kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Vlad Miriţă: boier, cântăreţ în corul bisericii şi profesor, în proiectele lui Vasile Lupaşc

„I-am ascultat întâi CD-ul. M-am aşteptat să fie un cetăţean de circa 60 de ani. Mare mi-a fost surprinderea când l-am întâlnit şi am văzut că e de vârsta mea. El promovează valori importante, puţin lăsate în urmă. M-am alăturat proiectelor lui Vasile pentru că preţuiesc şi susţin aceleaşi idealuri şi valori,” aceasta este, pe … Citește mai mult

Haideţi “Pe cărări dâmboviţene” cu ARTCLUB Răcari! (galerie foto)

Un grup de tineri inimoşi, care formează de ceva vreme ARTCLUB Răcari, au iniţiat week-end-ul trecut un proiect de ambiţios intitulat “Pe cărări dâmboviţene”. Tinerii vor să cunoască judeţul Dâmboviţa, dar şi să-l imortalizeze în fotografii, care vor face mai târziu obiectul unei expoziţii ce va purta numele proiectului. Duminică, cu aparatul foto de gât şi rucsacul în spinare, membrii clubului s-au urcat în tren şi au coborât la Pietroşiţa, frumoasa localitate din zonă de nord  a judeţului, cu arhitectura împietrită în secole trecute.  Săptămâna viitoare vor alege o altă destinaţie. Gazeta Dâmboviţei sprijină demersul tinerilor din Răcari, publicându-le în galeria foto unele dintre instantaneele de la Pietroşiţa.

Pe ele le trimitem săptămâna aceasta la piscină! Concursul continuă!

 

Andreea şi Gabriela sunt deocamdată cele care ne-au convins că merită bălăceala. Andreea ne-a trimis un instantaneu din vacanţa ei “super” la spital, dar pentru a-i bucura restul de vacanţă noi o trimitem la PISCINA DASO CADO LAND, unde va uita cu siguranţă de boală.

Adrian Chiriţă vrea să fie partener cu cel pe care mai demult îl numea BRAN – Adrian Ţuţuianu! Cum ar veni vrea să fie Stan!

 

Istoria relaţiilor instituţionale dintre Adrian Chiriţă şi Adrian Ţuţuianu este lungă şi anevoioasă, marcată mai ales de atacuri reciproce. Asta până zilele trecute când Chiriţă a decis să îngoape securea războiului. Nu de altă dar Ţuţuianu, zis şi Bran în vremuri demult apuse când acesta candida pentru Senat şi Chiriţă pentru Camera Deputaţilor, eh, fostul Bran este astăzi preşedintele CJD.

ÎPS NIFON a participat la reuniunea anuală a conducătorilor religioşi cu liderii Uniunii Europene

Joi, 12 iulie 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal pentru relaţia cu organizaţiile creştine internaţionale şi instituţiile Uniunii Europene a participat la Bruxelles, ca reprezentant al Patriarhiei Române, la “Reuniunea anuală a conducătorilor religioşi cu lideri ai Uniunii Europene”.

 

SARO s-a “născut” acum 40 de ani! Vezi ce lider politic local a fost în echipa care a i-a “ţinut lumânarea” în 2004!

 În 1969, Nicolae Ceauşescu vizita Târgoviştea cu un scop precis. Vroia să dezvolte aici una dintre marile platforme de industie grea  din Râmânia Socialistă. Ironia istorie face ca la acea vizită, într-un discurs ţinut în centrul vechi al oraşului Ceauşescu să spună o frază ce se va regăsi în toate platformele electorale ale tuturor candidaţilor posdecembrişti: “Se va dezvolta şi vechea Cetate de Scaun, Târgoviştea!”

Culmea politicii locale: Valentin Calcan va organiza mitingul Anti-Băsescu de la Răcari!

Trecut din tabăra opoziţiei în a puterii, Calcan, fost senator PDL actualmente USL, a primit un test foarte greu de la şeful de partid Adrian Ţuţuianu. Valentin Calcan are sarcina de a organiza ca la carte un miting electoral Anti-Băsescu, în oraşul Răcari. Deci, va trebuie “să scuipe unde a pupat” vreo 4 ani de … Citește mai mult

Avram Iancu anunţă dezvăluiri SENZAŢIONALE din sânul PPDD Târgovişte

Lucrurile în PPDD nu par deloc a se linişti. Dispărut subit din lista de consilieri locali, deşi era în capul acesteia, fostul preşedinte al PPDD Târgovişte, Avram Iancu îşi pregăteşte revenirea pe scena politică cu “dezvăluiri senzaţionale” cum singur le numeşte, despre jocurile din organizaţia locală.

Rocadă la Primăria Moreni! Constantin Dinu – primar, Vasile Goran – viceprimar!

vasile goran

S-a constituit şi Consiliul Local Moreni, sub conducerea edilul Constantin Dinu, adică a fostului viceprimar al municipiului. Dinu a fost ales, la alegerile din 10 iunie, de 44,6%  dintre morenari. În urma alegerilor, structura consiliului este următoarea: 9 consilieri din partea USL, 7 de la PDL şi 3 de la PPDD. În această situaţie PPDD … Citește mai mult

Suspendarea preşedintelui Băsescu, episodul 2007! Iată cum au votat atunci dâmboviţenii!

În 19 mai 2007, dâmboviţenii au fost chemaţi alături de ceilalţi români să voteze “pentru” sau “împotriva” rămânerii la palatul Cotroceni a preşedintelui statului, Traian Băsescu. Pe listele electorale ale judeţului au fost înscrişi 436.322 de alegători, prezentându-se la urne 203.130, adică 46,50%.  Dintre aceştia, 73,27% au optat în favoarea preşedintelui. Dacă referendumul din 2007 … Citește mai mult

Gabriel Boriga, dezamăgit de şedinţa CLM! Galerie foto cu ceea ce nu s-a văzut la TV!

Deşi, a treia încercare de constituire a CLM a fost una cu noroc, la finalul ei primarul Gabriel Boriga depunând jurământul şi începându-şi oficial al doilea mandat, aceasta nu l-a mulţumit pe şeful administraţiei locale. Supărarea primarului se datorează în principal refuzului USL de a tranşa problema majorităţii în CLM şi alegerea celor doi viceprimari, punct amânat pentru o şedinţă viitoare prin votul majoritar al consilierilor Uniunii Social Liberale. „Triumful cantităţii împotriva calităţii se numeşte democraţie. Şedinţa CLM Târgovişte din 10 Iulie 2012…” a postat pe contul său de FB primarul Târgoviştei, imediat după încheierea şedinţei.

Târgoviştea nu are încă viceprimari! PPDD s-a retras de la şedinţă!

Gabriel Boriga a depus jurământul astăzi în faţa colegilor consilieri, începându-şi astfel oficial cel de-al doilea mandat în fruntea administraţiei locale. Jocurile nu s-au făcut însă pentru cele două funcţii de viceprimar.

CONCURS: Trimite-ne o poză din vacanţa ta trăznită şi noi te trimitem să te răcoreşti la piscina DASO CADO LAND!

 Gazeta dâmboviţei te provoacă la bălăceală! Trimite pe adresa: [email protected] o poză de vacanţă şi povestea ei, iar dacă fotografia ta va fi publicată sâmbătă, 14 iulie, săptămâna viitoare te bălăceşti la DASO CADO LAND! DASO CADO LAND şi Gazeta Dâmboviţei pun la bătaie 5 vouchere de vacanţă, fiecare cu 5 intrări la piscină (una în … Citește mai mult

Deputatul Georgică Dumitru va fi numit săptămâna aceasta şeful PC Dâmboviţa

Georgică Dumitru, fost deputat PDL, care s-a alăturat săptămâna trecută conservatorilor, va întâri organizaţia judeţeană, pe care o va şi conduce interimar. Georgică Dumitru va fi cel care se va ocupa ulterior şi de alegeri în filiala dâmboviţeană. În acest moment, parlamentarul caută un sediu adecvat pentru PC Dâmboviţa, dar poartă şi tratative pentru “întărirea … Citește mai mult

CIRC la PPDD! SURSE: Aseară au avut loc discuţii aprige în partid!

“Puterea” i-a înnebunit, deja, pe pepedediştii locali, care au mai avut aseară un pic până la a se lua la bătaie. O chestiune de încredere în sânul partidului este cât pe ce să-i scoată de pe lista de consilieri locali pe Avram Iancu şi Cătălin Neculaescu Zotic, scoşi deja din echipa de conducere a partidului. … Citește mai mult

EXCLUSIV! SURSE : Partidul Poporului îl va susţine pe doctorul Ion Dobîndă pentru funcţia de viceprimar al Târgoviştei!

Marţi de la ora 16:00 are loc a treia convocare pentru constituirea Consiliului Local al municipiului Târgovişte. Se pare că această convocare va fi una cu succes, pesediştii care au lipsit până acum neriscând să-şi piardă mandatele cu încâ o chilangeală. Miza mare este majoritatea în CLM şi alegerea celor doi viceprimari. Cel mai curtat … Citește mai mult

Bătut de cumnat în plină stradă, din cauză de… alcool!

Tânărul din imagini are 28 de ani şi se numeşte Ionuţ Miclaru. Astăzi a trecut printr-o cumpănă, fiind bătut şi lăsat inconştient, pe trotuar, de cumnatul său. Trecătorii din Găeşti i-au sărit în ajutor, iar bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spital, unde  a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral.

Adrian Chiriţă nu mai e chiar antipatic PSD-ului! Să-i fi “reperat onoarea” consoarta pepededistă?

Eh, în politică lucrurile se mai şterg cu buretele cum zicea chiar Ion Stan, liderul hăituit acum de PSD! Să fi şters formaţiunea, cu buretele şi ura viscerală afişată până nu demult împotriva controversatului primar al Hulubeştiului, Adrian Chiriţă? Şi de ce spunem asta? În ultima conferinţă de presă a social democraţilor, purtătorul de cuvânt … Citește mai mult

Arhitectura luminii într-un concept de design interior

  Adesea ni se întamplă să admirăm un interior, fie că e vorba de un living modern, unul cu accente clasice, un dormitor sau un office space fără să ne dăm seama de la început ce anume ne atrage în mod special atenţia. De ce  fiecare piesă de mobilier pare atât de unică? De ce … Citește mai mult

CSM Târgovişte a făcut upgrade la echipa de baschet feminin

Clubul târgoviştean, singurul din România care va participa la Euroliga feminină de baschet, şi-a întărit lotul.
Gabriela Mărginean şi Florina Pașcalău, componente ale naţionalei României de baschet, sunt noile jucătoare ale CSM-ului.
Gabriela Mărginean are un palmares bogat, între care Cupa Franţei, alături de echipa de primă ligă franceză, Arras Pays d’Artois. Ea este şi prima jucătoare română aleasă de o echipă în liga nord-americană de baschet WNBA.
Florina Pașcalău a jucat în prima divizie italiană, pentru Cras Taranto. A participat la Eurobasket 2001 şi 2009.
Cât priveşte antrenorii CSM-ului, Florin Nini va fi păstrat în staff-ul tehnic, ca secund al lui Dikeoulakos, iar Marius Dobă va deveni organizatorul de competiţii al echipelor de baschet şi volei ale clubului.
Lotul echipei CSM Târgoviște va mai fi completat cu două americance din WNBA.
Echipa care va reprezenta România în Euroligă este compusă la ora actuală din: Elina Babkina, Ivanka Matic, Ksenia Tikhonenko, Olga Vorobyeva, Claudia Pop, Ancuța Stoenescu, Andreea Huțanu, Volha Tămârgeanu, Florina Pășcălău și Gabriela Mărginean.

Clubul târgoviştean, singurul din România care va participa la Euroliga feminină de baschet, şi-a întărit lotul.

Vacanţa începe la bibliotecă!

În perioada 9- 13 iulie, Biblioteca Comunală Gura Ocniţei organizează un program de vară pentru copiii care vor vizita instituţia. Cei care vor să îşi înceapă vacanţa cu jocuri, distracţie şi să înveţe lucruri noi pot participa la activităţile deşfăşurate zilnic între orele 10:00-14:00 la sediul bibliotecii. Iată programul:   9 iulie 2012 -Deschiderea activităţii … Citește mai mult

EXCLUSIV: O muncitoare a murit, astăzi, strivită de un utilaj la SC OŢELIONX SA

O femeie de 49 de ani, angajată a SC OŢELIONX SA, ca operator de linie fâşiere longitudinală SL 1 a murit astăzi, după ce a fost prinsă şi antrenată între spirele ruloului de bandă inoxidabilă. Femeia a fost prinsă de utilaj în timp ce încerca să insereze hârtia interspiră. Colegiii săi de muncă au sunat … Citește mai mult

EXCLUSIV – Deputatul PDL, Georgică Dumitru, a trecut la PC!

Zvonurile despre plecarea din partid a deputatului de Moreni, Georgică Dumitru se adeveresc. Georgică Dumitru a trecut la  Partidului Conservator şi va face parte din grupul parlamentar al USL. După modelul Calcan, Georgică Dumitru şi-a anunţat demisia din PDL, tot în plenul Camerei.    

Ca orice român, CJD e înglodat în datorii pe la bănci! Vezi pentru ce a fost nevoie de finanţare

Consiliul Judeţean Dâmboviţa are mai multe credite în derulare, unele aflate în perioada de graţie, altele deja intrate în plată. Instituţia a folosit banii împrumutaţi pentru realizarea unor proiecte majore, precum Drumul Nordului, Drumul Sudului, Parcul Priboiu sau Spitalul Judeţean. Majoritatea banilor daţi de bănci au fost, deja, folosiţi pentru proiecte. Iată istoricul creditelor, prezentat … Citește mai mult

Marius Caraveţeanu, primarul Răcariului, în pericol de a-şi pierde mandatul! PSD face astăzi demersuri pentru acest lucru

 Motivaţia PSD este o decizie a Înaltei Curţii de Casaţi şi Justiţie, din 15 iulie, care a constatat starea de incompatibilitate pentru perioada 2008 – 2009, când Caraveţeanu deţinea 1% dintr-o asociaţie familiară ce se ocupa cu agricultura. Hotârârea Înaltei Curţii este definitivă şi irevocabilă. Purtătorul de cuvânt al PSD Dâmboviţa, Cristian Stan, a precizat … Citește mai mult

Jihad în contractele de lucrări ale Spitalului Judeţean! Ţuţuianu, dispus să le rezilieze pe toate

  În această dimineaţă, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu a avut o discuţie cu toţi cei implicaţi în derularea proiectului de la Spitalul Judeţean.  Vineri în cadrul unei conferinţe de presă, Adrian Ţuţuianu va prezenta primele concluzii ale acestei întâlniri. Ideea care se desprinde, potrivit declaraţiei preşedintelui Consiliului Judeţean este aceea că „derularea proiectului, … Citește mai mult

Compania de Apă Dâmboviţa a reziliat contractul de lucrări de la Titu

Au fost transmise documentele de reziliere a contractului pentru apă la oraşul Titu, de către Compania de Apă Dâmboviţa. Motivaţia acestei rezilieri, produsă ieri, este dată de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Acesta a subliniat că demersul a survenit ”ca urmare a modului în care s-a realizat punerea în executare a contractului respectiv. Nu … Citește mai mult

Primăriile din judeţ datorează 200 de miliarde pe gunoiul neplătit de dâmboviţeni. O soluţie: micşorarea taxei de habitat!

Sala Mare a Instituţiei Prefectului a găzduit azi şedinţa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). La întâlnire au participat: preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinţii Gabriel Grozavu şi Leonardo Badea, primari,  reprezentanţii SC Supercom SA – care are contract cu ADI, reprezentanţii legali ai SC Euro Gaz Prescom – titularul celui de al doilea … Citește mai mult

Oare ce i-a spus Antonescu lui Grozavu de l-a supărat aşa rău?

Prezent astăzi la şedinţa ADI convocată de preşedintele CJD Adrian Ţiţuianu, Gabriel Grozavu a afişat îniante de începerea discuţiilor o mimică îmbufnată şi a stat pe scaunul de vicepreşedinte îngândurat şi cu privirea înţepenită într-o agendă. Liberalul nu a schimbat nici o vorbă cu cei doi colegi primari în judeţ: Cornel Coman de la Pietrari … Citește mai mult

EXCLUSIV: Declaraţie savuroasă a lui Marin Antonescu despre fostul coleg de partid Valentin Calcan

Aflat în afară ţării, vicepreşedintele PDL Dâmboviţa, Marin Antonescu, cunoscut pentru tipul de discurs savuros nu s-a dezis nici de această dată. Contactat telefonic de Gazeta dâmboviţei.ro, Antonescu a făcut comparaţii zoologice, referindu-se la plecarea fosului său coleg de partid, senatorul Valentin Calcan, care a părăsit ieri grupul PDL, alăturându-se, primei sale iubirii, social-democraţia: „Cât … Citește mai mult