PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Septembrie

   Iubesc zilele însorite de septembrie și le-aș lăuda mereu. Poate că ar trebui să mă refer mai ales la întâmplările tragice cu care suntem contemporani și nu la picturalele imagini ale acestui timp de trecere spre toamnă. De fapt, în mintea mea coexistă anxietăți legate de prezentul omenirii și încântările anotimpurilor prin care trecem, alternând bucuria cu tristețea.

   Îmi vine să privesc spre oameni ca spre două categorii: unii care mai au timp, cei tineri, alții pentru care timpul pare a fi spre sfârșite și încerc să-mi clarific, dacă se mai poate, cui îi este destinat un timp al bucuriei, liniștirii și speranței. Încerc să trec de partea luminii, a sunetelor armonioase, a bucuriilor certe și a speranțelor de mai bine pentru un echilibru de care avem nevoie mulți dintre noi.

   Dacă ni s-ar promite că vom mai avea parte de toamne aurite și care se prelungesc, de ierni pe care să le trecem contemplând alte frumuseți, am crede că e posibil. Asemenea călătorului care își pregătește hrană și apă pentru un drum, încercăm și noi să ne dăm seama dacă suntem în stare să ne continuăm drumurile prin anotimpuri.

   Scria poeta:

 

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă ·
să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n nisipul cărunt –
și să lunec odată cu vara în toamnă…

(Nina Cassian)

 

 

Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…