ortooxacell kiss2022.gif Flax

A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare în cartierul Priseaca!

Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga a semnat astăzi ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul “Modernizarea drumurilor de exploataţie agricolă în municipiul Târgovişte”. Este vorba despre 8 drumuri locale din cartierul Priseaca, ce vor fi asfaltate printr-o finanţare nerambursablă 100% (autoritatea locală trebuie să achite doar contravaloarea TVA-ului.) Asfaltarea celor 8 drumuri, care la acest moment sunt la stadiul de “drum de pământ”, va costa 4,5 milioane de lei, 80% din sumă fiind asigurată de FADR şi restul, bugetul de stat. “Nu se va mai face accesul pe drumuri prăfuite sau pe drumuri pe care trebuie să vin o dată la un sezon pentru a astupa şanţurile făcute de maşini pe un teren noroios după ploaie. Acum se va circula în condiţii absolut moderne. Este un nou proiect câştigat de Primăria Municipiului Târgovişte, al cărui ordin de începere îl semnăm astăzi, dar a cărui finanţare a fost aprobată la sfârşitul anului 2010, până acum durând procedurile de licitaţie. În ceea ce mă priveşte culoarea politică chiar nu mă interesează culoarea politică. Important este să facem lucruri bune pentru comunitatea în care trăim, să investim, pentru că numai investind reuşim să progresăm. Le cer celor care au câştigat acest proiect să-şi facă treaba repede, bine şi legal, astfel încât cetăţenii din acea zonă să se poată bucura cât mai repede de condiţiile moderne de trai. Dacă facem treabă şi muncim, cu siguranţă avem şi rezultate şi astăzi este un exemplu că în Târgovişte, atunci când suntem lăsaţi, facem lucruri foarte bune. Efectiv, zona Prisecii va căpăta o altă faţă.”, a precizat Gabriel Boriga.

Lucrarea trebuie finalizată în jumătate de an. Statistic vorbind se vor asflata 7 kilometri de drum, care înseamnă 42.000 de metri pătraţi, deservind 321 de hectare. Lăţimea safltului va fi de 4 metri cu acostament de 0,5 pe ambele părţi şi cu platforme de încrucişare din 30 în 30 de metri. Totodată din investiţie fac parte şi reabilitările podurilor şi podeţelor aflate pe aceste tronsoane de drum.  Lucrările vor consta în crearea unei noii fundaţii din balast şi piatră spartă, acoperită cu macadam din piatră spartă, peste care se va turna covor asfaltic. Garanţia, oferită de executant, este de 5 ani de zile.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media