VALAHIA pascanu1.gif 	primordium_submeniu.gif MissTwist

SOS, insolaţia îşi face apariţia! Iată câteva sfaturi utile pentru perioada care urmează!

Deşi  suntem abia la începutul lunii mai şi vara nu şi-a intrat încă în drepturi, temperaturile foarte mari înregistrate în ultima perioadă şi razele puternice ale soarelui  ne afectează vizibil. Cel mai întâlnit fenomen în aceste condiţii este insolaţia. Deşi nu putem vorbi încă de caniculă, nu vă lăsaţi păcăliţi de adierile de vânt care par să reducă din căldură şi nu riscaţi expunându-vă prea mult la soare. 

Traian Băsescu: „Susțin revenirea salariilor la nivelul de dinainte de reducere.”

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o astăzi cu delegaţia FMI în România, preşedintele Traian Băsescu a  susţinut o declaraţie de presă în care i-a asigurat pe bugetari de sprijinul său. Acesta ţinut să menţioneze cauzele care au determinat reducerile salariale precum şi consecinţele negative pe care statul român le-ar fi suferit dacă această măsură nu ar fi fost aplicată Totodată, şeful statului a declarat că susţine reîntregirea salariilor, ba mai mult, a asigurat că sunt bani pentru recuperarea integrală.

Concurs de Ziua Europei la Pucioasa

Elevii dâmbovițeni sunt invitați să se înscrie până pe 9 mai, la prima ediție a concursului județean „9 MAI – ZIUA ROMÂNILOR EUROPENI”. Concursul este organizat de Primăria oraşului Pucioasa, Compartiment Cultură Bibliotecă, și Centrul Europe Direct Târgoviște și se va desfășura la Centrul Cultural “I.Al.Brătescu-Voineşti” Pucioasa.  Scopul concursului este însuşirea de noi cunoştinţe prin utilizarea corectă a unor concepte şi noţiuni istorice şi de cetăţenie democratică. Concursul se adresează elevilor din ciclul  primar, gimnazial şi liceal, pe trei  secţiuni:clasele I-IV, clasele V-VIII, clasele IX-XII și se desfăşoară în două etape etapa locală, etapa judeţeană.

În această noapte, luna va străluci de 14 ori mai puternic!

Astronomi, lupi, vârcolaci, îndrăgostiți și alți pasionați de Lună, pregătiți-vă să priviți pe bolta cerească la Superluna de pe 5 mai 2012! „Superluna” este o denumire populară a lunii pline care coincide cu perigeul ei, adică apropierea satelitului la cea mai mică distanță de Pământ pe orbită. Această coincidență nu apare foarte des și de aceea … Citește mai mult

Chindia Târgovişte, învinsă din nou! Suporterii cer demisia antrenorului Flavius Stoican

Echipa de fotbal a municipiului a pierdut astăzi pe teren propriu, scor 1-2, în faţa lui Poli Timişoara, ocupanta locului 2. Pentru oaspeţi au înscris Florin Ionuţ Ilie, în minutul 8 şi Ioan Nera, în minutul 50, iar pentru gazde a marcat Cosmin Negoescu, în prelungiri, minutul 90+2. Echipa lui Flavius Stoican nu se descurcă … Citește mai mult

Reabilitare cu bani europeni pentru Peștera Ialomicioara

Peștera Ialomicioarei va fi reabilitată cu fonduri europene în următorii doi ani de zile. Consiliul Județean Dâmbovița a semnat astăzi contractul de finanțare pe Axa 5.2 pentru acest proiect în prezenta secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării și Turismului, Răzvan Mușat,  a directorului ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a senatorului Valentin Calcan, dar și a … Citește mai mult

Pentru suporteri, Chindia Târgovişte vrea victorie cu Poli Timişoara

Mâine, 5 mai, fotbaliştii târgovişteni îi primesc acasă pe cei de la Poli Timişoara, care i-au învins în tur, cu 1-0. Meciul se anunţa unul important, o victorie menţinând Chindia în lupta pentru podium. „Suntem datori suporterilor şi vrem să îi facem să plece de la stadion bucuroşi şi aplaudându-ne. Am avut şi ghinion în … Citește mai mult

PECA STEFAN – din nou la FEST-FDR Timişoara cu TÂRGOVIŞTE DE JUCĂRIE


Producţie a Teatrului Municipal Târgovişte, parte a proiectului Despre România numai de bine, spectacolul TÂRGOVIŞTE DE JUCĂRIE, de Peca Ştefan, regizat de către Ana Mărgineanu, a fost selectat şi va participa la ediţia 2012 a FEST-FDR, Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (05-13 mai).

Picturile lui Tonitza, Pătraşcu sau Grigorescu, deratizate!

Picturile lui Tonitza, Pătraşcu sau Grigorescu, precum si colectiile de ţesături sau obiecte de artă găzduite de cele 13 muzee din judeţul Dâmboviţa  sunt în acest început de lună, în atenţia angajaţilor Complexului Muzeal Curtea Domnească. Ca în fiecare an, la începutul lunii mai, toate cele 13 muzee dâmboviţene sunt deratizate şi dezinfectate, pentru a elimina toţi dăunătorii care pot distruge obiectele de artă.

Anunţ important! Elevii Colegiului Economic au “simularare”

 
Simulările pentru examenul de Bacalaureat, care se desfăşoară zilele acestea, le-au dat emoţii mari elevilor Colegiului Economic Ion Ghica din Târgovişte. Atât de mari, încât nu mai ştiu nici să scrie corect şi se mai şi laudă cu asta. Liceenii au postat pe site-ul instituţiei de învăţământ, colegiuleconomictargoviste.wordpress.com/, un anunţ foarte important, aşa cum ţin să precizeze din capul locului tinerii, dar, din păcate, cu greşeli de ortografie. Anunţul, scris cu caractere de culoare roşie, sună cam aşa: Anunț important! Simularare BACALAUREAT – JOI, VINERI, LUNI. Prezența elevilor în săli – ora 8.30. Cursurile se suspendă pentru clasele a IX-a, a X-a si a XI-a.

CJD face primăriilor o ofertă de nerefuzat: Cadastru gratuit pentru toţi dambovitenii

cadastru dambovita

Hotărârea privind cadastrarea gratuită a fost luată în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Dâmboviţa în actuala formulă. Consilierii au fost de accord cu propunerea iniţiată de preşedintele Florin Popescu,  de asociere cu unităţile administrative locale care vor dori acest lucru, pentru realizarea cadastrului gratuit.

Ziua Naţională a Inimii! Iată câteva lucruri pe care nu le ştiai despre inima ta!

Începând cu anul 2000, în fiecare an,pe  data de 24 septembrie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Inimii la initiaţiva Federaţiei Mondiale a Inimii şi sub Patronajul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În România, a fost introdusă şi Ziua Naţionala a Inimii celebrată pe 4 mai. Conform Organizatiei Mondiale a Sănătăţii, România deţine primul loc în Europa la incidenţa bolilor cardiovasculare. Statisticile sunt alarmante, atât în cazul femeilor cât şi al bărbaţilor, întrucât la fiecare 10 minute se înregistează un deces din cauza acestei afecţiuni. FactoriI de risc cei mai des întâlniţi  în apariţia bolilor  de inima sunt : stresul, fumatul, excesul de alcool şi sedentarismul.

PSD inventează culmea şantajului politic: îi strânge cu uşa pe proprii primari

protocol

Când spunea că se face frate cu dracul ca să câştige puterea în Dâmboviţa, Ion Stan nu glumea deloc! Iar dracul te împinge la multe lucruri, printre care şi şantajarea celor ce îţi stau alături. PSD Dâmboviţa numeşte şantajul de care vorbim, protocol.

Târgovişte joacă tenis! Înscrie-te şi tu!

România joacă tenis!  În zilele de 12 şi 13 mai se va desfăşura cel mai mare simultan de tenis din România, ce va cuprinde 30 de cluburi sportive de la noi din ţară printre care şi Târgovişte. Peste 1 000 de amatori de tenis vor juca in cele 30 de competiţii programate să aiba loc în acelaşi timp. În plus, cei care doresc să încerce pentru prima data tenisul o pot face înscriindu-se gratuit la prima lecţie de tenis. 

BASCHET FEMININ: CSM Târgovişte a câştigat primul meci din finala cu CSM Satu Mare

csm targoviste

Târgoviştencele au învins în această seară jucătoarele de la CS Municipal Satu Mare, scor 64-49, în prima partidă din cele cinci programate pentru finala diviziei A. Următoarea confruntare va avea loc tot la Târgovişte, pe 4 mai, de la ora 19.00, după care următoarele două partide se vor disputa la Satu Mare, pe 10 şi … Citește mai mult

Concurs cu premii surpriză

Liceenii dâmboviţeni care ştiu să promoveze valorile judeţului vor fi răsplătiţi de Biblioteca Judeţeană „I.H. Rădulescu” Dâmboviţa. 

Instituţia desfăşoară până pe 29 mai concursul „Dâmboviţa casa mea”. El se adresează adolescenţilor din liceele din judeţ, care au ocazia să demonstreze că ştiu să promoveze valorile autentice ce ţin de comunităţile dâmboviţene.

 

Ploaie de contestaţii la Judecătoria Târgovişte! La Tribunalul Dâmboviţa, singurul contestatar a fost Mihai Trifan!

După înscrierea candidaturilor a început cursa contestaţiilor. 22 au fost primite până la acest moment la judecătoria Târgovişte. Ultimul termen este astăzi, ora 24:00, dar este posibil ca unele contestaţii, trimise prin poştă, să mai fie primite şi în zilele următoare. La judecătoria Târgovişte au fost contestate candidaturile la primăria şi consiliul local al municipiului Târgovişte şi la primăriile şi consiliile locale arondate.

Simulări pentru examenul de Bacalaureat

  5000 de elevi dâmboviţeni participă zilele acestea la simulările pentru probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Astăzi, elevii şi-au testat cunoştinţele la limba şi literatura română, urmând ca, în următoarele zile, aceştia să fie testaţi şi la celelalte două discipline la care vor susţine examen în vară. Inspectorii şcolari spun că se aşteaptă ca … Citește mai mult

Cele mai “cerute” şcoli din Târgovişte primesc locuri suplimentare pentru clasa I şi clasa pregătitoare

Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa va suplimenta numărul de locuri pentru clasa I şi clasa pregătitoare la patru şcoli târgoviştene, unde cererea este foarte mare. Este vorba despre Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino şi şcolile I.A.Brătescu Voineşti, Coresi, Mihai Viteazul şi Vasile Cârlova, unde, în funcţie de solicitări va fi înfiinţată în plus o clasă fie pentru anul … Citește mai mult

Ziua Internaţională a Libertăţii Presei

Astazi este Ziua Internationala a Libertatii Presei. In 3 mai 1991, în capitala Namibiei, Windhoek, s-a desfasurat un seminar în care a fost adoptată “Declaraţia pentru promovarea unei prese africane independente şi pluraliste”, manifest al jurnaliştilor, potrivit căruia “cenzura este considerată o gravă încălcare a drepturilor omului” şi prin care s-a cerut tuturor ţărilor să … Citește mai mult

Jandarmii dâmboviţeni au donat sânge pentru semenii lor

Aproximativ 100 de jandarmi şi voluntari au luat cu asalt astăzi Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmboviţa, într-o campanie de donare de sânge organizată de Asociaţia React şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.  Cei mai mulţi dintre militari sunt donatori fideli ai centrului care au răspuns de fiecare dată la astfel de solicitări.Holurile centrului de transfuzie au … Citește mai mult

Promisiuni pentru bugetari şi pensionari de la noul ministru al Muncii!

Reîntregirea salariilor bugetarilor  şi restituirea CAS-ului către pensionari sunt două dintre direcţiilepe  care şi le-a conturat pentru mandatul său, Mariana Câmpeanu, ministru nominalizat al Muncii. Datorită perioadei limitate de timp dar şi a situaţiei  de criză în care se află ţara, noul ministru al Muncii a considerat necesară luarea acestor măsuri pentru a evita declinul. … Citește mai mult

Fieniul are o nouă Sală de Sport, lângă stadionul Cimentul

fieni

Astăzi, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a primarului oraşului Fieni – Adriean Budoiu, a reprezentanţilor administraţiei publice locale, precum şi a numeroşi cetăţeni, a avut loc inaugurarea sălii de sport, obiectiv amplasat în imediata apropriere a Stadionului Cimentul.

Stand-up comedy cu Bordea şi Natanticu la Târgovişte!

Bordea şi Natanticu, doi dintre cei mai buni realizatori de stand-up comedy vin să susţină un spectacol la Târgovişte. Joi, 17 mai, începând cu ora 21:00  târgoviştenii iubitori ai acestui gen de comedie sunt invitaţi în Irish Pub pentru o porţie de glume picante şi voie bună. Cei doi sunt cunoscuţi datorită activităţilor desfăşurate pe … Citește mai mult