Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Baschetul târgoviștean, premiat la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

Județul nostru s-a întors cu premii importante, de la Olimpiada națională a Sportului Școlar din acest an, care s-a desfășurat săptămâna trecută.  Astfel, la secțiunea Baschet-băieți-gimnaziu, Școala Ion Alexandru Brătescu Voinești Târgoviște s-a clasat pe locul III, după ce s-a impus cu scorul de 62 – 44, în finala mica, în fața Liceului cu Program … Citește mai mult

Profesorii, la evaluare. Cursanţii din prima serie a proiectului PROFILES şi-au prezentat astăzi portofoliile

26 mai 2012. Ora 9.00. Facultatea de Ştiinţe şi Arte, Universitatea “Valahia” din Târgovişte. La sala 212 se lucra asiduu. Profesorii cursanţi în cadrul proiectului PROFILES se prezentau la evaluarea finală.
Este vorba despre prima serie de cadre didactice de specializare fizică, chimie, biologie, instruite să folosească şi să dezvolte metode alternative de predare, bazate pe o abordare transdisciplinară. “Proiectul a venit în întâmpinarea nevoilor de formare în domeniul ştiinţelor ale profesorilor de fizică, chimie şi biologie şi implicit în sprijinul elevilor, prin promovarea instruirii orientată către reflecţie. Metodele active de predare îl fac pe elev coparticipant la propria sa educaţie şi îi asigură posibilitatea de a se manifesta ca individ, dar şi ca membru al unei echipe”, a explicat prof. Gabriela Dinu, inspector şcolar de specialitate pentru fizică-chimie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa.
Proiectul european PROFILES este primul program de formare în domeniul Ştiinţelor acreditat în România şi este implementat la nivel naţional de Universitatea “Valahia” din Târgovişte, printr-o echipă de profesionişti coordonaţi de conf. dr. ing. Gabriel Gorghiu.
Fizică, biologie, chimie şi TIC, la un loc
La cursurile de formare din cadrul proiectului au paricipat în prima serie 35 de cadre didactice din judeţul Dâmboviţa. Profesorii au desfăşurat în clase lecţii interactive, trebuind să îmbine cunoştinţe din fizică, chimie, biologie şi tehnologia informaţiei şi comunicării pentru a dezvolta o anumită temă de actualitate din domeniul ştiinţelor. «Am ales o temă de interes: „Ştim să trăim cu radiaţii?”, întrebare la care elevii unei clase de a XII-a au fost nevoiţi să răspundă pe parcursul a cinci lecţii. Pentru a răspunde la această întrebare, ei au trebuit să primească iniţial cunoştinţe legate de interacţiunea radiaţiilor cu substanţă, metode de detecţie şi metode de protecţie împotriva radiaţiilor nucleare», oferă un exemplu Niculina Simionescu, profesor de fizică la Colegiul Naţional „Constantin Carabella” din Târgovişte. Elevii s-au arătat interesaţi de participarea la acest proiect. „M-am bucurat să văd că elevii nu au aşteptat o notă bună prin realizarea acestui proiect, ci au fost fericiţi să vadă că munca lor a fost apreciată de colegii lor, nu numai de mine”, a adăugat profesoara.
Elevii au dat feed-back pozitiv
O altă temă inspirată de asemenea din viaţa de zi cu zi a fost propusă de profesoara de biologie Nicoleta Ciobanu unor elevi de clasa a XI-a ai Grupului Şcolar Industrial „Nicolae Ciorănescu” din Târgovişte – „Cum apar pietrele la rinichi”. Reacţia elevilor a fost de asemenea pozitivă. „Ei au fost încântaţi, pentru că lecţiile au fost gândite interdisciplinar. Să facem conexiuni cu alte discipline este foarte bine pentru copii, având în vedere că numărul de ore de biologie este foarte mic, o oră pe săptămână. Eu o să folosesc aceste metode în continuare pentru că elevii sunt atraşi de partea practică a ştiinţelor, mai mult decât de cea teoretică”, şi-a propus profesoara.
Experienţa a fost benefică şi pentru cadrele didactice de specializare chimie. Alexandra Marinescu, profesor la Liceul Teoretic „I.L. Caragiale” din Moreni vine însă cu un punct de vedere practic. „Participarea la acest curs a însemnat cunoştinţe noi în ceea ce priveşte predarea Ştiinţelor şi ne ajută în perfecţionarea noastră ca profesori. Din păcate programele şi curricula actuală nu se pretează la ceea ce am implementat noi. Programele sunt strict pe materii individuale: chimie, fizică, biologie. Copiilor le-a plăcut, dar ei învaţă chimia, fizica, biologia separat şi a fost greu ca în patru lecţii să facă toate conexiunile necesare înţelegerii fenomenelor respective”, a precizat prof. Alexandra Marinescu.
Însă concluzia generală vine prin partea Mihaelei Anghel, profesor de biologie la Colegiul Naţional „I. Văcărescu” din Târgovişte. „Experinţa a fost ceva nou pentru mine şi pentru celelalte cadre didactice, dar am avut ce să învăţăm, indiferent de disciplina predată.”
Primul curs de formare în cadrul proiectului PROFILES a fost o provocare atât pentru cadrele didactice, cât şi pentru formatori. „Rezultatele au fost peste aşteptări şi suntem foarte mulţumiţi de cursanţi. Şi noi, ca formatori, am avut de învăţat de la ei”, a mărturisit conf. dr. ing. Gabriel Gorghiu, coordonatorul proiectului la nivel naţional. Echipa de proiect este conştientă de dificultăţile aplicării metodei de predare transdisciplinare. “Fiecare şi-ar dori să repete astfel de lecţii cu elevii, dar există limitări. În primul rând curricula, care nu oferă prea multe posibilităţi, iar în al doile rând numărul de ore foarte mic”, a adăugat Gabriel Gorghiu. În cele ce urmează profesorii vor dezvolta modulele, pentru a fi publicate pe pagina de internet a proiectului, drept modele pentru următoarele serii şi pentru cadrele didactice interesate de metoda de predare interdisciplinară. Următoarea serie de profesori care vor fi formaţi în cadrul PROFILES va începe cursul în toamnă, atunci când proiectul va ajunge şi în alte judeţe, între care Buzău şi Teleorman.
Citiţi aici care este părerea elevilor cu privire la proiect.

26 mai 2012. Ora 9.00. Facultatea de Ştiinţe şi Arte, Universitatea “Valahia” din Târgovişte. La sala 212 se lucra asiduu. Profesorii cursanţi în cadrul proiectului PROFILES se prezentau la evaluarea finală. Echipa de proiect punea la punct ultimele detalii ale acestei etape din programul de formare în domeniul ştiinţelor

 

Adrian Chiriţă suferă de dublă personalitate…politică

Adrian Chiriţă este aproape un personaj de poveste, pentru că multe din acţiunile lui par neverosimile povestite unui om care nu trăieşte pe plaiuri dâmboviţene. Şi totuşi! Când credeam că le-a făcut pe toate,  devenind sceptici după modulul juriului de la “Românii au talent”, ex-primarul Hulubeştiului ne-a arătat că poate mai mult şi  a reuşit să ne lase cu gurile căscate.

Liga III: Înfrângere pentru ACS Urban Titu!

Echipa ACS Urban Titu a suferit o înfrângere în deplasare în faţa celor de la Viitorul Domneşti cu scorul de 2-1. În prima repriză echipa dâmboviţeană s-a aflat la conducere după golul marcat de Marinică Ionică în minutul 30 al partidei.  A doua repriză s-a desfăşurat însă în favoarea jucătorilor echipei gazdă. În minutul 70 … Citește mai mult

Inconştienţă sau nevoia de adrenalină? Doi şoferi au fost depistaţi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice!

Doi bărbaţi s-au  ales cu dosare penale după ce au  fost depistaţi în trafic de poliţişti,  sub influenţa băuturilor alcoolice, informează biroul de relaţii publice al Inspectoratului  de Poliţie al judeţului  Dâmboviţa. Primul, un constănţean de 21 ani, a fost depistat de lucrătorii  Poliţiei Municipiului Moreni în seara zilei de 25 mai , în timp … Citește mai mult

Școala Specială Târgoviște îmbracă straie de sărbătoare. Săptămâna viitoare sunt „Zilele școlii”

 În perioada 31 mai-1 iunie, Școala Specială de Arte și Meserii Târgoviște îmbracă straie de sărbătoare cu ocazia Zilelor Școlii. Vor avea loc o serie de manifestări dedicate acestui eveniment, in cadrul carora copiii vor prezenta programe artistice, vor primi vizita inspectorilor școlari și a fostelor cadre didactice, iar pe 1 iunie elevii vor realiza, … Citește mai mult

Ionel Mişu, părintele Regata, a trecut în nefiinţă!

Cunoscutul om de afaceri târgoviştean, Ionel Mişu, a părăsit această lume, joi, 24 mai, răpus de o afecţiune a inimii, pe care nu a reuşit să o învingă. Ionel Mişu, este cel care în 1993 înfiinţa Regata, pe care a dus-o la capătul unei munci de 20 de ani pe cea mai înaltă treaptă naţională în domeniul importurilor de gresie şi faianţă. 180 de persoane lucrează, astăzi, în firma înfiinţată de Ionel Mişu.

PE SURSE: Costel Preda îi ia locul lui Petre Marin, la Direcţia Silvică Dâmboviţa!

Chiar dacă opinia publică nu a fost informată oficial despre demiterea lui Petre Marin şi numirea lui Costel Preda în funcţia de director al Directiei Silvice, angajaţii direcţiei au fost convocaţi luni, la ocoalele silvice de care aparţin, pentru o întâlnire cu directorul Costel Preda. Prima întrunire va avea loc la Ocolul Silvic Valea Mare, de la ora 8:00. În acest, moment Petre Marin este în concediu.

Prinşi de poliţişti în timp ce transportau mercur furat! (vezi video)

La un control în trafic, polițiștii dâmbovițeni au dat peste o cantitate de de 11 kilograme de mercur! Doi tineri din localitatea dâmbovițeană Lungulețu transportau mercurul cu un autoturism spre Târgoviște, unde intenționau să îl vândă. Polițiștii au confiscate mercurul și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de substanțe toxice, urmând a fi … Citește mai mult

Prima epurare politică? Sorin Ion, schimbat astăzi de la conducerea educaţiei dâmboviţene, cu soţia unui lider PSD, Luminiţa Preda (video)

În această dimineaţă, în Colegiul Prefectural, prefectul Emilian Rusu, a dovedit o atitudine ostilă faţă de inspectorul general şcolar, Sorin Ion, concretizată câteva ore mai târziu în schimbarea acestuia de la cârma învăţământului dâmboviţean.

Vom mânca cartofi mai scumpi, din cauza ploilor?

 Precipitaţiile abundente căzute în ultima perioadă de timp şi temperaturile medii în jur de 10 grade celsius au creat condiţiile de dezvoltare a agentului patogen, mana cartofului- În urma controalelor efectuate de către Unitatea Fitosanitară Dâmboviţa, s-au depistat deja plante atacate. De aceea, producătroii de cartofi sunt atenţionaţi ca în condiţii de vreme favorabilă bolii, … Citește mai mult

PASIUNE: Un elev al Liceului de Arte este olimpic naţional la fizică

Alexandru Adrian Cimpoacă şi-a surprins familia, profesorii şi colegii după ce a obţinut în luna aprilie o menţiune de onoare la Olimpiada Naţională de Fizică.
Băiatul de 12 ani este elev în clasa a şasea la Liceul de Arte “Bălaşa Doamna” din Târgovişte. Se declară pasionat de arte, dar şi de ştiinţele exacte. “Nu pot şti ce urmează în viitor, aşa că vreau să fiu pregătit pentru orice”, spune Alexandru. Fizica a descoperit-o recent. “La începutul clasei a şasea nu mi s-a părut aşa interesantă, dar pe parcurs a început să mă pasioneze. Mi-au plăcut ştiinţele exacte întotdeauna şi înţeleg fizica foarte bine”, explică elevul.
„Ca dascăl, nu poţi să stai pasiv”
Cea care îi desluşeşte din tainele acestei discipline este profesoara Carmen Antonescu. Predă din 1990, dar nu a mai avut un asemenea rezultat cu un elev de-al său. Pentru olimpiada din acest an a pregătit suplimentar la şcoală şapte copii, colegi de clasă. „Pe noi, copiii ne scot în lume, rezultatele lor. Aceşti copii de la clasa a VI-a A au tras ei de mine. Eu n-am avut încotro. A trebuit să le dau tot timpul de lucru suplimentar. Şi atunci când vezi la copil motivaţie şi determinare pentru a face ceva, tu, ca dascăl, nu poţi să stai pasiv. Eu n-am făcut decât să-i canalizez”, spune cu modestie profesoara. „Sunt foarte mândră de toţi. Sunt copii care au venit să facă aici muzică sau pictură şi este cel puţin ciudat talentul lor la fizică”, a adăugat Carmen Antonescu. Dat fiind profilul liceului, elevii nu au decât o oră de fizică pe săptămână, aşa că lucrul suplimentar este necesar pentru cei pasionaţi. „Doamna ne ajută foarte mult. Lucrăm suplimentar, iar la faza judeţeanu a olimpiadei mi s-a părut chiar uşor. La faza naţională a fost mai frumos pentru că am avut şi o parte practică, iar partea practică îmi place mai mult”, povesteşte Alexandru Cimpoacă.
„Sunt perseverent şi vreau să ajung cât mai sus”
În condiţiile date, rezultatul elevului a suprins pe toată lumea, fiind prima diplomă la Olimpiada Naţională de Fizică la nivelul liceului târgoviştean, care se evidenţiază la concursurile de arte. „Eu am fost fericit să particip la o olimpiadă naţională. Colegii m-au felicitat, de asemenea şi profesorii. Este prima mea realizare importantă. Îmi demonstrează că am putut să ajung până aici şi mă stimulează să pot mai mult”, mărturiseşte Alexandru, care îşi doreşte să se îndrepte mai departe în şcoală spre arhitectură. Cât priveşte planurile pentru anii următori, băiatul ia în calcul noi provocări. „Abia aştept în clasa a şaptea să învăţ chimie în aşa fel încât să merg şi la olimpiada de chimie. La fel şi latină. Sunt perseverent şi vreau să ajung cât mai sus”, este ceea ce şi-a propus Alexandru.
PASIUNE: Un elev al Liceului de Arte este olimpic naţional la fizică
Alexandru Adrian Cimpoacă şi-a surprins familia, profesorii şi colegii după ce a obţinut în luna aprilie o menţiune de onoare la Olimpiada Naţională de Fizică.
Băiatul de 12 ani este elev în clasa a şasea la Liceul de Arte “Bălaşa Doamna” din Târgovişte. Se declară pasionat de arte, dar şi de ştiinţele exacte. “Nu pot şti ce urmează în viitor, aşa că vreau să fiu pregătit pentru orice”, spune Alexandru. Fizica a descoperit-o recent. “La începutul clasei a şasea nu mi s-a părut aşa interesantă, dar pe parcurs a început să mă pasioneze. Mi-au plăcut ştiinţele exacte întotdeauna şi înţeleg fizica foarte bine”, explică elevul.
„Ca dascăl, nu poţi să stai pasiv”
Cea care îi desluşeşte din tainele acestei discipline este profesoara Carmen Antonescu. Predă din 1990, dar nu a mai avut un asemenea rezultat cu un elev de-al său. Pentru olimpiada din acest an a pregătit suplimentar la şcoală şapte copii, colegi de clasă. „Pe noi, copiii ne scot în lume, rezultatele lor. Aceşti copii de la clasa a VI-a A au tras ei de mine. Eu n-am avut încotro. A trebuit să le dau tot timpul de lucru suplimentar. Şi atunci când vezi la copil motivaţie şi determinare pentru a face ceva, tu, ca dascăl, nu poţi să stai pasiv. Eu n-am făcut decât să-i canalizez”, spune cu modestie profesoara. „Sunt foarte mândră de toţi. Sunt copii care au venit să facă aici muzică sau pictură şi este cel puţin ciudat talentul lor la fizică”, a adăugat Carmen Antonescu. Dat fiind profilul liceului, elevii nu au decât o oră de fizică pe săptămână, aşa că lucrul suplimentar este necesar pentru cei pasionaţi. „Doamna ne ajută foarte mult. Lucrăm suplimentar, iar la faza judeţeanu a olimpiadei mi s-a părut chiar uşor. La faza naţională a fost mai frumos pentru că am avut şi o parte practică, iar partea practică îmi place mai mult”, povesteşte Alexandru Cimpoacă.
„Sunt perseverent şi vreau să ajung cât mai sus”
În condiţiile date, rezultatul elevului a suprins pe toată lumea, fiind prima diplomă la Olimpiada Naţională de Fizică la nivelul liceului târgoviştean, care se evidenţiază la concursurile de arte. „Eu am fost fericit să particip la o olimpiadă naţională. Colegii m-au felicitat, de asemenea şi profesorii. Este prima mea realizare importantă. Îmi demonstrează că am putut să ajung până aici şi mă stimulează să pot mai mult”, mărturiseşte Alexandru, care îşi doreşte să se îndrepte mai departe în şcoală spre arhitectură. Cât priveşte planurile pentru anii următori, băiatul ia în calcul noi provocări. „Abia aştept în clasa a şaptea să învăţ chimie în aşa fel încât să merg şi la olimpiada de chimie. La fel şi latină. Sunt perseverent şi vreau să ajung cât mai sus”, este ceea ce şi-a propus Alexandru.

Alexandru Adrian Cimpoacă şi-a surprins familia, profesorii şi colegii după ce a obţinut în luna aprilie o menţiune de onoare la Olimpiada Naţională de Fizică.

Ateliere informative pentru târgovişteni în proiectul „Mişcare pentru sănătate”!

  Asociaţia “Tineri pentru Europa de Mâine” organizează sâmbătă, începând cu ora 10:00,  în cadrul Cercului Militar Târgovişte,  un atelier de informare şi consiliere având ca temă promovarea unui stil de viaţă sănătos.La atelier sunt asteptati 30 de tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, proveniţi de la instituţiile de învăţământ din … Citește mai mult

Ceauşescu şi Adrian Năstase candidează la primărie!

Nu este nicio glumă, ci chiar un adevăr, Ioan Aurel Ceauşescu şi Adrian Năstase sunt doi dintre candidaţii la primăriile dâmboviţene Fieni şi I.L. Caragiale. Cei doi, primul din partea PRM şi al doilea din partea USL candidează la fotoliul de primar şi spun că numele pe care le poartă, le-au adus şi necazuri, dar şi multe satisfacţii însă  niciunul nu şi l-ar schimba.

E timpul pentru o piesă de teatru!

Se apropie weekend-ul şi vremea capricioasă nu permite târgoviştenilor să se bucure de pauză, relaxare şi plimbări.  Totuşi, o ieşire la teatru pare să fie alegerea perfectă pentru zilele care urmează. În acest sfârşit de săptămână, la Teatrul Municipal din Târgovişte se vor juca trei piese care au primit aplauze la scenă deschisă încă din momentul … Citește mai mult

Din 2013 vom avea permise de conducere europene!

Din 2013, românii vor avea parte de o nouă schimbare menită să ne alinieze la normele europene. Este vorba despre un nou model de permis de conducere. Această veste nu trebuie să îi sperie pe care posedă deja un permis deoarece nu este necesară schimbarea acestuia până la expirare.  Noile permise vor ajunge în mâinile celor care … Citește mai mult

Jandarmul care a spart geamurile primăriei Gura Foii, a recidivat! A dărâmat astăzi, cu tractorul, stâna primarului

Circ total astăzi, la Gura Foii, unde unul dintre săteni, Ilie Drogos Nicolae, fost angajat al jandarmeriei bucureştene, a făcut un scandal de zile mari. Bărbatul este recidivist în deranjarea ordinii publice şi distrugere.

De Ziua Copilului, micii artişti de la Şcoala Matei Basarab îşi vând tablourile

  Pe 1 iunie, elevii de la cercul de pictură al Şcolii Matei Basarab din Târgovişte expun din nou la Muzeul de Artă, de data aceasta expoziţia fiind una cu vânzare. Nu este prima dată când talentaţii elevi, artişti în devenire, sub atenta îndrumare a profesorului lor de desen, Dan Popescu, le oferă târgoviştenilor posibilitatea … Citește mai mult

Antonel Jîjîie rămâne subprefect! Şi-a câştigat postul în instanţă

antonel_jiijie

Antonel Jîjîie revine la Prefectura Dâmboviţa ca subprefect! Guvernul a luat act de cele două hotărâri definitive şi irevocabile, de la Curtea de Apel Ploieşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care îl reintegrează pe funcţia de subprefect înalt funcţionar public, hotărări care pănâ la acest moment nu fuseseră puse în aplicare.

Gazeta Dâmboviţei le mulţumeşte tuturor celor care au donat pentru Robert Spirescu. Campania continuă şi mâine

 

  Campania de donare de sânge pentru Robert Spirescu a sensibilizat sute de târgovişteni, de la studenţi, până la agenţi de pază, care s-au prezentat astăzi la Centrul de Transfuzii Sangvine Târgovişte. Din păcate, nu toţi au putut dona, efectiv, sânge, pentru că nu au îndeplinit condiţiile necesare, dar şi din cauza posturilor reduse de la centrul de transfuzii, care nu permit recoltarea de la un număr foarte mare de donatori, 20 de donatori fiind numărul cu care se lucrează într-o zi obişnuită.

Elevii de la Voievodul Mircea au trecut din bănci, la greblat şi cărat de gunoi (foto)

 Zeci de elevi de la Grupul Şcolar Voievodul Mircea Târgovişte au curăţat astăzi, de Ziua Mondială a Parcurilor, parcul liceului la care învaţă. Ploaia nu i-a împiedicat să muncească cu spor pentru înfrumuseţarea parcului, alături de profesorii lor, pentru ca proiectul Parcul din şcoală-şcoala din parc, despre care vă informam în ediţiile anterioare ale cotidianului nostru … Citește mai mult

Dan Diaconescu primit la Titu cu scandări de genul: “Preşedinte, fără un dinte!”

Ieri, Dan Diaconescu a făcut înconjorul Dâmboviţei în încercarea de a-şi ridica în sondaje candidaţii pentru alegerile locale. Popularitatea pe care o are Diaconescu  nu a fost atât de evidentă precum se dorea, numărul simpatizanţilor fiind mai mic decât la întâlnirile organizate, în trecut, în judeţ.

Pompieri pentru o zi!

Elevii din oraşul Titu  vor experimenta  pentru două zile una dintre cele mai solicitante profesii, cea de pompier. Astăzi şi mâine, se va desfăşura la Şcoala Generală nr 2 faza judeţeană a concursului cercurilor tehnico-aplicative „Prietenii pompierilor”. În competiţie, se vor înscrie echipaje de fete şi băieţi cu vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani. … Citește mai mult

Ispasul, singura zi din an în care caii mănâncă pe săturate! Vezi aici tradiţii populare de Ispas:

Sărbatoarea Înălţarea Domnului, numită în tradiţia populară românească şi Ispas, sau Paştele Cailor, este marcată de  obiceiuri şi superstiţii asociate cu cei morţi şi începerea verii. În ziua de Înălţare oamenii se salută rostind „Hristos s-a înălţat”, „Adevarat că s-a înălţat”.Ispas este, potrivit legendei, numele unui om ce a fost de fata la Inaltarea Domnului … Citește mai mult

Bursa locurilor de muncă pentru persoanele de etnie romă

  Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovita organizează vineri, 25 mai, începând cu ora 10.00, Bursa locurilor de muncă pentru persoanele de etnie rromă. Pentru această acțiune au fost contactați 65 de agenți economici, din care 17 au confirmat déjà participarea. 923 de persoane de etnie romă sunt înregistrate în prezent în evidențele … Citește mai mult

Universitatea Valahia s-a întors cu 11 medalii de la Campionatul Național Universitar de Atletism

La Cluj-Napoca, s-a desfășurat, la finalul săptămânii trecute, o nouă ediție a Campionatului național universitar de atletism. La fel ca și în anii precedenți, pe lista medaliaților s-au numărat și sportivi de la Universitatea Valahia din Târgoviște, care au obținut 11 medalii. Cea mai bună evoluție a fost cea a multiplului campion național la atletism, … Citește mai mult

Stagiunea teatrală se apropie de final. Vă spunem ce spectacole puteţi vedea în acest sfârşit de săptămână

SALA TONY BULANDRA

VINERI, 25 MAI, ORA 19.00

TARGOVISTE DE JUCARIE de Peca Stefan

Regia Ana Margineanu.

Cu: Virgil Aioanei, Laurentiu Banescu, Radu Campean, Toma Danila, Ilie Ghergu, Delia Lazar, Cosmina Lirca, Maria Nicola, Ana Maria Oglinda, Cristian Olaru, Katia Pascariu, Mircea Silaghi, Daniela Stinga, Stefan Stefanescu si Miruna Vaju.

De Ziua Mondială a Parcurilor, elevii de la Voievodul Mircea transformă parcul liceului într-o sală de clasă în aer liber

 Mâine de Ziua Mondială a Parcurilor, elevii Grupului Școlar Voievodul Mircea din Târgoviște vor ieși în parcul liceului pentru a-l înfrumuseța. Activitatea face parte din proiectul „PARCUL DIN ŞCOALĂ – ŞCOALA DIN PARC”, ce are ca scop reamenajarea şi modernizarea parcului Grupul Şcolar „Voievodul Mircea”. Activităţile desfăşurate până în prezent au fost: achiziţonarea de unelte … Citește mai mult

Mobilierul pentru clasa pregătitoare va fi achiziţionat de către directorii de şcoli!

Ministerul Educaţiei a decis ca mobilierul necesar pentru clasa pregătitoare să fie achiziţionat de fiecare şcoală în parte, fără organizarea vreunei licitaţii. Decizia a venit în urma zvonurilor apărute cu privire la sumele foarte mari acordate pentru mobilierul şi materialele pentru clasa zero, care ar duce la o fraudare a bugetului statului. Astfel, conform noii … Citește mai mult

Florin Popescu va rămâne preşedinte al CJD şi după 10 iunie, conform econtext.ro

Site-ul econtext.ro, specializat în statistici, a publicat astăzi, harta viitorilor şefi de judeţe, după ce săptămâna trecuta econtex ne-a spuns cine va câştiga primăriile reşedinţă de judeţ. Conform jurnaliştilor de la econtext.ro, Dâmboviţa va fi condusă şi în următorii 4 ani de Florin Popescu, actualul preşedinte al CJD, candidat al Partidului Democrat Liberal pentru un … Citește mai mult