Unde-i lege, nu-i tocmeală! Iată ce reguli trebuie să respecţi la BAC!
Examenul de bacalaureat este în curs de desfăşurare, elevii susţinând zilele acestea probele de evaluare a competenţelor de comunicare în limba română, o limbă de circulaţie internaţională şi a competenţelor digitale. Ca în fiecare an, cei mai puţin pregătiţi dintre elevi nu au ezitat să se folosească de materiale ajutătoare. Conform normelor elaborate de Ministerul Educaţiei, utilizarea acestora precum şi a oricăror forme de fraudare a examenului atrage după sine sancţiuni dure. Elevii prinşi copiind vor fi eliminaţi din sală şi nu vor mai putea susţine examenul două sesiuni consecutive.
BEJ l-a validat pe Adrian Ţuţuianu, la preşedinţia CJD şi noua componenţă a Consiliului
Adrian Ţuţuianu a fost validat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa în urma finalizării procesului de numărare a voturilor. În Dâmboviţa, şi-au exprimat opţiunea de vot 282.607 persoane, 275.464 de voturi fiind valabil exprimate. 52,78 dintre acestea au mers la reprezentatul USL, Adrian Ţuţuianu care a fost votat de 145.402 de dâmboviţeni. Pe locul al doilea s-a clasat, fostul preşedinte al CJD, Florin Popescu care a obţinut 98.665 de voturi, adică 35,82%. 8,7% dintre sufragii a strâns reprezentantul PP DD, Florin Antoniu, votat de 23.64 de alegători. Ceilalţi trei candidati au obţinut fiecare sub 2.000 de voturi.
Fostul mare campion la lupte, Ilie Durlă, s-a întors la Târgovişte ca antrenor!
Ilie Durlă ocupă, de săptămână trecută, una dintre catedrele secţiei de lupte ale Clubului Sportiv Târgovişte. Acesta a fost prezentat oficial, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută de directorul CS Târgovişte, Ciprian Prisăcaru, la care a luat parte şi profesorul antrenor Cornel Cornea. „Sunt plăcut surprins pentru că Ilie va ocupa catedra de lupte libere … Citește mai mult
Steagul verde rămâne la Şcoala Coresi (si video)
Şcoala Coresi a primit astăzi vizita reprezentanţilor Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie, care au hotărât, după discuţiile cu elevii şi profesorii şi după evaluarea portofoliului de activităţi ecologice ca Steagul Verde, obţinut în urmă cu doi ani de unitatea de învăţământ târgovişteană rămâne la Coresi. ”acest program se derulează de 14 ani, în lume de … Citește mai mult
Biroul de presă al CJD: Florin Popescu nu a făcut preinfarct!
Marți, 12 iunie 2012, a fost lansată de unele segmente media informația conform căreia Florin Popescu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, ar fi suferit un preinfarct în cursul serii de luni, provocat de emoțiile și stresul campaniei electorale. Precizăm că informația nu este adevărată. O simplă verificare ce ține de deontologia jurnalistului, ar fi scos la … Citește mai mult
Uite cum arată Consiliul Local Municipal Târgovişte în mandatul 2012 – 2016!
După validarea rezultatelor alegerilor locale, municipiul Târgovişte va fi condus în continuare de Gabriel Boriga. Acesta, însă, nu se va bucura de o majoritate simplă oferită de consilierii democrat liberali, pentru că partidul a obţinut un scor mult mai mic decât edilul. PDL va avea în Consiliul Local Municipal 8 consilieri. Conform listei cu care s-au înscris în alegeri, aceştia sunt: Honorius Moţoc, Ion Cucui, Livia Mocanu, Cioacă Gabriel, Tudorică Răducanu, Ciprian Prisăcaru, Pavel Babeu şi Ion Liţă.
Vino joi, la Centrul Transfuzie Sanguină şi donează “mai mult sânge, mai multă viaţă!”
Sebastian Iacob este marele câştigător al premiului oferit de Gazeta Dâmboviţei: Un Televizor LCD
Gabriel Boriga are, la Târgovişte, cu 4.000 de voturi mai mult decât partidul
TABLETA DE LUNI: AM CITIT DESPRE…
Nimic despre alegerile încheiate, doresc să-mi păstrez cititorii… Am citit despre un concept relativ nou cu privire la existență. Ni se pare, uneori, că gândirea veche este primitivă, dar nu ne mirăm de faptul că niciun concept religios nu pune semnul egal între moarte și nimic. Toate conceptele sacre vorbesc despre perpetuarea în timp, … Citește mai mult
Bucurie dublă la Târgovişte: Boriga a sărbătorit la sediul PDL, iar Ţuţuianu la sediul USL! (VIDEO)
Noaptea trecută a dat motiv de bucurie atât pedeliştilor, cât şi pesediştilor. La sediul de campanie al PDL suţinătorii lui Gabriel Boriga au venit în număr mare să-l felicite pentru obţinerea unui nou mandat. Gabriel Boriga a ţinut şi o conferinţă de presă în care a declarat că: “Astăzi într-o luptă extraordinar de grea târgoviştenii … Citește mai mult
Rezultate parţiale: Adrian Ţuţuianu are un avans de 14 procente în faţa lui Florin Popescu, după centralizarea a aproximativ jumătate din date
Biroul Electoral Judeţean Dâmboviţa a prezentat la ora 14:00 situaţia centralizării voturilor din 183 de secţii de votare din cele 431 câte au fost în judeţ. Conform datelor parţiale Adrian Tuţuianu, USL, a obţinut 52, 24 % (61.627 de voturi), iar Florin Popescu, PDL, 38,25 (45.131 de voturi.) Al treilea este reprezentantul PPDD, Silviu Antoniu, … Citește mai mult
Palete II- o expoziţie a profesorilor de artă!
Liceul de arte “Bălaşa Doamna” a găzduit luni expoziţia de picturi intitulată „Palete II”. Tematica celei de-a doua ediţii a expoziţiei a cuprins: peisaje, compoziţii, studii şi portrete. În total au fost expuse 24 de lucrări aparţinând celor 15 profesori şi pictori târgovişteni, membri ai Uniunii Artiştilor Plastici.
Dans pentru toţi. O nouă şcoală de dans sportiv din Târgovişte va începe cursurile în luna septembrie
Cursurile de dans sportiv ale clubului All for Dance se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Ele vor debuta pe 3 septembrie, de la ora 18.00 şi vor avea loc la Casa Armatei din Târgovişte.
STOP CONCURS:Mega concursul Gazeta Dâmboviţei s-a încheiat. Mulţumim tuturor participanţilor
În acest moment, Mega concursul Gazeta Dâmboviţei s-a încheiat. Mulţumim tuturor celor 4786 departicipanţi. Orice comentariu postat după ora 12.00 nu va mai fi luat în considerare. Pentru aceasta toate materialele care aveau comentarii au fost dezactivate. Ele vor fi afişate maine după anunţarea câştigătorilor. Mâine, după centralizarea datelor, Gazeta Dâmboviţei va anunţa câştigătorii, la ora … Citește mai mult
Pe surse: Din 64 de circumscripţii electorale, în 39 conduce USL
Până în acest moment, BEJ a centralizat datele din 64 de circumscripţii electorale. Surse din cadrul biroului au precizat pentru Gazeta Dâmboviţei că în 39 dintre acestea conduce USL. Mai sunt de centralizat datele din 25 de circumscripţii, printre care şi Târgovişte.
Gazeta Dâmboviţei îţi spune cine-ţi este primar. Alegeri nebune!
Adriean Budoiu rămâne primarul Fieniului!
Demisionar din partid, apoi suspendat din funcţie, în ultimele luni, Adriean Budoiu a trecut prin toate. Acum răsuflă uşurat! Este din nou primar ales de fienari. Budoiu şi-a reconfirmat poziţia, câştigând mandatul pentru PDL Dâmboviţa, în faţa candidatului USL, Gheorghe Secăreanu.
Titu şi Găeşti au fost pierdute de PDL!
La Titu, edilul Ilie Dinu a pierdut lupta în faţa contracandidatului USL, Traian Niculae. Ilie Dinu a condus 8 ani oraşul Titu, sub administraţia condusă de acesta urbea căpătând o nouă faţă. La Găeşti, Alexandru Toader, candidatul PDL, care era totodată şi cel mai vechi primar de oraş din judeţ a pierdut şi el. Noul … Citește mai mult
Gabriel Boriga a câştigat, Florin Popescu a pierdut
Numărătoarea făcută de cele două principale partide politice arată că, la nivelul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga a câştigat un nou mandat în faţa contracandidaţilor săi, iar la nivelul judeţului, Adrian Ţuţuianu are un scor mai mare decât Florin Popescu.
Stop vot! La Româneşti, au rămas zeci de alegători la uşa secţiei de votare
Din cauza îmbulzelii de la secţie, procesul de votare a fost îngreunat în comuna Potlogi, sat Româneşti.
Pe surse: Florin Popescu şi Gabriel Boriga sunt câştigătorii alegerilor?
Informaţii neoficiale din rezultatele sondajelor exit-poll, realizate la nivelul judeţului Dâmboviţa, la ora 19.30, indică faptul că Florin Popescu a primit 48% din numărul voturilor exprimate pentru preşedinţia consiliului judeţean, faţă de contracandidatul Adrian Ţuţuianu – 43% din voturi. Conform aceloraşi sondaje, din surse PDL, pentru Târgovişte, Gabriel Boriga a obţinut 61% din voturi, faţă … Citește mai mult
La ora 21.00, se închid secţiile de vot. Aflaţi aici ce se întâmplă cu alegătorii care se vor afla atunci în secţia de vot
Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii BEJ, dacă la ora 21.00, când se închid secţiile de vot, vor mai fi alegători care aşteaptă să-şi exercite dreptul, indiferent de numărul acestora, ei vor fi opriţi în şcoala unde se află secţia de votare şi vor putea vota.
În misiune! Ei pedepsesc neregulile pe care tu le semnalezi!
Pentru buna desfăşurare a alegerilor locale, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa a luat măsuri de suplimentare a forţelor de ordine, atât pentru asigurarea pazei la secţiile de votare cât şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. 850 de angajati ai Ministerului Adminsitratiei si Internelor sunt în misiune, pe timpul scrutinului alegerilor locale. Dintre aceştia, … Citește mai mult
O alegătoare din Ocniţa a întrerupt procesul de vot dintr-o secţie, după ce a fost prinsă cu şase buletine de vot asupra ei
Procesul de votare dintr-o secţie de votare din localitatea dâmboviţeană Ocniţa a fost întrerupt timp de o oră şi jumătate, după ce o bătrână de 74 de ani a fost prinsă cu şase buletine de vot pentru primar asupra ei. Imediat , buletinele au fost anulate, însă mai mulţi candidaţi au cerut anularea procesului de … Citește mai mult
Prima contestaţie de incompatibilitate depusă la BEC şi soluţionată. Citeşte aici care este aceasta
Soţia unui candidat la Consiliul Local Bilciureşti, ce se afla în comisia electorală, a fost înlocuită, după ce BEC a primit o contestaţie de la o persoană fizică cum că la circumscripţia electorală Nr.12 un membru al comisiei este de fapt soţia unui candidat la Consiliul Local Bilciureşti. Prin hotărâre legală a fost admisă contestaţia … Citește mai mult
La Moroeni, candidatul USL pentru funcţia de primar face pe operatorul tv
În comuna Moroeni, USL–ul monitorizează video alegătorii. Mai exact, candidatul Moraru Laurenţiu, desemnat de USL pentru funcţia de primar, a adoptat un comportament de intimidare, filmând oamenii care merg la vot în secţia din satul Glod.
Nepotismul electoral funcţionează şi la Aninoasa
PDL Dâmboviţa semnala faptul că, în municipiul Moreni, edilii USL „şi-au plantat” rudele de gradele I şi II, membri în secţiile de votare de pe raza oraşului, cu toate că legea interzice explicit acest lucru.
Budoiu: „Mai mulţi tineri cu tatuaje, care par interlopi, fac presiuni asupra alegătorilor”
Primarul oraşului Fieni, Adriean Budoiu, a sesizat poliţia oraşului cu privire la faptul că mai mulţi tineri cu tatuaje care, spune primarul, par a fi interlopi l-au însoţit pe candidatul USL, Gheorghe Secăreanu şi pe soţia acestuia, staţionaţi mai mult de o oră în curtea uneia dintre secţiile de votare.



