Liber la muzeele dâmboviţene!
În intervalul 2 – 4 iunie 2012, intrarea la toate muzeele din judeţ este gratuită.
În intervalul 2 – 4 iunie 2012, intrarea la toate muzeele din judeţ este gratuită.
Dalinda şi Seniorita sunt piesele care l-au făcut cunoscut pe timişoreanul Alex Mica, unul dintre artiştii români ai momentului.
Astăzi s-a încheiat proiectul Poliţiei de Proximitate Târgovişte, în parteneriat cu Facultatea de Drept şi Ştiinţe Social-Politice, coordonat de agent şef principal de poliţie Victor Bucuroiu. „Atenţie! E viaţa ta!” s-a desfăşurat la Şcoala „Mihai Viteazul” din Târgovişte, unde elevii au participat la mai multe lecţii interactive pe subiecte de actualitate, privind fenomene sociale îngrijorătoare, precum traficul de persoane.
Femeia păgubită şi alte trei persoane primiseră cadou bicicletele de la reprezentantul unei societăţi de pe raza comunei Produleşti. Au avut însă proasta inspiraţie să le lase la primărie. Aici le-a găsit Ion Stan, liderul social democraţilor dâmboviţeni, care a văzut negru în faţa ochilor la gândul că bicicletele sunt mită electorală dată de PDL. Şi a decis să ia una dintre ele ca probă.
Cum legea nu mai permite migraţia politică a primarilor, edilii care au părăsit formaţiunea politică care i-a susţinut în funcţie pleacă, de drept, acasă. 6 primari au fost în această situaţie în judeţul Dâmboviţa: Adriean Budoiu – Fieni (foto stânga), Gheorghe Diaconu – Gura Ocniţei (foto centru), Gheorghe Brebeanu – Runcu (foto dreapta), Ion Bătrânu – Comişani, Cristian Costache – Tărtăşeşti şi Marin Păun – Ciocăneşti.
Circul bicicletelor electorale ia o întorsătură neaşteptată în judeţul Dâmboviţa, după ce Ion Stan, preşedintele PSD Dâmboviţa a “capturat” un asemenea corp delict în comuna Produleşti, păstorită chiar de către un subordonat de partid.
Târgovişteanca a fost învinsă încă din primul tur, de Na Li, a şaptea favorită, cea care a eliminat-o şi anul trecut din aceeaşi competiţie.
Sfinţirea noului lăcaş de cult a avut loc duminică, 27 mai, în prezenţa ofocialităţilor oraşului şi judeţului şi a peste 1000 de enoriaşi, din Sălcuţa, Titu, dar şi comunle limitrofe oraşului. Slujba de sfinţire a bisericii cu Hramul Sfinţii Constantin şi Elena a fost oficiată de Înalt Prea Sfiinţia Sa dr. Nifon Mihăiţă, mitropolitul Târgoviştei, alături de care a stat un sobor de 30 de preoţi.
Chindia Târgovişte a învins, ACS Urban Titu a fost înfrântă, iar FC M Târgovişte a remizat.
Remus este unul dintre deţinuţii care îşi ispăşesc pedeapsa la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mrgineni. Are 41 de ani şi este din Braşov. Muzica a ocupat întotdeauna un loc important în viaţa sa, fie ca relaxare, ocupaţie sau terapie, în prezent.
PDL Dâmboviţa, prin vocea vicepreşedintelui Marin Antonescu, a cerut vineri demisia prefectului Emilian Rusu, pe care îl acuză de implicare politică, din funcţia apolitică pe care o ocupă: “Vom solicita ca prefectul Emilian Rusu să fie testat dacă cumva ştie ceva despre ce înseamnă neangajare politică, climat de imparţialitate şi dacă are cunoştiinţe necesare să … Citește mai mult
26 mai 2012. Ora 9.00. Facultatea de Ştiinţe şi Arte, Universitatea “Valahia” din Târgovişte. La sala 212 se lucra asiduu. Profesorii cursanţi în cadrul proiectului PROFILES se prezentau la evaluarea finală. Echipa de proiect punea la punct ultimele detalii ale acestei etape din programul de formare în domeniul ştiinţelor
Adrian Chiriţă este aproape un personaj de poveste, pentru că multe din acţiunile lui par neverosimile povestite unui om care nu trăieşte pe plaiuri dâmboviţene. Şi totuşi! Când credeam că le-a făcut pe toate, devenind sceptici după modulul juriului de la “Românii au talent”, ex-primarul Hulubeştiului ne-a arătat că poate mai mult şi a reuşit să ne lase cu gurile căscate.
Chiar dacă opinia publică nu a fost informată oficial despre demiterea lui Petre Marin şi numirea lui Costel Preda în funcţia de director al Directiei Silvice, angajaţii direcţiei au fost convocaţi luni, la ocoalele silvice de care aparţin, pentru o întâlnire cu directorul Costel Preda. Prima întrunire va avea loc la Ocolul Silvic Valea Mare, de la ora 8:00. În acest, moment Petre Marin este în concediu.
Alexandru Adrian Cimpoacă şi-a surprins familia, profesorii şi colegii după ce a obţinut în luna aprilie o menţiune de onoare la Olimpiada Naţională de Fizică.
Nu este nicio glumă, ci chiar un adevăr, Ioan Aurel Ceauşescu şi Adrian Năstase sunt doi dintre candidaţii la primăriile dâmboviţene Fieni şi I.L. Caragiale. Cei doi, primul din partea PRM şi al doilea din partea USL candidează la fotoliul de primar şi spun că numele pe care le poartă, le-au adus şi necazuri, dar şi multe satisfacţii însă niciunul nu şi l-ar schimba.
Circ total astăzi, la Gura Foii, unde unul dintre săteni, Ilie Drogos Nicolae, fost angajat al jandarmeriei bucureştene, a făcut un scandal de zile mari. Bărbatul este recidivist în deranjarea ordinii publice şi distrugere.
Antonel Jîjîie revine la Prefectura Dâmboviţa ca subprefect! Guvernul a luat act de cele două hotărâri definitive şi irevocabile, de la Curtea de Apel Ploieşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care îl reintegrează pe funcţia de subprefect înalt funcţionar public, hotărări care pănâ la acest moment nu fuseseră puse în aplicare.
SALA TONY BULANDRA
VINERI, 25 MAI, ORA 19.00
TARGOVISTE DE JUCARIE de Peca Stefan
Regia Ana Margineanu.
Cu: Virgil Aioanei, Laurentiu Banescu, Radu Campean, Toma Danila, Ilie Ghergu, Delia Lazar, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglinda, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stinga, Stefan Stefanescu si Miruna Vaju.
Site-ul econtext.ro, specializat în statistici, a publicat astăzi, harta viitorilor şefi de judeţe, după ce săptămâna trecuta econtex ne-a spuns cine va câştiga primăriile reşedinţă de judeţ. Conform jurnaliştilor de la econtext.ro, Dâmboviţa va fi condusă şi în următorii 4 ani de Florin Popescu, actualul preşedinte al CJD, candidat al Partidului Democrat Liberal pentru un … Citește mai mult
Gazeta Dâmboviţei şi Kiss FM vă solicită sprijinul într-o acţiune umanitară ce va avea loc, mâine, între orele 8:00 şi 10:00, la Centrul de Transfuzii Sangvine Dâmboviţa de la Dealu Mare (fostul spital ORL). Un prieten al nostru şi poate şi al dumneavostră, Robert Spirescu, internat într-un spital de oncologie, are nevoie urgentă de sânge orice grupă.
Petrecere mare sâmbătă, 19 mai, când Partydul Kiss Fm s-a întors în Club Fever Fieni pentru o nouă sesiune plenară.
Astăzi, majoritatea formată în jurul USL în Parlamentul României a votat ca alegerile parlamentare din noiembrie să se desfăşoare după noi regului electorale. Acestea sunt: uninominalul pur şi desfiinţarea pragului electoral.
Locuitorii din Titu au petrecut aseară ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena alături de una dintre cele mai în vogă vedete autohtone, Andreea Bănică. Concertul a fost cadoul primarului Ilie Dinu pentru locuitorii oraşului, mii de oameni participând şi cântând alături de vedetă, la unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen organizate până … Citește mai mult
Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec a deschis, în Găeşti, un Centru de Colectare a Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice. Inaugurarea face parte dintr-un proiect naţional de formare a unei reţele de colectare realizată în parteneriat cu autorităţile publice locale.
Prin dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române, din 16 mai 2012, Comisar şef de poliţie Antofie Claudiu Adrian, în urma promovării examenului susţinut, a fost numit în funcţia de Adjunct al Şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.
Prin dispoziţia Inspectorului Şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, ofiţerul respectiv, pe lângă sarcinile specifice postului ocupat, va coordona şi activitatea Poliţiei Municipiului Târgovişte, în conformitate cu normele interne în vigoare.
După ce săptămâna trecută retragerea din campionat a echipei Argeşul Mihăileşti a adus facil puncte lui ACS Urban Titu, săptămâna aceasta echipa dâmboviţeană a mai obţinut 3 puncte prin retragerea celor de la Dunărea Turris Turnu Măgurele.
Zeci de târgovişteni au renunţat la derby-ul de ieri pentru a-i vedea pe cei doi comedianţi, care au făcut show într-unul din pub-urile din municipiu.
Din păcate Sorana Cârstea a pierdut în optimile de finală de la Roma, în fața numărului 4 mondial Petra Kvitova (Cehia), în trei seturi 6-2, 5-7, 6-2.