“Electronic symphony”, în club Fever Fieni
Sâmbătă, 14 iulie, Lukone, pe numele său real Vlad Lucan, va fi prezent în club Fever din Fieni.
Sâmbătă, 14 iulie, Lukone, pe numele său real Vlad Lucan, va fi prezent în club Fever din Fieni.
250 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa au desfăşurat în acest weekend activităţi de prevenire şi intervenţie cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi. În urma acţiunii au fost aplicate 872 de sancţiuni contravenţionale, din care peste 700 pentru încălcări ale normelor rutiere, alte 95 sancţiuni la Legea 61/1991 privind încălcare normelor de … Citește mai mult
Aici cursanţii pot urma diferite programe, atât cardio, cât şi de tonifiere. Zumba face parte din ele.
Primul club de baschet feminin din România acceptat în această competiţie joacă în grupa B şi va susţine primul meci pe 17 octombrie.
După o intervenţie de 5 ore, pompierii şi echipajele de pe ambulanţă şi SMURD au reuşit să scoată cele 4 victime din maşina peste care căzuseră câteva tone de cărbune. 2 dintre pasageri, două femei erau moarte. Celelate două persoane, un bărbat şi o femeie sunt în acest moment la UPU Târgovişte. Din declarţiiile unuia … Citește mai mult
Sub brand-ul Valleriana, au fost amenajate două noi săli pentru mişcare în complexul Pavcom.
Femeia de 76 de ani era internată la Spitalul de Psihiatrie Târgovişte, pentru tratament. Bătrâna suferea de o boală psihică.
Echipa naţională de baschet feminin a României a pierdut în faţa echipei Germaniei, cu scorul de 75-64 (36-30), într-o partidă care a contat pentru calificarea la Campionatul European din 2013.
După două şedinte ratate, din lipsă de cvorum, Antonel Jîjîie, subprefectul judeţului a precizat pentru Gazeta Dâmboviţei că o nouă şedinţă a fost convocată pentru data de 10 iulie, de la ora 16. De prezenţa la această convocare depind scaunele tuturor celor 10 consilieri ai USL: Cristian Stan (PSD), Elena Diaconu (PNL), Ioan Ţuţuianu (PSD), … Citește mai mult
Casa Irimescu Cândeşti a aparţinut celebrului avocat şi om politic al Târgoviştei interbelice, Ion Irimescu Cândeşti, fiind astăzi unul din sediile administrative ale primăriei municipiului. Casa a fost ridicată în deceniul trei al secolului al XX-lea , de un architect târgoviştean de origine italiană, părinţii săi venind din spaţiul italic, Romano de Simon. Acesta este … Citește mai mult
Şi a doua încercare de constituire al Consiliului Local Târgovişte a fost sortită eşecului. USL şi PP DD nu au luat parte la şedinţa convocată pentru ora 13:00. A treia convocare va avea loc, conform subprefectului Antonel Jîjîie, abia săptămâna viitoare. Cel mai probabil negocierile nu au ajuns la nici un rezultat. PP DD discută … Citește mai mult
Odată cu încălzirea vremii, târgoviştenii se confruntă cu o nouă problemă: invazia ţânţarilor. Mai agresivi decât în anii anteriori, aceştia prezintă un pericol mare deoarece prin înţepăturile lor, pot transmite numeroase boli infecţioase printre care şi mult temuta boala Lyme şi febra West Nile. Pentru a le veni în ajutor locuitorilor municipiului, în perioada 5-19 … Citește mai mult
Cei doi pictori au expus la restaurantul Cocoşul Negru din Târgovişte. Lucrările dezvăluie două stiluri diferite, unicizate prin emoţie şi dedicare artei.
În luna mai, în Oslo, capitala Norvegiei s-a desfăşurat cursul „Appetiser” , curs de iniţiere în programul Tineret în Acţiune, finanţat de Comisia Europeană prin Acţiunea 4.3- „Proiecte de formare şi reţele” .
Acesta este titlul expoziţiei de grafică şi pictură, semnate Andreea Mierlea, care va avea vernisajul mâine, 1 iulie, de la ora 16.00. Află unde vor fi expuse lucrările şi nu rata evenimentul!
Nikos a fost selectat pentru echipa naţională acum patru ani de zile, iar în această perioadă se pregăteşte pentru Campionatul European de Baschet Masculin Juniori.
Târgoviştenii, abonaţi la SC Termica, la momentul actual, nu beneficiază de apă caldă. Această măsură a survenit, potrivit declaraţiei directorului general Termica Târgovişte – Ion Popescu, ca urmare a sistării furnizării gazelor naturale de către GDF-Suez. Perioada de pauză s-a folosit pentru efectuarea lucrărilor anuale de revizii şi reparaţii. Ion Popescu a menţionat ieri faptul … Citește mai mult
Sportiva din Târgovişte merge mai departe, după ce a învins-o pe Pauline Parmentier (Franta, 70 WTA), cu 6-4, 6-1.
În condiţiile apariţiei în ultimele zile a unor zvonuri total nefondate şi manipulatoare, vreau să precizez următoarele:
Comunicat de presă
Gabriel Boriga
Primarul Târgoviştei
25 iunie 2012
Un bărbat din Târgovişte a fost lovit chiar de o ambulanţă în timp ce încerca să traverseze o stradă. Şoferul salvării suştine că bărbatul i-a apărut dintr-o dată în faţă, deşi avea toate semnalele aprinse. Maşina salvării se deplasa la o urgenţă în localitatea Cojasca. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilii împrejurările în care … Citește mai mult
Spectacolul de Ştefan Peca, o producţie a Teatrului Municipal Târgovişte, a fost ales de organizatorii festivalului între primele 10 piese ale acestei ediţii.
Manifestările încep la ora 9.30, la Catedrala Mitropolitană şi vor continua în Piaţa Tricolorului, până la ora 11.30.
În ultima sa conferinţă de presă, ţinută în calitate de lider al social democraţilor dâmboviţeni, Ion Stan a atacat-o pe Rovana Plumb, Ministrul Mediului, pe care a numit-o “Rovăniţa Ciobăniţa care a dezinformat partidul în legătură cu activitatea intensă a organizaţiei PSD Dâmboviţa”.
Turnul Vechi Studio pregăteşte o surpriză de proporţii iubitorilor şi realizatorilor de film de animaţie din Târgovişte : proiectul AnimationKid, o premieră în peisajul educaţional dâmboviţean.
Laserul este indicat în :
– afecţiuni reumatismale (nevralgii, umăr dureros, spondiloze, artroze, artrite, gută, halux valgus, pinten calcanean)
– afecţiuni posttraumatice (edeme posttraumatice, hematoame, rupturi musculare, entorse, luxaţii, fracturi)
– afecţiuni neurologice (pareze, paralizii, migrenă)
– afecţiuni ORL şi stomatologice (rinite, sinuzite, otite, paradontite, reacţii postextracţii dentare, gingivite)
– afecţiuni dermatologice (abcese, furunculoze, eczeme, ulcer varicos, cicatrici cheloide)
-afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune arterială, arterită, flebită, varice)
– afecţiuni urogenitale (induraţie plastică de corpi cavernoşi, cistită, afecţiuni ale prostatei)
– alte indicaţii (insomnie, distonie neurovegetativă)
Chindia a rămas, din nou, fără președinte executiv. Mihai Neguț și-a anunțat marți demisia din funcția deținută la club vreme de șase luni și jumătate. Omul instalat la Chindia de Gică Popescu în noiembrie a ținut o conferință de presă în care a explicat motivele pentru care renunță la funcția de președinte. Neguț a zăbovit preț de 45 de minute în compania ziariștilor dâmbovițeni. Iată cele mai importante pasaje din conferința de azi.
Sâmbătă, 23 iunie, după ora 21.00, Raku şi DJ Undoo vor susţine un concert în clubul târgoviştean.
În perioada 22-24 iunie Circo Aquatico şi Circo dei Pirati le-au pregătit târgoviştenilor două spectacole inedite.Acrobaţi, jongleri, trapezişti, piraţi, broaşte ţestoase, anaconda, crocodili şi lei de mare. Acestea sunt doar câteva dintre personajele pe care le vor putea admira iubitorii de circ în acest weekend. Spectatorii vor avea parte de un altfel de circ.