Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif kiss2025a.jpg

Literatura română promovată la Dărmăneşti!

Biblioteca Publică Dărmăneşti promovează din nou personalităţile literaturii române. După ce a prezentat tinerilor din comunitate doi dintre clasicii noştri – Ion Luca Caragiale şi Mihai Eminescu, a venit rândul lui Ion Creangă. Tinerii care vor vizita mâine Biblioteca din Dărmăneşti vor avea ocazia de a afla lucruri interesante despre viaţa şi opera marelui scriitor … Citește mai mult

Teatru de vară, la Bezdead!

Biblioteca publică „Vasile Voiculescu” Bezdead, aşteaptă toţi copiii cu vârste între 5 şi 12 ani la „Teatrul de vară” care va fi organizat de voluntarii acesteia, începând din data de 16 august 2012, în fiecare joi la ora 12:00. Cei mici pot  fi  însoţiţi de părinţi sau bunici. Copiii se vor amuza prin jocuri şi poveşti care le vor stimula creativitatea şi munca în echipă.

Enciclopedia oraşului Târgovişte poate fi citită pe internet

Cea de-a doua ediţie, revăzută şi adăugită, are 584 de pagini şi este pusă la dispoziţia cititorilor pe site-ul editurii Bibliotheca.
Apărută cu spijinul Primăriei Târgovişte, care a asigurat finanţarea, cartea se adresează publicului larg, nu numai specialiştilor. Este scrisă de un colectiv de autori, coordonat de jr. Gabriel Boriga şi prof. Honorius Moţoc. “Componenta principală a lucrării o reprezintă, pe lângă evocarea evenimentelor istorice care au marcat evoluţia Cetăţii în timp, biografiile personalităţilor oraşului participante sau iniţiatoare ale acestor evenimente. Abordarea, adesea pluridisciplinară, conferă Târgoviştei mileniului III, prin intermediul acestui adevărat tratat, dimensiune naţională şi internaţională”, scrie primarul Gabriel Boriga în argumentul volumului. Acesta se găseşte pe site-l editurii Bibliotheca, unde poate fi citit şi de unde se poate descărca în format pdf.

Cea de-a doua ediţie a volumului, revăzută şi adăugită, are 584 de pagini şi este pusă la dispoziţia cititorilor pe site-ul editurii Bibliotheca.

411 ani la uciderea Sfântului Voievod Mihai Viteazul! Capul domnitorului este înhumat la Mănăstirea Dealu!

Stolnic domnescşi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi pentru o perioadă, în 1600 , conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează  România de astăzi: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, Mihai Viteazul este una dintre figurile emblematice ale istoriei neamului nostru. Unificatorul României a avut parte de o moarte nedemnă, la capătul unei domnii tumultoase.

 

Valentin Grigore va reprezenta România la Congresul Mondial de Astronomie

Valentin Grigore, președinte SARM, va reprezenta România la Congresul Mondial de Astronomie care va avea loc la Beijing în perioada 20-31 august 2012. Uniunea Astronomică Internațională – UAI, forul mondial al astronomilor profesioniști, a invitat SARM, prin reprezentantul său Valentin Grigore, să reprezinte România la cea de-a 28-a Adunarea Generală a UAI (http://www.astronomy2012.org) care va … Citește mai mult

Schimbarea la faţă-credinţe şi tradiţii!

În fiecare an pe data de 6 august creştinii celebrează una dintre cele mai importante sărbători din calendar, Schimbarea la faţă. Religia spune că în această zi, apostolii  Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci însuşi fiul lui Dumnezeu.

TABLETA DE LUNI : UN ACTOR, UN PRIETEN…

cristacgebun

Se sting luminile în sală, ultimele șoapte ale spectatorilor se pierd în pereții acoperiți de catifeaua maronie… Îmbrăcat în alb, Actorul se apropie de noi. Să stai la mijloc, rostește el, între scenă și viața amorțită din fața ei, aici se naște uimirea și cade în ispită inima însângerată. Fragil, în aparență, Actorul umple scena, provoacă altceva în inima oamenilor din fața lui, ajunge la pacea sufletului și ne amintește despre binele din jurul nostru.

Expoziţii noi la Muzeul de Istorie din Târgovişte. Aflaţi ce vă aşteaptă acolo! (foto)

Documente din arhivele de la Geneva întâmpină vizitatorii muzeului pe holul de la intrare, iar în sala Auditorium fotografii cu peisaje din lumea îndepărtată a Norvegiei îi introduc într-un univers aproape fantastic.

Ziua imnului„Deşteaptă-te române!”, istoria simbolului naţional!

Ziua Imnului național – „Deșteaptă-te, române!”, este sărbătorită, anual, ca urmare a unei hotărâri a Senatului României,  din 18 mai 1998. Pentru celebrarea imnului, a fost desemnată ziua de 29 iulie ca simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. Imnul „Deşteaptă-te române!”  conţine 4 strofe, selectate din cele 11 strofe ale poeziei „Un răsunet”. … Citește mai mult

La Târgovişte, discriminarea este combătută prin teatru forum!

Tinerii cu vârsta cuprinsă între 14-35 de ani din judeţul Dâmboviţa vor avea ocazia de a-şi arăta talentul artistic şi de a lupta totodată împotriva discriminării prin participarea la proiectul de teatru forum Fii activ, creativ, respectă-ți semenii! organizat de Asociația Tineri pentru Europa de Mâine Târgoviște, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Dâmbovița, … Citește mai mult

Civilizaţia, istoria şi cultura nordică şi baltică se reunesc la Târgovişte!

Elevi de liceu şi studenţi  români şi moldoveni  din ciclurile de licenţă şi master de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti dar şi licee şi colegii de renume din judeţul Dâmboviţa şi din ţară iau parte la cursurile şcolii de vară „Lumini Nordice”.  Şcoala de Vară de Studii Baltice şi Nordice se desfăşoară în perioada 29 iulie-11 august 2012 în cadrul Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii „Valahia”.

Complexul Naţional Curtea Domnească a înregistrat în prima parte a acestui an 100.000 de vizitatori

curtea_domneasa_in_straie_noi_1294987478

Frumuseţea muzeelor din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească“ din Târgovişte atrage anual tot mai mulţi vizitatori. Stilul arhitectural al clădirilor  cu numeroase obiecte medievale care stau mărturie timpurilor ce au trecut, dar şi pentru frumusetea locului, cât şi pentru  încărcătura spirituală a zonei, muzeele dâmboviţene  atrag atenţia multor turişti care vin şi revin în incinta lor.

EXCLUSIV Mărturie emoţionantă din lagărul de la Teiş: un evreu-deţinut a desenat „viaţa de lagăr” (VIDEO)

Mulţumim doamnei Edith Konigsberg pentru documentele extraordinare pus la dispoziţia redacţiei noastre. În 1941, la Teiş, pe locul în care acum se află unitatea militară a funcţionat un lagăr internat pentru evreii din judeţele Dâmboviţa şi Prahova. 1219 persoane evrei, ulterior legionari şi comunişti au fost internaţi aici, patru persoane decedând în timpul concentrării.  Acestea sunt … Citește mai mult

Cât de vechi este Centrul Vechi al Târgoviştei? (GALERIE FOTO)

Majoritatea construcţiilor cunoscute astăzi sub denumirea de Centrul Vechi al Târgoviştei sunt construite în secolul al XIX-lea, unele chiar la începutul secolului XX sau în deceniile III – IV ale acestuia. Axa zonei vechi a Târgoviştei o constuituie strada General Eremia Grigorescu (pornind din sudul Curţii Domneşti), până în zona Miropoliei. Principala caracteristică arhitecturală este … Citește mai mult

23 iulie- Ziua presei militare

Data de 23 iulie marchează în fiecare an Ziua Presei Militare. Armata română sărbătoreşte astfel momentul 23 iulie 1859 când se înfiinţa prima publicaţie militară din România, „Observatorul militar”. În această zi sunt omagiate generaţiile de ziarişti în uniformă care şi–au asumat, de–a lungul timpului, misiunea de a fi vocea Oştirii. “Observatorul militar” este un … Citește mai mult

Datini şi obiceiuri păstrate de români de Sfântul Ilie!

În fiecare an, pe data de 20 iulie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie. Acesta provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina. În perioada sa pământeană Ilie a săvârşit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a … Citește mai mult

„ Un pas mic pentru un om, dar un salt uriaş pentru omenire!” Vezi cui îi aparţine afirmaţia!

Neil Amstrong a fost primul pământean care a păşit pe Lună pe 20 iulie 1969. Când a atins solul lunar a rostit celebra frază: „ Un pas mic pentru un om, dar un salt uriaş pentru omenire!”.  Astăzi se împlinesc 43 de ani de la eveniment.  Astronautul american, membru al echipajului „Apollo–11″, a coborât pe … Citește mai mult

Vlad Miriţă: boier, cântăreţ în corul bisericii şi profesor, în proiectele lui Vasile Lupaşc

„I-am ascultat întâi CD-ul. M-am aşteptat să fie un cetăţean de circa 60 de ani. Mare mi-a fost surprinderea când l-am întâlnit şi am văzut că e de vârsta mea. El promovează valori importante, puţin lăsate în urmă. M-am alăturat proiectelor lui Vasile pentru că preţuiesc şi susţin aceleaşi idealuri şi valori,” aceasta este, pe … Citește mai mult

Haideţi “Pe cărări dâmboviţene” cu ARTCLUB Răcari! (galerie foto)

Un grup de tineri inimoşi, care formează de ceva vreme ARTCLUB Răcari, au iniţiat week-end-ul trecut un proiect de ambiţios intitulat “Pe cărări dâmboviţene”. Tinerii vor să cunoască judeţul Dâmboviţa, dar şi să-l imortalizeze în fotografii, care vor face mai târziu obiectul unei expoziţii ce va purta numele proiectului. Duminică, cu aparatul foto de gât şi rucsacul în spinare, membrii clubului s-au urcat în tren şi au coborât la Pietroşiţa, frumoasa localitate din zonă de nord  a judeţului, cu arhitectura împietrită în secole trecute.  Săptămâna viitoare vor alege o altă destinaţie. Gazeta Dâmboviţei sprijină demersul tinerilor din Răcari, publicându-le în galeria foto unele dintre instantaneele de la Pietroşiţa.

O viață într-o carte: „Tăcerea florilor. Memorial Ion Emil Lungeanu” (galerie foto)

„Florile constituie cel mai prețios dar, cu prilejul unor bucurii, și cel mai miraculos leac la tristețe”, spunea Ion Emil Lungeanu, numit și pictorul florilor, de la moartea căruia se împlinesc, anul acesta, 5 ani de zile.  Astăzi, la Bezdead, localitatea sa natală, oamenii de aici, au primit două daruri minunate: un bust al artistului, realizat de sculptorul Ioan Ladea, care va rămâne în casa sa din Bezdead, și o carte semnată de scriitoarea Arabela Nenciu, originară, de asemenea, din Bezdead. Volumul se numește „Tăcerea florilor. Memorial Ion Emil Lungeanu” și cuprinde episoade din viața pictorului, puse cap la cap de autoarea din materialele puse la dispoziție de familia pictorului.

ÎPS NIFON a participat la reuniunea anuală a conducătorilor religioşi cu liderii Uniunii Europene

Joi, 12 iulie 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal pentru relaţia cu organizaţiile creştine internaţionale şi instituţiile Uniunii Europene a participat la Bruxelles, ca reprezentant al Patriarhiei Române, la “Reuniunea anuală a conducătorilor religioşi cu lideri ai Uniunii Europene”.

 

Tradiţii şi obiceiuri la Biblioteca Dărmăneşti!

Biblioteca Comunală Dărmănești desfășoară pe perioada vacanței de vară activități de animație culturală , activități desfăşurate şi finanţate prin proiectul „Tradiție și Inovație în Biblioteca ta !”, proiect realizat prin programul  eCULTURA . De curând, membrii comunității Dărmănești au primit vizita unui expert cultural în persoana  doamnei Gabriela Țopa, cercetător etnograf , bun cunoscător  al tradițiilor locale, pasionat cercetător în acest domeniu.În cadrul evenimentului, au fost prezentate tradiții din zona Dâmbovița, implicit din zona comunei Dărmănești.Au fost aduse în atenția participanților gospodăriile tradiționale ale locuitorilor, cu porțile, casele și dependințele lor, modul de viaţă al acestora .

In memoriam, Ion Emil Lungeanu, „pictorul florilor”

    Fiu al satului, Ion Emil Lungeanu, cunoscut şi ca „pictorul florilor” va fi comemorat sâmbătă, 14 iulie, în localitatea sa natală, Bezdead, de către cei care l-au cunoscut şi iubit. Pictorul Ion Emil Lungeanu a murit în urmă cu cinci ani, dar în urma sa au rămas mii de tablouri pictate cu toate … Citește mai mult