ortooxacell kiss2022.gif Flax

La mulţi ani, Vlad Miriţă!

Vlad Miriţă s-a născut pe 2 august 1981, la Târgovişte, unde a urmat cursurile de canto ale Şcolii de Arte „Octav Enigărescu”. La 21 de ani, a câştigat locul I la Festivalul „Mamaia”, devenind primul artist român care a abordat stilul crossover sau pop-opera. Acesta a fost momentul de început al carierei sale muzicale, fiind şi momentul în care a conştientizat cu adevărat talentul său în acest domeniu. „Dumnezeu a lucrat prin mine. De atunci am luat muzica în serios”, a mărturisit cel care s-a implicat recent în mai multe proiecte legate de Târgovişte şi Dâmboviţa. „Trebuie să ne mândrim că este târgoviştean şi că pune umărul la promovarea oraşului şi judeţului nostru. Îi doresc mult succes în ceea ce face”, este mesajul lui Gabriel Cristache, director GazetaDambovitei.ro şi prieten al tenorului. Vlad Miriţă apare în documentarul „Dâmboviţa, jumătate de mileniu”, alături de Mircea Albulescu şi alţi actori români, un proiect gândit de Vasile Lupaşc, alături de care s-a implicat şi în alte proiecte. „Este o mare bucurie să lucrăm împreună”, spune Vasile Lupaşc.

https://gazetadambovitei.ro/cultur/319-other/4099-vlad-miri-boier-cantre-in-corul-bisericii-i-profesor-in-proiectele-lui-vasile-lupac

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media