Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

A început campania electorală pentru locale! Iată regulile!

alegeri locale 2012

În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.

Adrian Ţuţuianu, primul pe buletinul de vot, în urma tragerii la sorţi făcută de BEJ!

adrian tutuianu

Aceasta cu toate că în documentul de acceptare a candidaturii se specifică faptul că Adrian Ţuţuianu este candidat propus de Uniunea Social Liberală, iar în ordinea stabilită de tragerea la sorţi USL nu există! Primul partid ales din urnă să ocupe prima poziţie a fost PSD, urmat de PNL.

Paranoia politică!? Ion Stan a “acuzat” o staţie de amplificare că e democrat liberală

aninoasa, constantin maricescu

Episodul s-a consumat vineri, 4 mai, la evenimentul de lansare a candidatului pentru primăria Aninoasa, social democratul Constantin Maricescu. Lansarea, una cu fast, a fost încurcată pe întreaga ei desfăşurare de aparatura audio, care a cârâit, a bâzâit sau s-a întrerupt. Cel mai iritat de situaţie a fost preşedintele PSD Ion Stan, care, necăjit că … Citește mai mult

Lovit de onestitate, Goran nu mai candidează la Moreni pe motiv că nu a rezolvat problema apei!

vasile goran

Vasile Goran s-a săturat de Moreni şi de problemele unui oraş mort în care nu s-a întâmplat nimic bun de câţiva ani încoace. Aşa că, într-un exerciţiu de onestitate politică sau de teama unui eşec, Goran nu le va mai cere morenarilor încredere pentru un nou mandat.

Cultura finlandeză şi cea estoniană, expuse la Muzeul de Istorie din Târgovişte

Până pe 27 mai, târgoviştenii pot vedea ce înseamnă conceptul de cultură în Turku – Finlanda şi Tallinn – Estonia, oraşe care anul trecut au fost capitale culturale europene.
Muzeul de Istorie din Târgovişte găzduieşte o expoziţie de fotografie cu cele mai importante momente ale anului 2011 în cele două oraşe. Ea a fost vernisată astăzi, 9 mai, de către reprezentanţi din partea organizatorilor şi va putea fi văzută până pe 27 mai.
Imaginile înfăţişează activităţi multiple, conceptul de cultură depăşind marginile cu care noi, românii, suntem obişnuiţi, trecând în viaţa de zi cu zi şi în domeniile cele mai diverse. Spre bucuria invitaţilor, prezenţi la venisaj au fost mai mulţi tineri, elevi ai Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” Târgovişte şi studenţi ai Universităţii „Valahia” Târgovişte. Cei mai tineri dintre ei, elevi la secţia pictură, s-au arătat impresionaţi de atmosfera în sine, din sala Auditorium a muzeului. „Expoziţia este foarte interesantă. Este pentru prima dată când particip la un asemenea eveniment şi sper ca într-o bună zi să ajung şi eu să expun într-un asemenea cadru”, a mărturisit Cosmin Cucardel, elev în clasa a IX-a la liceul târgoviştean menţionat.
Cei care au făcut posibil ca şi Târgoviştea să se numere printre oraşele unde această expoziţie să fie prezentă au fost reprezentanţii Fundatiei Turku 2011, Primăriei Municipiului Târgovişte, Ambasadei Republicii Finlanda la Bucuresti, Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Bucuresti, Asociaţiei Română pentru Studii Baltice şi Nordice, Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, Universitatăţii Valahia Târgovişte.

Muzeul de Istorie din Târgovişte găzduieşte o expoziţie de fotografie cu cele mai importante momente ale anului 2011 în cele două oraşe. Ea a fost vernisată astăzi, 9 mai, de către reprezentanţi din partea organizatorilor şi va putea fi văzută până pe 27 mai. 

Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte în parteneriat cu Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgovişte, Colegiul “Constantin Cantacuzino” Târgovişte  şi Liceul “Ion Heliade Rădulescu” vă invită miercuri, 9 mai 2012, orele 11.00, la Concursul tematic “ Independenţa – năzuinţă seculară a naţiunii române” ce va avea loc la Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, … Citește mai mult

Membrii SARM Târgovişte au observat luna din Turnul Chindia

Punctul maxim al apropierii dintre lună şi pămant i-a scos pe membrii Societăţii Astronomice Romane de Meteori din Târgovişte la observaţii şi fotografii! Dacă seara trecută aceştia şi-au ales ca punct de observare platoul de lângă Mănăstirea Dealu, astăzi aceştia au urcat în Turnul Chindiei din centrul oraşului.

În această noapte, luna va străluci de 14 ori mai puternic!

Astronomi, lupi, vârcolaci, îndrăgostiți și alți pasionați de Lună, pregătiți-vă să priviți pe bolta cerească la Superluna de pe 5 mai 2012! „Superluna” este o denumire populară a lunii pline care coincide cu perigeul ei, adică apropierea satelitului la cea mai mică distanță de Pământ pe orbită. Această coincidență nu apare foarte des și de aceea … Citește mai mult

PSD inventează culmea şantajului politic: îi strânge cu uşa pe proprii primari

protocol

Când spunea că se face frate cu dracul ca să câştige puterea în Dâmboviţa, Ion Stan nu glumea deloc! Iar dracul te împinge la multe lucruri, printre care şi şantajarea celor ce îţi stau alături. PSD Dâmboviţa numeşte şantajul de care vorbim, protocol.

Ploaie de contestaţii la Judecătoria Târgovişte! La Tribunalul Dâmboviţa, singurul contestatar a fost Mihai Trifan!

După înscrierea candidaturilor a început cursa contestaţiilor. 22 au fost primite până la acest moment la judecătoria Târgovişte. Ultimul termen este astăzi, ora 24:00, dar este posibil ca unele contestaţii, trimise prin poştă, să mai fie primite şi în zilele următoare. La judecătoria Târgovişte au fost contestate candidaturile la primăria şi consiliul local al municipiului Târgovişte şi la primăriile şi consiliile locale arondate.

Ziua Internaţională a Libertăţii Presei

Astazi este Ziua Internationala a Libertatii Presei. In 3 mai 1991, în capitala Namibiei, Windhoek, s-a desfasurat un seminar în care a fost adoptată “Declaraţia pentru promovarea unei prese africane independente şi pluraliste”, manifest al jurnaliştilor, potrivit căruia “cenzura este considerată o gravă încălcare a drepturilor omului” şi prin care s-a cerut tuturor ţărilor să … Citește mai mult

În tabără, pentru a îngriji Plaiul Domnesc

În perioada 1 mai – 15 august 2012, AEFC implementează proiectul „PLAIUL DOMNESC – JUNIOR RANGER 2012”. Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România în cadrul programului „Spaţii verzi”, componenta „Arii naturale protejate”. Parteneri în acest proiect sunt: –      Primăria oraşului Fieni –      Primăria comunei Moroeni –      Şcoala „Ion Ciorănescu” Moroeni –      … Citește mai mult

Afaceristul Georgică Cornu, iubitul Marinei Almăşan, are lucrări de 18 milioane euro în Găeşti!

georgica cornu, marin aalmasan

Georgică Cornu, recent ajuns în atenţia mass media pentru relaţia scandaloasă cu realizatoarea tv Marina Almăşan, este cel care ne va face canalizarea în oraş. Miliardarul îndrăgostit a vizitat Găeştiul în ianuarie a.c., când a semnat contractul cu administraţia locală şi când s-a afişat minute în şir în compania preşedintelui CJD, Florin Popescu.

Florin Popescu vrea totul sau nimic! El nu candidează pe lista de consilieri judeţeni a partidului. Iată lista!

cjd pdl

 Partidul Democrat Liberal Dâmboviţa a intrat oficial în competiţia electorală şi pentru Consiliul Judeţean. Astăzi au fost depuse dosarele de înscriere  a candidaturii atât pentru preşedinţie, cât şi pentru componenţa forului judeţean.

Gabriel Boriga s-a înscris în cursa electorală. La fel şi colegii săi, consilierii locali. Iată lista!

Gabriel Boriga, primarul în funcţie al municipiului şi preşedinte al PDL Târgovişte, a depus, astăzi, actele necesare înscrierii în cursa electorală pentru un nou mandat. Candidatura fost validată la Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Târgovişte. Boriga  a fost însotiţ, la depunerea candidaturii, de preşedintele PDL Dâmboviţa, Florin Popescu, şi consilierii locali propuşi pe lista partidului.

La Băleni Sârbi, Duminica Mironosițelor se păstrează de sute de ani

A treia Duminică după Paște este numită în calendarul creștin ortodox Duminica Mironosițelor, sărbătoare care preaslăvește ziua în care cele Trei Marii merg la mormântul lui Isus pentru a-i unge trupul cu mir. În localitatea dâmbovițeană Băleni Sârbi se pastrează de sute de ani un obicei unic în România, care reunește la biserică femeile din sat.

Flori pentru târgovişteni din partea unui colonel în rezervă

costache paraschiv
De 1 Mai, târgoviştenii vor putea vizita o expoziţie inedită. Colonelul în rezervă Teodor Costache îşi va expune lucrările de grafică reunite sub numele „Flori pentru târgovişteni”. Evenimentul va avea loc în Aleea Trandafirilor, lângă grădiniţă, între orele 10.00-14.00.

Uite legea picnicului, nu e legea! Până la noi ordine, de 1 mai românii pot încinge liniştiţi grătarele!

De 1 Mai spaţiile verzi vor putea fi luate cu asalt fără  probleme, deoarece deocamdată legea picnicului nu se aplică. Chiar dacă legea este gata, nu există o hartă oficială cu locurile unde se poate ieşi la un grătar. Aşa că, angajaţii de la Mediu îi vor amenda doar pe cei care lasă în urma … Citește mai mult

UPDATE: Biroul de presă al Poliţiei Dâmboviţa face mişto de şoferi!

Dacă ar fi să se ia după biroul de presă al IPJ Dâmboviţa, la acest moment, sute de şoferi ar trebui să facă cale-n toarsă de la Petreşti spre rutele ocolitoare ca să iasă în autostradă. Podul este închis din cauza probabilităţii producerii unei viituri care ar putea afecta structura de rezistenţă. 

Băbuţa care a aruncat în aer mafia imobiliară, în frunte cu judecătoarea din Răcari

preluare adevarul.ro O grupare de escroci imobiliari care trăiau „pe picior mare”, de mai mulţi ani, a fost oprită din acţiunile ilegale cu ajutorul unei bătrâne de 88 de ani din Drumul Taberei. Clanul de mafioţi, din care făceau parte judecătoarea Florica Mihalcea de la Judecătoria Răcari (Dâmboviţa), împreună cu grefiera Florentina Alexandru, de la … Citește mai mult

Ziua liberă pentru bugetari amână proba practică pentru permis

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din subordinea Instituţiei Prefectului – Judeţul Dâmboviţa anunţă amânarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere – proba practică din data de 30 aprilie 2012 pentru data de sâmbătă, 5 mai 2012, începând cu ora 08.00.

Nu mai scăpăm de taxa auto! Şoferii pot circula maxim 90 cu maşinile înmatriculate în altă ţară!

Autovehiculele înmatriculate în alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul Romaniei doar pentru 90 zile într-un an, termen calculat începând de la emiterea actului de vânzăre-cumpărare a maşinii, conform unei decizii adoptate în sedinţa de marţi a Guvernului, relatează Mediafax.  Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi … Citește mai mult

Angajaţii Renault Tehnologie Roumanie au donat peste 700 de cărţi bibliotecii din Titu

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii, biblioteca orăşenească din Titu a primit luni, 23 aprilie 2012 o donaţie de cărţi din partea RTR.  Astfel, peste 700 de cărţi donate de angajaţii RTR au fost oferite comunităţii locale, cu scopul de a îmbogăţi fondul de carte al bibliotecii Titu şi al celorlalte biblioteci din şcolile generale … Citește mai mult

Gazeta dâmboviţei le urează „La mulţi ani” tuturor celor care îşi serbează, astăzi, onomastica!

  Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, 924.830 de cetăţeni români, dintre care 739.368 de bărbaţi şi 185.462 de femei, îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia Sfântului Gheorghe (23 Aprilie).   Din totalul româncelor, 135.370 poartă numele de Georgeta, alte 34.623 – Gheorghiţa, Ghiorghiţa şi … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI: MERITOCRAȚIA ROMÂNEASCĂ

cristacgebun
Iată o teorie verificată, profund, în jurul nostru, de mai bine de douăzeci de ani… Omul trăiește într-o țară pe care o merită, trăiește o viață meritată și ocupă, de fiecare dată, locul pe care-l merită. Nu-i așa? Spune Aristotel: dacă s-ar împărți flaute unor artiști egali între ei, ca unora ce se îndeletnicesc toți cu aceeași artă, nu li se vor da cele mai bune instrumente celor mai nobili, pentru că noblețea nu-i face mai destoinici pentru a cânta din flaut.

Evlaviosul Ion Stan se face frate cu dracul pentru a câştiga Dâmboviţa!

ion stan psd dambovita

Cine a zis că scopul scuză mijloacele nu a greşit deloc! Iar când e vorba de putere cu atât mai mult. Celebru pentru felul evlavios de a fi, asta cel puţin înainte ca IPS, Mitropolitul Târgoviştei, Nifon Mihaiţă, să se alăture unor acţiuni publice al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, preşedintele Ion Stan le lasă pe cele sfinte, pentru cele drăceşti.