ”, spune Marian Costache, vicepreşedintele Asociaţia Zaedno. Dacă vremea va permite, în aproximativ două săptămâni, lucrarea va fi finalizată. 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media