kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Comercianţii târgovişteni se pregătesc de sărbători!

Mai sunt doar câteva zile până intrăm în luna cadourilor şi în municipiul Târgovişte se resimte deja spiritul sărbătorilor de iarnă. Pieţele, magazinele  şi supermarket-urile sunt aprovizionate încă de pe acum cu marfă specifică pentru această perioadă. Rafturile sunt pline de steluţe, ghirlande şi globuri cu care târgoviştenii îşi vor putea orna casa. Nu lipsesc … Citește mai mult

Târgovişteancă de origine romă, Florina Miloş, subiect de reportaj în The Guardian

Reporterii The Guardian vor să tragă un semnal de alarmă la nivelul Uniunii Europene asupra necesităţii şcolarizării în rândul etnicilor romi, tot mai numeroşi la nivelul uniunii. Într-un articol apărut în urmă cu câteva zile, The Guardina, Ediţia pentru Marea Britanie, a publicat povestea unui tinere târgoviştence, care  a renunţat la şcoal la 10 ani … Citește mai mult

Candidatul ARD, Florin Popescu, s-a întâlnit, astăzi, cu colegii săi din mediul universitar

Florin Popescu a invitat, astăzi, cadrele Universităţii “Valahia” din Târgovişte la o discuţie deschisă despre ceea ce poate face politicul pentru îmbunătăţirea performanţelor mediului universitar. Întâlnirea a avut loc la Sala de Conferinţe a Hotelului Dâmboviţa şi la ea au luat parte câteva zeci de persoane. Popescu i-a învitat pe colegi din postura de candidat ARD pentru colegiul de deputaţi Târgovişte şi a găzduit întâlnirea alături de candidatul pe colegiul de Senat, Târgovişte – Moreni, Adrian Rădulescu.

Familia continuă, cu succes, afacerea lui Ionel Mişu! REGATA rămâne Nr. 1 la nivel naţional!

Au trecut 6 luni de la trecerea în nefiinţă a regretatului Ionel Mişu, părintele Regata. Cunoscutul om de afaceri Ionel Mişu, născut în 1936,  a fondat şi administrat S.C. Regata S.R.L, Târgovişte, cea mai mare companie de import şi distribuţie la nivel naţional, pentru gresie, faianţă, obiecte sanitare şi materiale pentru finisaje.

Florin Popescu, bătut, la table, de un fost coleg din CLM, la Clubul „Tinereţe fără bătrâneţe”!

La iniţiativa lui Florin Popescu şi a lui Adrian Rădulescu a luat fiinţă, astăzi, la Târgovişte Clubul Pensionarilor „Tinereţe fără bătrâneţe”. Clubul se adresează pensionarilor târgovişteni, care se pot întâlni, deocamdată, într-un spaţiu pus la dispoziţie în cadrul Hotelului Dâmboviţa.

Iată câştigătorii concursului „Reporter european-împreună mai aproape de cetăţean”!

Ediţia 2012 a concursului „Reporter european-împreună mai aproape de cetăţean” a ajuns la final. Jurnaliştii dâmboviţeni au făcut faţă şi anul acesta provocării de a contribui  la apropierea informaţiei europene de cetăţenii judeţului Dâmboviţa. În cadrul celei de-a III-a ediţii, au fost înscrise în concurs 210 materiale publicate individual sau realizate în echipă  din  presa scrisă, radio, televiziune sau presă eletronică realizate în perioada ianuarie 2012-noiembrie 2012.

Local Kombat! 2 eleve şi părinţii lor s-au bătut la Şcoala Nr. 3 din Târgovişte din motive de amor

Situaţie fără precedent, astăzi, la Şcoala nr. 3 “Smaranda Gheorghiu” din Târgovişte, unde o elevă a fost atacată de o fată, tot elevă, dar la o altă unitate de învăţământ. Motivul disputei dintre cele două este, se pare, gelozia, atacatoarea o acuză pe cealaltă că i-ar fi făcut ochi dulci iubitului ei. Fetele au 12, … Citește mai mult

Dealer-ul dâmboviţean MAVEXIM a prezentat, astăzi, noile modele Dacia, concepute la Renault Titu

Evenimentul a avut loc la Showroom-ul MAVEXIM de pe Aleea Mănăstirii din Târgovişte, vedetele fiind noile modele Dacia Logan, Sandero şi Stepway. Generaţia 3D, aşa cum a numit producătorul noua gamă, a fost gândită şi concepută în judeţul nostru la Centrul Tehnic Renault de la Titu, acolo unde Dacia Groupe Renault pregăteşte, deja, alte noutăţi.

Florin Popescu – campanie de strângere de semnături pentru o lege a maidanezilor! Spune-ţi părerea!

Candidaţii ARD, Florin Popescu şi Adrian Rădulescu, au demarat, astăzi, o campanie de strângere de semnături pentru un proiect legislativ care ar urma să rezolve problema câinilor fără stăpân. Campania are loc, deocamdată, doar în municipiile Târgovişte şi Moreni.

Gabriel Boriga: “Nu murdăriţi şi mâzgăliţi Târgoviştea cu afişele voastre electorale!”

Mesajul tranşant este adresat tuturor formaţiunilor politice, cărora edilul Târgoviştei, Gabriel Boriga, le cere să nu mai lipească afişe pe stâlpii de iluminat public: “Nu murdăriţi şi mâzgăliţi Târgoviştea cu afişele voastre electorale! Târgovişte este un oraş prea frumos pentru a fi murdărit de politică!”.

UE schimbă regulile! Târgoviştenii săraci îşi pot reabilita blocurile cu o contribuţie de doar 10%

Asociaţiile de proprietari din municipiul Târgovişte au fost instruite, astăzi, în legătură cu noile proceduri în privinţa accesării de fonduri europene pentru reabilitarea termică a blocurilor. Din această toamnă, cei ce vor să crească eficienţa termică a blocurilor beneficiază de o cotă de finanţare europeană de 60%, la care se adaugă 40 de procente, care se împart între primărie şi asociaţia de proprietari. 

OBIECTIV CULTURAL: „Târgoviştea, capitală a culturii europene!”

Aula Universităţii “Valahia” din Târgovişte a găzduit, astăzi, o debatere publică cu tema „Târgoviştea de ieri, de astăzi şi de mâine!” la care au fost invitaţi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi decidenţi politici. Prinre cei prezenţi s-au numărat: primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga, fostul preşedinte al CJD, Florin Popescu, profesorul Honorius Moţoc, medicii Jean Popescu şi  Nicolae Vlădescu,  pictorul Mihai Şerbănescu, avocatul Daniil Matei, regizorul Dan Ţopa, preotul Noni Marcu şi mulţi alţii.

Teatru de weekend!

În acest sfârşit de săptămână, Teatrul Municipal Târgovişte îşi deschide porţile pentru dâmboviţenii iubitori de artă şi cultură cu patru piese care au primit aprecieri şi ropote de aplauze încă de la primele reprezentaţii. În această seară, la Sala Studio poate fi vizionat un spectacol de Corneliu Jipa”Dublu sau nimic”. Provocarea pentru actorii Maria Nicola … Citește mai mult

Află ce îşi reproşează Florin Popescu din perioada 2008 – 2012!

Florin Popescu spune că are două lucruri să-şi reproşeze, unul în plan administrativ şi unul în plan politic. Le-a dezvăluit, astăzi, în conferinţa de presă a ARD. Popescu consideră că nu a stat mai mult printre oameni: “Am avut foarte mult de lucrru. Nu am stat printre oameni încercând să fac proiecte mari”,  a declarat … Citește mai mult

Gabriel Boriga a sărbătorit, astăzi, cu foştii săi colegi de breaslă

Primarul municipiului Gabriel Boriga s-a aflat astăzi în Târgul cu Bunătăţi din Piaţa Tricolorului. Edilul a fost însoţit şi de fostul preşedinte al CJD, Florin Popescu, candidat ARD pentru colegiul de deputaţi Târgovişte. Cei doi au făcut câteva cumpărături şi s-au întreţinut cu asistenţa. La final, Gabriel Boriga a ales să-şi sărbătorească ziua numelui alături … Citește mai mult

Bunătăţi din toată ţara aduse la Târgovişte!

Târgul de bunătăţi din Vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti a ajuns la cea de-a doua ediţie. În perioada 8-11 noiembrie, cu sprijinul Primăriei Târgovişte, pe platoul din faţa Prefecturii din municipiu vor ajunge meşteri populari  şi artişti handmade din întreaga ţară. Vor fi prezenţi la Târgovişte producători din: Braşov, Maramureş, Argeş, Neamţ, Covasna, … Citește mai mult

Weekend la teatru!

În acest sfârşit de săptămână, actorii Teatrului Municipal din Târgovişte vă aşteaptă cu trei piese de succes. În această seară, începând cu ora 19:00 în Sala Studio veţi putea urmări un spectacol în regia lui Victor Scoradeţ:  „102 VIRGULĂ 7”. Protagonistul este un puşti de 16 ani, care se trezeşte în postura inedită de prezentator al unui mic post de radio. Spectacolul redă problemele  acestuia şi piedicile puse de părinţi dar şi obstacolele pe care este nevoit să le treacă.  Sâmbătă seara, la aceeaşi oră, îi veţi putea admira pe Vlad Zamfirescu, Bogdan Farcaş şi Mircea Silaghi în spectacolul „Helter Skelter”  în regia lui Cristi Juncu. Protagoniştii se întâlnesc într-un restaurant, de Crăciun, moment în care, dincolo de luminiţele din brad, de febra cumpărăturilor , de zâmbete şi nostalgia momentului, se ivesc şi răni nevindecate, întrebări chinuitoare, care ies la suprafaţă în acest cadru feeric.

Târgoviştenii, scutiţi de la plata majorărilor de întârziere pentru obligaţiile fiscale restante

Primăria Municipiului Târgovişte informează cetăţenii municipiului, că începând cu data de 25.10.2012 , sunt scutiţi de la plata majorărilor de întârziere, contribuabilii persoane fizice şi juridice din Municipiul Târgovişte  care îşi achită integral toate obligaţiile fiscale principale restante, către Consiliul Local Municipal Târgovişte, până la data de 30.11.2012, inclusiv.

Clanul „Generalu’ ” , cercetat de poliţie!

Forţele de intervenţie au descins în această dimineaţă, în locuinţele clanului „Generalu” din Târgovişte. 6 echipe SIAS de la IGPR, 50 de poliţişti, jandarmi şi comisari ai Gărzii Financiare au efectuat percheziţii. Clanul este acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani şi aderare la un grup infracţional. Aceasta este cea de-a treia percheziţie organizată de … Citește mai mult

Rovana Plumb şi Mircea Duşa îl “înscăunează”, astăzi, pe Victor Sanda!

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi cel al Internelor, Mircea Duşa, vin astăzi la Târgovişte pentru instalarea în funcţie a noului prefect al judeţului, Victor Sanda, într-o ceremonie ce va avea loc în jurul orei 18:00. Mandatul interimar al lui Emilian Rusu a expirat, iar guvernul a decis să nu-i prelungească interimatul. Aşa că Sanda, care … Citește mai mult

Termica Târgovişte face probe pentru reluarea furnizării agentului termic

După aproximativ o jumătate de an, târgoviştenii racordaţi la Termica vor avea apă caldă şi căldură. Termica a efectuat zilele trecute probe cu apă rece pentru verificarea traseelor şi a situaţiei la instalaţiile abonaţilor, după ce a rebranşat la energie electrică punctele termice. Unele fuseseră debranşate în urma datoriilor societăţii. Conform conducerii Termica, va mai … Citește mai mult

Imagini uluitoare cu circul făcut la urgenţe de o femeie care a băut peste măsură (VIDEO)

În imagini se vede cum femeia „sperie” toată Unitatea de Primiri Urgenţe prin comportamentul său greu de catalogat.  IMAGINI NEEDITATE http://www.youtube.com/watch Vă reamintim că a ceasta, de origine congoleză, dar cetățean român de o săptămână, a băut într-un club târgoviștean până nu a mai știut ce face. A fost scoasă cu greu din local, după care s-a … Citește mai mult

S-a integrat perfect! O congoleză, cetățean român de o săptămână, beată turtă, a făcut circ cu polițiștii

Imagini greu de imaginat, aseară, în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului județean din Târgoviște, unde polițiștii au adus pentru recoltare de probe biologice o femeie beată turtă. Aceasta, de origine congoleză, dar cetățean român de o săptămână, a băut într-un club târgoviștean până nu a mai știut de ea. A fost scoasă cu greu … Citește mai mult

Militarii Târgoviştei au retras torţele în Cetate! (VIDEO)

Peste 100 de soldaţi cu făclii în mâini au parcurs aproape trei km la ceas de seară pe străzile municipiului Târgovişte de la clădirea fostei poliţii a oraşului pina la Complexul Muzeal Curtea Domnească şi Turnul Chindiei, sub privirile pline de admiraţie ale localnicilor, dornici să asiste la o manifestare de excepţie organizată de către … Citește mai mult

Radu Popa nu-l mai vrea pe Florin Popescu contracandidat!

Deşi anunţase că va lupta pentru acelaşi post cu liderul democrat liberal Florin Popescu, Popa s-a răzgândit! Spune că-i va lasă pe PDL-işti să se războiască cu USL-iştii, pentru că dacă s-ar amesteca în luptă ar zdruncina şansele de reuşită ale celor din urmă. Aceasta nu înseamnă cu liderul interimar PPDD renunţa la o candidatură … Citește mai mult

Crizantema de Aur: Iată invitatul surpriză!

Festivalul Naţional de Interpretare a Romanţei, care se desfăşoară în perioada 25-27 octombrie, la Târgovişte, are şi anul acesta un invitat surpriză. Petre Geambaşu Band va cânta în cadrul celei de-a 45-a ediţii a festivalului „Crizantema de Aur”.  După o lungă activitate în muzica românească, dar şi 12 sezoane în spectacolul „Dansez pentru tine”, Petre … Citește mai mult