Promoţie în luna iunie, la Centrul Medical Valleriana Târgovişte
Până la sfârşitul acestei luni o consultaţie medicină internă şi ecografie costă 50 de lei.
Până la sfârşitul acestei luni o consultaţie medicină internă şi ecografie costă 50 de lei.
Duminică, 10 iunie, Gazeta Dâmboviţei împlineşte frumoasa vârstă de 200 de apariţii! Vă mulţumim pentru constanţa cu care aţi stat alături de noi şi pentru care punem la bătaie, în perioada 9 – 11 iunie, 123 de premii, pentru toţi dâmboviţenii.
Aplicaţia este disponibilă pentru telefoane de tip smartphones şi a fost lansată de Comisia Europeană pentru a-i ajuta pe posesorii cardului european de asigurări sociale de sănătate.
Peste 8000 de dâmboviţeni au petrecut aseară pe Platoul Sindicatelor din Târgovişte la cea de-a treia ediţie a festivalului Cooltura urbană, organizat cu ocazia celebrării a 500 de ani de atestare documentară a judeţului Dâmboviţa. În cadrul concertului pe scenă au urcat nume mari ale muzicii româneşti: Ana Lesko, Horia Brenciu Band, trupa Phoenix şi interpreţi de muzică … Citește mai mult
Pe 1 iunie a fost inaugurată fosta clădire a Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Judeţean care găzduieşte acum imagistica, cu CT şi RMN, la primul etaj, cabinetele medicilor din ambulatoriu, la etajul al doilea şi 5 săli de operaţie nou nouţe, la ultimul etaj.
Începând de astăzi, în farmaciile din România au fost introduse reţetele electronice doar experimental, acestea urmând să fie obligatorii de la data de 1 iulie. Trecerea la prescripţia electronică nu se face radical, aceasta continuând să existe şi în formă fizică, pe model de hârtie, iar tipizatul va arăta asemănător cu cel din prezent.
Ziua Mondială Împotriva Fumatului se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 31 mai, începând din 1988 la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Scopul acestei sărbători este de a-i determina pe oameni să conştientizeze riscul riscul de îmbolnăvire în cazul în care nu renunţă la acest viciu. Conform statisticilor, Grecia este ţara cu cel mai … Citește mai mult
Videoclipul piesei „Voodoo”, ce dă titlul ultimului album al formaţiei rock, a fost vizualizat in 24 de ore , de mai bine de 7000 de ori pe METALHEAD, Bestmusic şi 220.
Dalinda şi Seniorita sunt piesele care l-au făcut cunoscut pe timişoreanul Alex Mica, unul dintre artiştii români ai momentului.
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU
PENTRU COPII ŞI TINERET “PĂPUŞILE VII”
01 IUNIE – 03 IUNIE 2012 – TÂRGOVIŞTE
Ediţia a VIII-a
După ce românii au făcut noapte albă pentru a-i încuraja pe reprezentanţii la Eurovision dar şi pe Lucian Bute în meciul contra britanicului Carl Froch, aceştia au avut parte de dezamăgiri. Prestaţia trupei româneşti nu i-a impresionat pe telespectatorii Eurovision, Mandinga adunând în final numai 71 de puncte şi clasându-se pe locul 12. Suedia a … Citește mai mult
Asociaţia “Tineri pentru Europa de Mâine” organizează sâmbătă, începând cu ora 10:00, în cadrul Cercului Militar Târgovişte, un atelier de informare şi consiliere având ca temă promovarea unui stil de viaţă sănătos.La atelier sunt asteptati 30 de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, proveniţi de la instituţiile de învăţământ din … Citește mai mult
Se apropie weekend-ul şi vremea capricioasă nu permite târgoviştenilor să se bucure de pauză, relaxare şi plimbări. Totuşi, o ieşire la teatru pare să fie alegerea perfectă pentru zilele care urmează. În acest sfârşit de săptămână, la Teatrul Municipal din Târgovişte se vor juca trei piese care au primit aplauze la scenă deschisă încă din momentul … Citește mai mult
Petrecere mare sâmbătă, 19 mai, când Partydul Kiss Fm s-a întors în Club Fever Fieni pentru o nouă sesiune plenară.
Reprezentanta României la EUROVISION 2012, trupa Mandinga s-a calificat în finala concursului care va avea loc sâmbătă, după ce aseară a trecut de semnifinala care a a avut loc la Baku, în Azerbaidjan. Mandinga a evoluat pe scena semifinalei cu piesa Zaleilah.Publicul a apreciat prestaţia reprezentanţilor României şi a votat piesa în concurs. Din primele statistici, … Citește mai mult
Iubitorii cailor s-au strâns duminică, la Gura Foii, la a doua ediţie a târgului anual, unde zeci de crescători din toate colţurile ţării, au adus cai de rasă. Târgul se datorează pasiunii pentru cai a primarului comunei Gura Foii, Marius Iosif, el însuşi posesor a mai multor exemplare cabaline de excepţie.
Vara începe să îşi facă simţită prezenţa prin temperaturi destul de ridicate pentru această perioadă şi chiar dacă nu am intrat oficial în acest anotimp, dorul de mare, soare,plajă şi vacanţă este resimţit de mulţi dintre noi. Odată cu acest sentiment, în anotimpul estival apar şi primele probleme legate de aspectul fizic. Nimeni nu îşi doreşte să fie arătat cu degetul la plajă sau să fie nevoit să poarte costume de baie care să îi ascundă defectele. Pentru unele persoane, acest inconvenient se transformă uneori în depresie. Pentru a evita situaţii ca aceasta, reprezentantele sexului frumos, căci în rândul lor se manifestă mai des aceste temeri, apelează la diete severe, înfometare, pastile pentru a reduce rapid din greutate. Astfel, tot mai multe persoane intră în cercul vicios al al scăderii şi creşterii în greutate în mod repetat denumit de specialişti şi efectul yo-yo.
Cei mai frumoşi câini de rasă şi-au etalat astăzi calităţile în cadrul ediţiei 2012 a Campionatului Internaţional al ciobăneştilor româneşti, care s-a desfăşurat anul acesta în Parcul Chindia din Târgovişte. Concursul, organizat de Clubul Naţional de Câini Ciobăneşti Româneşti a inclus cinci categorii: pui(9 luni), juniori(9-15 luni), deschisă(peste 12, 15 luni), campioni şi veterani(peste 7 ani). Târgoviştenii … Citește mai mult
Cei ce poartă numele Sfinţilor Constantin şi Elena, dar şi toţi ceilalţi locuitori ai oraşului Titu sunt invitaţi de atorităţile locale la un spectacol incendiar, luni, 21 mai. Cadoul special al primarului Ilie Dinu pentru acest eveniment este, nimeni alta decăt Andreea Bănică.
Zeci de târgovişteni au renunţat la derby-ul de ieri pentru a-i vedea pe cei doi comedianţi, care au făcut show într-unul din pub-urile din municipiu.
Şaorma, hamburgeri , kebap-ul şi berea cu alcool sunt în pericol! Prin noua lege a sănătăţii, ar putea fi introduse taxe pe aceste produse întrucât este vorba de o alimentaţie nesănătoasă care creşte morbiditatea pe anumite boli şi, respectiv, de un produs alcoolic a anunţat astăzi ministrul sănătăţii. Vasile Cepoi a precizat şi motivul pentru … Citește mai mult
Trupa Proconsul va concerta în această sâmbătă, începând cu ora 23:00 la Târgovişte în Irish Pub. Târgoviştenii iubitori de muzică de calitate, dar şi fanii trupei vor avea ocazia să se delecteze pe ritmurile melodiilor care au consacrat trupa. “Mi-ai luat inima”, “Cerul” sau „Tu” sunt doar câteva din hit-urile care au propulsat trupa pe … Citește mai mult
Doctorul Claudiu Dumitrescu a demisionat din funcţia de Director al Direcţiei de Sănătate Publică, întorcându-se la prima dragoste: ambulanţa Dâmboviţa. Claudiu Dumitrescu a demisionat sâmbată, de la conducerea DSP.
Sâmbătă, 19 mai, Olix şi Dan Finţescu adună partyzanii în Club Fever Fieni.
Gazeta Dâmboviţei vă invită mâine, 17 mai, să-i vedeţi pe doi dintre cei mai buni comedianţi din ţară.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Ploieşti, a avut loc campionatul Naţional de Majorete, ediţia 2012. Miza concursului a fost calificarea pentru Campionatul European ce se va desfăşura în perioda 30 august- 2 septembrie în Franţa. Fetele noastre, de la Dracula’s Girls, au reuşit, din nou, o evoluţie etraordinară, obţinând două medalii de aur şi una … Citește mai mult