Suspendarea preşedintelui Băsescu, episodul 2007! Iată cum au votat atunci dâmboviţenii!

În 19 mai 2007, dâmboviţenii au fost chemaţi alături de ceilalţi români să voteze “pentru” sau “împotriva” rămânerii la palatul Cotroceni a preşedintelui statului, Traian Băsescu. Pe listele electorale ale judeţului au fost înscrişi 436.322 de alegători, prezentându-se la urne 203.130, adică 46,50%.  Dintre aceştia, 73,27% au optat în favoarea preşedintelui. Dacă referendumul din 2007 s-ar fi desfăşurat după regula prezenţei de jumătate plus 1 din totalul alegătorilor de pe liste, rezultatele acestuia nu ar fi fost valide.

Ca termen de comparaţie, la alegerile locale din iunie anul curent, listele electorale au numărat 442.465 de alegători. Deci, chiar dacă populaţia judeţului a scăzut în 10 ani cu aproximativ 40.000 de persoane, numărul celor cu drept de vot a crescut din cauza procesului de îmbătrânire a populaţiei. Dintre alegătorii înscrişi pe liste, la alegerile locale s-au prezentat la urne 289.693, adică 65,62%, Dâmboviţa fiind al treilea judeţ ca procent de prezenţă din ţară. Localele au dat câştig de cauză Uniunii Social Liberale, cea care susţine demiterea preşedintelui prin referendum, cu 52,70%, în judeţul Dâmboviţa. Rămâne de văzut dacă forţele politice ale unuinii vor reuşi aceeaşi mobilizare de forţe şi pentru referendumul din 29 iulie. În plus, la acest scrutin, românii pot vot oriunde, nemaiexistând arondarea geografică a alegătorilor în funcţie de domiciliul din Cartea de Identitate.


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro