ortooxacell kiss2022.gif Flax

Dacă “uninominalul pur” exista în 2008, Gabriel Plăiaşu nu mai era deputat! Vezi cine ar fi trebuit să fie în parlament

Astfel, vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care s-au clasat pe primul loc în colegiul în care au candidat. Doar în cazul în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar. Deputaţii au eliminat, astăzi, pragului electoral de 5 procente. A fost introdus şi un amendament potrivit căruia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.

Dacă e să vorbim de 2008, dacă uninominalul ar fi funcţionat atunci, şi nu sistemul de atribuire a mandatelor în funcţie de rezultatele partidelor care au întrunit pragul de 5 procente, valabil la acea dată, liberalii dâmboviţeni nu ar fi fost reprezentaţi în parlament. Deputatul Gabriel Plaiaşu reprezintă colegiul 1 Fieni, cu doar 16,13 % din sufragiile electoratului. În 2008, colegiul a fost câştigat detaşat de democrat liberalul Jean Popescu, cu 45 de procente, urmat de social democratul Sache Neculaescu cu 31,15%. Repartiţia naţională a mandatelor, în urma rezultatelor generale ale PNL, l-au dus pe Plăiaşu în parlament, ci nu voinţa alegătorilor. Astăzi, Plăiaşu face parte din alianţa care a propus, susţinut şi votat formula uninominalului pur şi desfiinţarea pragului electoral.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media