Topul localităţilor dâmboviţene care au vrut să scape de Băsescu!

În 11 localităţi din judeţul Dâmboviţa, prezenţa la referendumul de duminică a fost de peste 70%. 9 dintre performeri sunt primari ai Partidului Social Democrat, ceilalţi doi fiind dintre cei care trebuiau să-l apere pe preşedinte, adică din PDL.  În toate localităţile, numărul de votanţi de duminică 29 iulie a fost net superior votului de duminică, 10 iunie, semn că fie primarii s-au mobilizat exemplar, fie au fost prezenţi la vot şi simpatizanţi sau chiar membrii ai PDL.

Read more

La Titu, o secţie a fost închisă pentru că membrilor comisiei le era foame

Secţia de la Şcoala nr. 2 din Titu a fost închisă pt cateva zeci de minute pentru că membrilor comisiei le era foame. Aceştia au decis să întrerupă procesul de vot, care a fost reluat dupa ce reprezentanţii presei au sesizat faptul că, din punct de vedere legal, secţia nu poater fi închisă decât din motive întemeiate.

Read more

Alegerile locale ne costă în Dâmboviţa aproximativ 53 de miliarde de lei vechi. Astăzi, la Târgovişte, sosesc buletinele de vot

În conformitate cu Programul calendaristic pentru realizarea activităţilor referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2012,  tipărirea buletinelor de vot a fost finalizată.

Read more

Cu puţin timp înainte de alegeri, trei primari dâmboviţeni au pierdut mandatul, iar alţi trei erau cât pe ce! Vezi din ce motiv!

Cum legea nu mai permite migraţia politică a primarilor, edilii care au părăsit formaţiunea politică care i-a susţinut în funcţie pleacă, de drept, acasă.  6 primari au fost în această situaţie în judeţul Dâmboviţa: Adriean Budoiu – Fieni (foto stânga), Gheorghe Diaconu – Gura Ocniţei (foto centru), Gheorghe Brebeanu – Runcu (foto dreapta), Ion Bătrânu – Comişani, Cristian Costache – Tărtăşeşti şi Marin Păun – Ciocăneşti.

Read more
Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro