POVESTIRI DE DUMINICĂ – Dana BANU – Trecea o femeie peste câmp în amurg

2. Pregătiri de nuntă în Bărăganul Brăilei

   În mica așezare din Bărăganul Brăilei oamenii erau cu toții venetici. Fiecare a adus cu el obiceiuri de pe unde a venit. Legenda spune că locul ar fi prins viață într-o iarnă cu crivăț năprasnic cum numai prin Bărăgan se întâmplă. Se spune că în iarna aceea o mireasă ar fi căzut din sania trasă de cai a mirelui și a nuntașilor. Țipetele ei au fost acoperite de vifor. Nuntașii beți. Mirele beat și el. Tot legenda spune că ar fi salvat-o un bărbat care își ridicase o casă mică în pustiul Bărăganului, sătul de oameni și dornic să lase lumea departe. Cei doi au rămas împreună. Cel care a fugit de oameni i-a strâns până la urmă pe toți în jurul lui. Odată cu timpul s-au adunat mulți, din toate părțile, mai ales după ce a apărut calea ferată. Astfel    s-ar fi ridicat mica așezare din Bărăganul Brăilei.

                                                                                     *

   De mirare că l-a văzut în curtea lui taică-su pe Mișu al ei, Niculina căzu ca lovită de trăsnet lângă cazanele din curte în care fierbeau de zor zacuști și dulcețuri. Fata habar n-avea că Mișu urma să vină s-o ceară. Zoe a Frizerului Stere aduse repede din casă o sticluță cu odicolon și îi dădu fetei pe frunte și pe la nas, în timp ce îi descânta de deochi: „Pasăre albă codalbă din cer picată / trei picuri de apă / trei de vin / de-o fi deocheată de femeie / să-i crape țâțele, / să-i curgă laptele / să calce pe piatră neagră / deochiul ei să-i treacă. / Pasăre albă codalbă din cer picată / trei picuri de apă, / trei de vin, / de-o fi deocheat de bărbat, / să-i crape boașele, / să-i curgă sângele, / să calce pe piatră neagră, / deochiul ei să treacă.” și „Ieși deochi dintre ochi / din gene, din sprâncene, / din trunchi, din rărunchi, / din creștetul capului, / să rămână curat, luminat, / ca argintul strecurat, / ca de Maica Precistă din cer lăsat.”

   După ce Niculina și-a revenit în fire, au lăsat-o să stea întinsă în casă pe pat iar Coana Zoe și Stere Frizerul s-au dus la vecin. Chipurile, să țină loc de părinți ai lui Mișu, pentru cerutul fetei de la Timofte din Cuțarida. Mișu ar fi putut foarte ușor și repede să o fure pe Niculina, așa cum se obișnuia prin partea locului deseori, înainte de nuntă. Însă bărbatul simțea că ar fi mai omenos față de tatăl fetei – care știuse tot timpul despre ei doi și tăcuse – să meargă și să ceară mâna fetei. Vorbise cu cei doi din vecini să vină cu el la Timofte, să îl ajute să ceară fata. Vor face nuntă de oameni adevărați și în rest nimic mai mult. Vor trăi. Împreună. Ce au vorbit și ce nu, încă din ziua aceea de septembrie cei doi bărbați au trimis stolnicii cu ploști cu rachiu ca să îi cheme la nuntă pe cei câțiva oameni din mica așezare a Bărăganului. Stolnicii mergeau din casă în casă, le întindeau plosca să bea din rachiu și cei care acceptau însemna că primeau invitația la nuntă. Pe femei le chemau „la găini”. Cum nu existau nici soacră mare nici soacră mică, femeile s-au strâns repede și au hotărât că vor găti tot ce trebuie pentru masa de nuntă pe care o vor întinde duminică în curtea școlii, lângă biblioteca Niculinei.

   Bani pentru masă vor pune toți mână de la mână. Și pentru miri de asemenea. Doar crescuseră sub ochii lor! Mirii erau de mulți ani împreună doar că nu locuiau sub același acoperiș. Toți știau și toți așteptaseră cu răbdare ca Mișu de la Barieră să își învingă frica de femeie și iubirea de singurătate și să o ia pe Niculina lui de nevastă. S-au hotărât până la urmă ca joi, înainte de nuntă, să se strângă femeile și fiecare să aducă de-acasă din curtea ei, câte o găină. După obicei. Le vor tăia, le vor opări și jumuli iar vineri le vor fierbe și prăji pentru nuntă. Tot vineri, când vor face fripturile, femeile vor înfășura de asemenea și sarmalele pe care le vor fierbe sâmbătă. Sâmbătă seara, prietenii lui Mișu de la Barieră se vor strânge la casa lui de la gară, cu doi brăduți împodobiți – unul pentru mire și celălalt pentru mireasă – și îl vor „bărbieri” cu sapa și toporul, în hohotele de râs ale celor din alaiul mirelui.

   Acasă la Niculina – în aceeași seara de sâmbătă – va veni Coana Zoe a Frizerului Stere împreună cu alte fete și femei de prin zonă. Coana Zoe va fi nașă de nuntă. Cei doi aveau să le ofere mirilor ca dar de nuntă atenansa din curte, din locul care dădea spre casa lui Timofte din Cuțarida. Astfel mirii vor avea casa lor cu două camere, bucătărie mică și un petic de grădină cu flori și legume. Ba chiar și cu boltă de viță-de-vie. Numai să se iubească și vor putea trăi cuminți acolo până la moarte dacă vor dori! Cei doi nu au copii deci privesc tinerii de parcă ar fi chiar ai lor. Sâmbătă deci, Nașa Zoe va face „închinatul betelei”. Îi va aduce Niculinei voalul de mireasă pe care îl va purta a doua zi. Fetele și femeile care veneau cu ea vor pregăti și aduce cu ele batiste și flori bune de pus nuntașilor la piept. Duminică de dimineață, prietenii din sat ai lui Mișu de la Barieră vor merge „cu vestirea” la casa Niculinei. Îi vor duce Niculinei trusoul din partea lui Mișu. În trusou vor intra rochia, pantofii și celelalte daruri. Niculina le va da băieților pantalonii, costumul, pantofii, cravata și cămașa pentru mire.

   La prânz, nuntașii vor ajunge la casa lui Mișu, îl îmbracă și îl duc înainte de toate la casa lui Stere Frizerul, nașul de căsătorie. În fața alaiului, chiar în primele rânduri, e jucat bradul de nuntă. Mișu îi va da Coanei Zoe buchetul de nuntă apoi vor trece la casa miresei „la logodnă”. Acolo, Timofte din Cuțarida și ceilalți bărbați rămân în curte în timp ce Nașa Zoe și celelalte femei intră în casă, îmbracă mireasa și îi pun voalul de nuntă pe cap. În timp ce nașa Zoe îi va pune Niculinei voalul pe cap, lăutarul Stănică și băieții lui îi vor cânta „Ia-ți mireasă ziua bună”. Stănică, băiat bun, cu sufletul cât luna plină, le va cânta fără plată, e știut că sunt oameni sărmani de ai lor. Le vor fi îndeajuns niște pachete cu mâncare pentru ai lor de acasă. Sunt vremuri aspre pentru toată lumea.

   După ce Niculina va fi îmbrăcată de nuntă, femeile vor deschide ușa iar Mișu va putea intra în casă, unde îi va da acesteia buchetul de nuntă. Vor ieși apoi împreună, în timp ce nașa Zoe va rupe deasupra capetelor lor din colacul de nuntă, chiar în pragul casei. După aceea va arunca în semnul crucii bucățile de colac, în 4 laturi. Nuntașii se vor înghesui să prindă care cum vor putea din bucățile de colac. În timp ce Stănică le va cânta la acordeon, vor ieși toți să joace în fața casei „hora miresei”. Marieta, una din prietenele Niculinei – care va fi domnișoara ei de onoare – le va pune nuntașilor la piept din florile pregătite anume pentru ei.

Apoi vor merge în curtea școlii unde vor fi puse mesele pentru nuntă. La final se va striga darul. Vor dansa toți în fața casei lui Timofte ”nuneasca” pe care Stănică Lăutarul o va cânta special pentru nașul Stere Frizerul: „Ia mai zi, măi nune mare, / C-ai o fină ca o floare / Și un fin ca un păun / Să trăiești, să mai cununi.” În mijlocul horei va fi pusă o găleată mare cu apă pe care, la sfârșitul nunții, mireasa Niculina va trebui să o verse. Nu vor uita să arunce bradul împodobit de Mișu pentru Niculina peste casa ei. Cică dacă va rămâne pe casă, familia va rezista. Dacă va cădea, căzută va fi și familia.

   După toate acestea, se va merge la biserică pentru slujba religioasă. Părintele Emanoil îi primește cu bucurie și îi va cununa după tot tipicul. Apoi se vor duce la adevărata nuntă. Cică tot ce a fost până acum a fost doar „logodna”. Spre sfârșitul petrecerii de nuntă, una din stolnice va juca găina. Adică va intra dansând în acorduri de geampara, purtând în mâini o tavă uriașă pe care va sta o găină friptă cu cap cu tot. Găina va fi împodobită cu tot felul de panglici și cu fructe. O va oferi nașilor contra unei sume de bani negociată în râsetele privitorilor. Se vor dărui ștergare tuturor din partea mirilor. Un stolnic va striga în gura mare darul, începând cu cei apropiați până la simpli nuntași. La final vor face „legătoarea”. Nașa Zoe îi va da jos vălul Niculinei și îi va pune un batic simplu. Apoi femeile vor dansa cele trei hore ale miresei, în fața casei.

   Nunta se încheie cu adevăra lunea, când se mănâncă ciorba de potroace. Petrecerea din jurul ei i-a luat de altfel și numele. Odată cu petrecerea de ciorbă de potroace are loc închiderea oficială a nunții. În sâmbăta de după nuntă vor face un parastas pentru cei plecați dintre vii. E un bun prilej ca tot ce a rămas de la nuntă – fripturi, cozonaci, vinuri și țuică – să fie folosit cum se cuvine. Și uite așa au pus la cale o nuntă care urma să țină 5 zile. Se nimerise să fie venit în vizită și Cezar, băiatul Poștașului Simion. Prietenul cel mai bun al lui Mișu. Lucra la o băcănie de pe Strada Mare a Brăilei. Vindea măsline din butoi, icre negre din putini groase, fripturi pe funduri de lemn și câte și mai câte. Va da și el o mână de ajutor. Va aduce câteva pachete cu delicatese pentru masa de nuntă.

   Toți s-au strâns. Niciunul nu a dat înapoi. Niculina și Mișu de la Barieră s-au privit cu blândețe și au zâmbit spre soarele cel roșu aflat în amurg. Vor avea și nuntă și casă nouă și oameni buni în jurul lor. Ce contează că rochia de nuntă a Niculinei va fi făcută de Țața Viorica din niște perdele vechi. Că de fapt costumul de mire e o flendură de împrumutat. Că ghetele lui Mișu erau peticite iar pantofii Niculinei erau vechi și purtați de nu se știe câte femei înaintea ei și că drumurile erau noroioase iar casele palide adăposteau oameni trudind din greu, cu mâinile lor, pentru ziua de mâine. Lumina gălbuie a toamnei ungea cu miere sufletele tuturor. Bărăganul Brăilei era liniștit. Prin viile de la Trei Movile, spre Râmnicelu, mărăcinii spuneau deja povestea celor doi miri și a nunții lor care urmă să aibă loc în curând.

Pe drumul șerpilor, dincolo de râul Buzăului, pe lângă pădure prin Racovița, de asemeni.

   E septembrie în lume și în mica așezare din mijlocul Bărăganului Brăilei. Printre sălcii se strecoară soarele blând, printre gutui și prin stufăriș. Arșița verii s-a stins. De acum funigeii încep să își spună poveștile. Lanuri de floarea soarelui, grâu, porumb și mei tătăresc. Spicuri de mohor copt mângâind corola toamnei. Parcă ai fi la marginea lumii în Bărăganul Brăilei. Printre dropii, coviltire de căruțe ce duc spre niciunde oameni bătuți de soartă, pir, cimbru, cucută, busuioc sălbatic și zambile de toamnă. Toamnă de miere acoperită de cețuri aurii și răcoroase. În adâncul ei, Mișu de la Barieră și Niculina a lui Timofte din Cuțarida se pregătesc de nuntă.

– va urma –

Dana BANU s-a născut la 16 martie 1970, a debutat cu poezie în anul 1984, în revista Astra, este poet, prozator, călător literar și scenarist; de-a lungul timpului a publicat sub acest nume în nenumărate reviste și antologii din țară și din străinătate, tot cu acest nume de autor a semnat volumele de poezie: Poezii din țara lui Elian, 2007; Cântecul samovarelor, 2011; și lumea cinema paradis, 2013; Luna și Îmblânzitoarea de oameni, 2015; Cartea singurătății, 2017; Insomnii orientale, 2023; precum și volumele de proză: Orașul părăsit, 2000; Ferestre, 2021; O după-amiază cu Miller și Kerouac și alte povestiri, 2022; Lumea exotică a Salmei Metivet, 2024…