ortooxacell kiss2022.gif Flax

411 ani la uciderea Sfântului Voievod Mihai Viteazul! Capul domnitorului este înhumat la Mănăstirea Dealu!

 

În tabăra militară de la Câmpia Turzii, în noaptea de 9/19 august 1601, în momentul când gărzile erau departe de cortul voievodului, Mihai Viteazul a fost asasinat, în urma unui complot mişelesc, de către cei alături de care luptase în Liga Creştină, prin trădarea generalului Basta, până atunci aliat al lui Mihai. „Si căzu trupul lui cel frumos ca un copaciu pentru ca nu sşiuse, nici se prilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează”, spune cu amar cronica Ţării Româneşti.

Capul său a fost luat de către unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu.

Pe lespedea mormântului de la Mănăstirea Dealu, care i se datorează marelui istoric Nicolae Iorga, stă scris: „Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei“.

Biserica Ortodoxă Română l-a aşezat pe Mihai Viteazul printre sfinţii săi. Din păcate, astăzi, nu a fost programată nici o slujbă religioasă, la cei 411 ani de la moartea Sfântului Voievod Mihai Viteazul.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media