ortooxacell kiss2022.gif Flax

React te învaţă să acorzi primul ajutor copilului tau! Află aici cum poţi beneficia de un curs gratuit

 
Pe lângă măsurile de prim ajutor exersate pe manechine, sub atenta îndrumare a instructorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, participanţii vor avea posibilitatea să pună întrebări şi să înveţe cum să reacţioneze în momentul în care un copil se accidentează.   Cursul este gratuit, va începe la ora 13.00 şi va dura aproximativ 2 ore. Cei care doresc să participe sunt rugaţi să trimită un e-mail pe adresa [email protected],  până vineri, 25 mai, ora 12.00, urmand să fie contactaţi pentru comunicarea locaţiei şi confirmarea înregistrării.   Evenimentul este organizat de către Asociaţia React şi Vodafone România, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Sănătăţii în cadrul campaniei „O viaţă poate depinde de tine!”.   Acesta este un proiect de responsabilizare şi educare sociala, care îşi propune să informeze populaţia la nivel naţional, cu privire la apelarea corectă a serviciului 112 şi necesitatea acordării primului ajutor, până la venirea echipajelor specializate.   Mai multe informaţii găsiţi pe site-ul proiectului, www.salvez.ro
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media