ortooxacell kiss2022.gif Flax

Atenţie la vot! “Suveica”, “Biblia” sau “Ştampila cu elastic” printre cele mai populare metode de fraudare

Cine sunt cei care concep şi conduc efectiv acţiunile de fraudare se ştie: de regulă, ei sunt activiştii din linia a doua a filialei locale a unui partid politic (liderii marcanţi nu se implică din raţiuni de imagine). Aceştia au de multe ori complici, persoane din sfera zonei interlope locale, „oameni buni la toate” sau simpatizanţi ai partidului respectiv dotaţi cu spirit inventiv.

 

Toţi aceşti „factori” operează în afara secţiilor de votare. În interior, cei care se pot deda la fraude sunt reprezentanţi ai partidelor din secţiile de votare şi preşedinţii/vicepreşedinţii acestora. Precizăm că nu generalizăm, ci doar arătăm care sunt categoriile de persoane care prin natura rolului pe care îl deţin pot participa la comiterea de fraude. „Personalul” secţiilor de votare are posibilitatea de a comite fraude şi după încheierea procesului de votare.

Fraude în afara secţiilor de votare
Mita electorală – acordarea de bani (de regulă între 100.000 lei vechi – un milion de lei vechi); de plase/pachete cu produse alimentare, diverse alte promisiuni – este una dintre formele cel mai des întâlnite de fraudă electorală. De regulă sunt mituiţi alegătorii cu un nivel de educaţie redus, cei cu venituri modeste – în special persoanele care beneficiază de ajutor social – şi nu în ultimul rând pensionarii. De asemenea, categoria de alegători care poate fi mituită nu cunoaşte decât în mică măsură sau chiar deloc candidaţii şi programele lor.
Frauda propriu-zisă se realizează în general prin metoda „suveica“. Astfel, ”organizatorul” vine cu bani în buzunar şi cu buletine de vot ştampilate pe cine trebuie. El stă la colţ de stradă, iar în acest timp apar „clienţii”. Contra unei sume de bani aceştia se duc la vot şi pun în urnă buletinul primit în afara secţiei, iar pe celălalt care-l primesc de la comisia de votare îl aduc afară. Primesc banii când predau buletinul gol. Operaţiunea se poate repeta la infinit cu un singur buletin de vot. Alte metode practicate: „Foto” – intrarea în cabina de vot cu telefon mobil cu cameră pentru fotografierea votului – este, de asemenea, des utilizată de cei care votează pe bani. „Biblia” – se caută oameni nevoiaşi şi credincioşi (numele sunt date de regulă de preot, care oricum spune şi la slujbă, în biserică, cu cine trebuie votat), de preferinţă bătrâni. Contra unei sume modice cei aleşi jură cu mâna pe Biblie că vor vota cum li se indică. Metoda este utilizată în mediul rural şi de regulă funcţionează 100%.

Fraude în secţiile de votare
Falsificarea directă a rezultatului votării – se anulează intenţionat buletine de vot ale „contracandidaţilor”, se falsifică procesele-verbale etc. Printre metodele de operare există: „Ştampila cu elastic”- se leagă în jurul încheieturii de la mână cu un elastic o ştampilă şi în timpul numărătorii se ştampilează buletinele contracandidatului, provocând astfel anularea votului respectiv. Este o metodă folosită pe scară largă în mediul rural şi în oraşele mici; „Procesul verbal făcut de acasă” – se practică cu precădere în localităţile mici şi izolate. Preşedintele secţiei de votare are un proces-verbal „gata făcut”. După numărătoare, cei din secţia de votare primesc de la şef câteva pahare cu băutură pentru că s-a terminat treaba (procesul electoral) şi, profitând de neatenţia „chefliilor”, acesta le dă la semnat falsul proces-verbal; „Post vot” – preşedintele secţiei de votare are un formular de proces-verbal în alb pe care îl completează şi-l semnează în fals pe drumul de la secţie la BEC.

Se pratică, de asemenea, în localităţile izolate din mediul rural; „Votarea proporţională” – în cazul în care la sfârşitul zilei rămâne un număr mare de buletine nefolosite, reprezentanţii partidelor cad de acord să le împartă între ei şi să le introducă în urnă. 
De regulă, metoda este utilizată în secţiile mici, unde nu există observatori şi e greu de depistat; „Maradona” – în unele clipe de neatenţie a colegilor din secţia de votare la numărarea voturilor, anumite buletine se mută dintr-un teanc într-altul. Se practică în secţiile de votare mari şi când nu există riscul renumărării voturilor.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media