Petrecere mare la Perșinari. Mama lui Ion Dolănescu a împlinit 100 de ani!
Mama regretatului artist Ion Dolănescu, Gherghina Dolănescu, a împlinit astăzi 100 de ani. Evenimentul nu putea să treacă neobservat, așa că nepotul, Ionuț Dolănescu, i-a organizat o petrecere pe cinste bunicei sale, la fel cum obișnuia tatăl său să facă, în fiecare an, în localitatea natală, Perșinari.
După 17 ani, dr. Denis Vişoiu a renunţat la medicina de urgenţă pentru medicina de familie, la Centrul Medical Valleriana. Află de ce!
De trei luni, fostul director medical al Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa face parte din echipa centrului din Târgovişte.
UPDATE: Foamea îi face pe urşi infractori! În meniul de azi, un viţel!
UPDATE: Un nou atac a avut loc, în această dimineaţă, la Moroieni. De data aceasta, un viţel, aflat într-o anexă la aproximativ 250 de metri de gospodăria unui localnic, a căzut pradă unui urs. Poliţiştii din Fieni s-au deplasat deja la faţa locului, pentru a efectua cercetări.
Trofee de cerb şi căprior, găsite acasă la bărbatul ucis de urs
La solicitarea poliţiştilor şi a procurorilor, judecătorii dâmboviţeni au emis mandat de percheziţie pentru locuinţa bărbatului ucis de urs la Moroieni. Acesta este suspectat de acţiuni de braconaj, împreună cu doi complici. Bărbatul a murit după ce ursul prins în laţ a scăpat şi l-a atacat.
Prima victorie în Divizia A 2012-2013: CSM Târgovişte – „U” Cluj 93 – 42
Meciul a fost disputat ieri, 22 septembrie, la Sala Polivalentă.
Edilul Tătăraniului, Constantin Pătru, l-a „certat” pe Valeriu Zgonea!
Primarul Constantin Pătru s-a supărat pe liderul social democrat din cauza faptului că acesta a ales, la instruirea primarilor dâmboviţeni, un discurs în care a pus accent pe faptul că în administraţie nu ar trebui să se ţină cont de politică.
Valeriu Zgonea şi Rovana Plumb, la instruirea primarilor dâmboviţeni de la Căprioara
Lecţii pentru primarii judeţului la tabăra Căprioara! Consiliul Judeţean Dâmboviţa i-a chemat pe edili să-i înveţe cum e cu accesarea de fonduri, ce mai spune legea finanţelor, dar şi să-i întrebe cum văd ei legea administraţiei publice.
22 septembrie-Ziua Europeană fără maşini! În 2012, Dâmboviţa nu are oraşe reprezentante în acţiune!
„Ziua Europeană fără mașini „ este o acţiune desfăşurată în fiecare an, în centrul marilor orașe europene, când traficul este oprit pentru câteva ore, astfel încât localnicii se pot bucura de orașul lor, mai liniștit și mai puțin poluat.
REFLECȚII MINORE: Timpul risipirii
Preafericitul Daniel, patriarhul României, coborât din seninătatea-I serafică, a afirmat cu un soi de obida duhovnicească, referindu-se la desele schimbări în învăţământul românesc şi la lipsa de eficienţă a acestuia, că’” înainte, cine avea carte avea parte, iar acum cine are carte pleacă departe”.
DRAMATIC! Şi-au găsit fetiţa moartă în baie!
O tânără din comuna dâmboviţeană Petreşti a fost găsită moartă în baie chiar de părinţii ei. Fata, în vârstă de 14 ani venise de la şcoală şi a mers să îşi facă un duş dar nu a mai ieşit din încăpere timp îndelungat. Îngrijoraţi, părinţii acesteia au intrat să vadă ce se întâmplă şi au … Citește mai mult
Radu Popa vrea o luptă electorală directă cu Florin Popescu
Radu Popa intă în lupta pentru Parlament, de pe frontul dâmboviţean! Intenţia de a candida nu este neapărat o supriză, Radu Popa fiind preşedintele interimar al Partidului Poporului Dâmboviţa, formaţiune care va avea candidaţi în toate colegiile judeţului. Interesantă este opţiunea sa în privinţa colegiului ales. Radu Popa a precizat pentru Gazeta Dâmboviţei că va … Citește mai mult
Sâmbătă, CSM Târgovişte joacă împotriva Universitatea Cluj
Sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă din Târgovişte va avea loc prima etapă din cadrul campionatului de baschet feminin dintre CSM Târgovişte şi Universitatea Cluj. Intrarea va fi liberă. Pentru susţinătorii echipei de baschet târgoviştene, organizatorii au şi o veste bună. Potrivit paginii de facebook a suporterilor echipei de baschet târgoviştene, … Citește mai mult
Elevii Şcolii Coresi, pompieri pentru o zi (foto)
Şcoala Coresi Târgovişte a găzduit astăzi prima ediţie a concursului “Micii pompieri”, unde şi-au testat abilităţile de îndemânare şi cunoştinţele teoretice în ceea ce priveşte prevenirea şi stingerea incendiilor 40 de copii de la clasele a IV-a şi a V-a. Iniţial, concursul era programat pentru data de 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, dar amânarea începutului de an şcolar a schimbat programul. “Acţiunea îşi propune să formeze competenţe civice şi din acest punct de vedere, să-i facă capabili să răspundă într-o situaţie de criză cum ar fi aceea a unui incendiu”, a afirmat Georgeta Gogeanu, directorul Şcolii Coresi.
Şedinţă CLM furtunoasă! Gabriel Boriga şi Adrian Ţuţuianu s-au ameninţat cu DNA-ul
Astăzi, la ora 14:00, a început o şedinţă extraordinară a CLM convocată de executivul primăriei cu un singur punct pe ordinea de zi: avalizarea biletelor la ordin pentru demararea proiectului demontarea centralelor termice în condensare în şcolile din municipiul Târgovişte. Şedinţa a fost un bun prilej de plătire a unor poliţe politice. Au participat la … Citește mai mult
Cultură, tradiţie şi istorie pe Valea Ialomiţei! Zilele Europene ale Patrimoniului sărbătorite la Pucioasa!
În perioada 21-24 septembrie, oraşul Pucioasa va îmbrăca haină de sărbătoare. Istoria, tradiţia şi cultura se vor împleti într-o serie de manifestări cultural – educative organizate în scopul promovării zestrei culturale a zonei de nord a judeţului cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului.
Tinerii dâmboviţeni militează pentru pace şi unitate!
Asociaţia Tineri pentru Europa de Mâine Târgovişte și Centrul EUROPE DIRECT Târgoviște în parteneriat cu What s Up Youth (WupY) Association lansează campania „Cultură pentru Pace”. În cadrul campaniei, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Păcii, în mai multe state din lume se vor organiza astăzi activităţi culturale pentru tineri.
Elevii Şcolii Coresi au învăţat despre meşteşugurile tradiţionale!
Boala Alzheimer- condamnarea la uitare!
Ziua Internatională Alzheimer este marcată în fiecare an în data de 21 septembrie, prin activităţi menite să tragă un semnal de alarmă asupra gravităţii şi răspândirii acestei boli. Maladia a fost pentru prima dată descrisă de psihiatrul german şi neuropatolog Alois Alzheimer în anul 1906, de unde şi denumirea sa. Alzheimer este o boală progresivă, incurabilă, care distruge treptat celulele neuronale, fiind cel mai frecvent tip de demenţă. Prevalenţa bolii este de 6% în tările dezvoltate şi se dublează la fiecare 5 ani după vârsta de 60 de ani.
Europa, la picioarele dâmboviţenilor
O echipă a Asociaţiei de Turism Chindia din Târgovişte porneşte astăzi să cucerească cel mai înalt vârf din Bulgaria. Vârful Musala, (2925 m – Rila), cel mai înalt vârf din Bulgaria, dar şi din Balcani (mai înalt cu 7 m decât legendarul Olimp), se află în Top 27, topul cuceririi celui mai înalt vârf din fiecare ţară a Uniunii Europene.
Târgoviştenii reciclează hârtia! O spune un studiu de piaţă realizat de React
Asociaţia React a realizat anul trecut un studiu privind atitudinea şi comportamentul românilor faţă de colectarea selectivă a deşeurilor de hârtie şi utilizarea produselor din hârtie reciclată, realizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea economiei sociale prin înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor sociale”. Eşantionul studiului a fost de 1010 respondenţi selectati aleator, iar colectarea datelor a fost de tip CATI (telefonica).
Cei doi complici la braconaj ai bărbatului ucis de urs au fost eliberați din arest
Cei doi complici la braconaj ai bărbatului ucis în satul Muscel, Moroieni, de ursul pe care-l prinsese în laț săptămâna aceasta au fost eliberați din arest, fiind cercetați în libertate. Cei doi au interdicția de a părăsi țara pentru 30 de zile.
Vicepreşedinţii lui Ţuţuianu ar lua calea Parlamentului!
Mirajul apropiatelor alegeri parlamentare îi atrage şi pe cei doi vicepreşedinţi ai CJD, social democratul Leonaordo Badea şi liberalul Gabriel Grozavu. Întrebat dacă va candida pe un colegiul de deputaţi din sudul judeţului, Badea a răspuns rânzând că: “este o idee. Dumneavoastră mi-aţi dat o ideee, o să mă gândesc.” Mai nuanţat a fost şeful … Citește mai mult
Ursul care a ucis la Muscel nu mai este căutat de patrule cu câini
Astăzi, s-a hotărât sistarea căutărilor ursului scăpat din laţ, care a ucis, la Muscel, unul dintre braconierii care vroiau să-l omoare. Au rămas în misiune doar jandarmii şi poliţia, care patrulează în zonă. Între timp, cei doi bărbaţi reţinuţi de poliţiştii din Fieni pentru complicitate la braconaj aşteaptă la Judecătoria Pucioasa decizia prin care … Citește mai mult
Carmen Ivan porneşte Forţa Civică dâmboviţeană!
Fostul şef al Serviciului Coordonarea Autorităţii Publice din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Carmen Ivan, lasă în urmă adminitraţia şi priveşte viitorul prin prisma politicului. Ivan a aderat cu acte-n regulă la Forţa Civică, spărgând asftel gheaţa în judeţul nostru. “Este doar un început de drum. Vom vedea ce va urma. Am de gând să fiu … Citește mai mult
Târgovişteanul Ioan Radu a lansat lucrarea “50 de ani de rachetomodelism mondial”
Profesorul târgoviştean Ioan Radu a bifat un nou eveniment important pentru cariera sa şi pentru rachetomodelismul naţional. Săptămâna trecută, domnul Ioan Radu a participat la Campionatul Mondial de Rachetomodelism din Slovacia, ca membru al delegaţiei care a reprezentat România (foto 2), pentru a promova revista Astronautica, lucru pe care l-a şi făcut, în plus, distribuind … Citește mai mult
A fost dat ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare în cartierul Priseaca!
Primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga a semnat astăzi ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul “Modernizarea drumurilor de exploataţie agricolă în municipiul Târgovişte”. Este vorba despre 8 drumuri locale din cartierul Priseaca, ce vor fi asfaltate printr-o finanţare nerambursablă 100% (autoritatea locală trebuie să achite doar contravaloarea TVA-ului.) Asfaltarea celor 8 drumuri, care la acest … Citește mai mult
53 de persoane private de libertate din Penitenciarul Mărgineni au început şcoala
Odată cu începerea anului şcolar 2012-2013, 53 de persoane private de libertate din Penitenciarul Mărgineni vor urma cursurile şcolare sub îndrumarea personalului didactic asigurat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa . La clasele I-IV s-au înscris 32 persoane private de libertate, iar la clasele V-VIII s-au înscris 21 persoane private de libertate. Pentru buna desfăşurare … Citește mai mult
Cuvinte care îi sperie pe şomerii dâmboviţeni!
Tot mai multe persoane aflate în căutarea unui job iau cu asalt AJOFM Dâmboviţa la fiecare bursă a locurilor de muncă organizată de agenţie. Din păcate, de cele mai multe ori, şomerii, în special cei tineri, care au studii superioare, pleacă aşa cum au venit, fără speranţă. Cu toate că aceştia au cunoştinţele importante în … Citește mai mult
Aniversare: două personalităţi ale condeiului care au adus renume Dâmboviţei
Nicolae Plopeanu şi Nicolae Scheianu sunt două mari nume ale presei şi literaturii dâmboviţene. Cu voinţă, ambiţie şi o muncă temeinică, cei doi, ziarist şi scriitor au aşezat pe hârtie rânduri ce au rămas în istoria judeţului, dar şi a ţării. Puţin cunoscuţi de unii, apreciaţi de alţii, aceşti doi oameni ai condeiului sunt sărbătoriţi … Citește mai mult



