ortooxacell kiss2022.gif Flax

Relaxare prin mişcare cu Valleriana. Află unde poţi face Zumba, Tae Bo, Pilates, Aerobic, Port de Bras, gimnastică şi dansuri, la un loc!

Sub brand-ul Valleriana, s-au deschis două săli pentru mişcare în complexul Pavcom.
Ele sunt deschise de luni până sâmbătă între orele 10.00 şi 21.00 şi oferă dâmboviţenilor posibilitatea să urmeze programele favorite, fie că e vorba de aerobic şi gimnastică, fie Zumba, Tae Bo, Pilates sau Port de bras.
Instructori de renume
Cei interesaţi se pot înscrie şi la cursuri de dans, de la dans clasic, la modern şi latino. Marius Barău, din partea Tehnofarm Valleriana, ne-a oferit mai multe detalii. “Cele două săli se adresează publicului de toate vârstele, de la preşcolari la pensionari. Una dintre săli este destinată cursurilor de Zumba, Tae Bo, balet, dans clasic, latino, iar instructori sunt fraţii Eduard şi Daniela Toderaşcu, campioni europeni în 2010, în Austria. Cealaltă sală este pentru dansuri clasice, dansuri populare şi dansuri latino, iar instructori sunt Gheorghe Văduva şi fiul său, Răzvan.” În viitorul apropiat aici vor fi amenajate şi două cabinete de masaj, care să vină în completarea programului de relaxare oferit.
Vom reveni cu informaţii despre programul cursurilor, tarifele practicate şi alte informaţii utile celor care doresc să-şi îmbunătăţească sănătatea, prin mişcare.

Sub brand-ul Valleriana, au fost amenajate două noi săli pentru mişcare în complexul Pavcom.