Dragă cititorule, te anunț că am să scriu cinci tablete consecutive despre un serial care redă povestea mitică a Mântuitorului. Este un proiect gândit acum câteva luni, dar evenimentele ultimelor zile m-au făcut să-l încep.
*
Câteodată îmi este greu să scriu la tabletele despre Cei Aleşi şi Iisus. Este o filosofie mistică pe care o înţeleg, în care cred, dar pe care este greu să o sintetizez, păstrând un „ton” accesibil şi echilibrat din viaţa omului. Însă totul se oprește la un cuvânt: bunătate.
După Predica despre care am scris săptămâna trecută, cred că un eveniment important este scena biblică în care Iisus își anunță venirea. Scena biblică se petrece în templul copilăriei de la Nazaret. Isus citește din Isaia 61 și afirmă că profeția se împlinește în El, iar scrierea aflată pe sul devine simbolul împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu. Iisus intră sâmbăta în sinagogă, primește sulul prorocului Isaia și citește un pasaj emblematic (Isaia 61, 1-2): „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să dau drumul celor zdrobiți și să vestesc anul de îndurare al Domnului.” După ce închide cartea, Iisus rostește celebrele cuvinte: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre.”
Deodată nu mai este un simplu text sacru, ci devine mărturia identității Sale mesianice. Alungarea din templu și din Nazaret nu este un gest simplu, ci constituie distanțarea de trecut. Locuitorii din Nazaret îl cunoșteau pe Iisus ca pe „fiul tâmplarului” sau „fiul lui Iosif”. Pentru ei, El era un egal, un om obișnuit crescut pe ulițele lor (aici este frumos textul din „Evanghelia după Pilat” de Éric-Emmanuel Schmitt). Momentul revenirii la Nazaret nu este întâmplător. El revine acasă de Roș Hașana-Anul Nou evreiesc. În tradiția iudaică, acest moment marchează începutul anului și începutul unei perioade de introspecție asupra conștiinței, de pocăință și întoarcere la Dumnezeu. Sărbătoarea este urmată de Zece Zile ale Pocăinței, care culminează cu Yom Kippur (Ziua Ispășirii). Și mai există un simbol frumos legat de șofar, cornul de berbec care este sunat la Roș Hașana. În tradiția evreiască, sunetul lui este o chemare la trezire spirituală. În sens creștin, mesajul lui Isus poate fi văzut ca această chemare: „Trezirea a venit, timpul s-a împlinit.”
În serial, anterior momentului din templu, este o scenă în care Iisus discută cu mama Sa, Maria. Discuţia între Iisus şi Fecioara Maria nu este doar o discuţie dintre Mamă şi Fiu, ci este o discuţie dintre doi oameni care au înţeles destinul pe care l-a hărăzit Dumnezeu – Tatăl. Ei îşi cunosc destinul, îşi cunosc destinul în detaliu . Iisus – Omul îşi acceptă destinul, moartea cruntă pe cruce, iar mama cunoaşte şi nu poate accepta moartea copilului ori cel puţin suferinţa morţii. Este Omul care se pregăteşte să se lupte cu Moartea şi să învingă. Chiar mai mult decât atât îşi învingă propria moarte.
Contextul este mai larg. Cumva recunoșteam o scenă clasică dintr-un roman de Dostoievski. M-am dus repede cu gândul la legenda Marelui Inchizitor. Văzută în această cheie respingerea lui Isus la Nazaret capătă sensul unei drame a libertății. Locuitorii „cetății” nu sunt oameni lipsiți de credință sau de cultură religioasă. Dimpotrivă, ei cunosc Scripturile și au propriile așteptări despre Mesia. Totuși, atunci când adevărul apare în fața lor într-o formă neașteptată, aleg să-l respingă, chiar să sancționeze comportamentul. Pentru Dostoievski, aceasta este una dintre marile tragedii ale omului: libertatea de a alege adevărul implică un risc pe care mulți nu sunt dispuși să și-l asume. În legenda Marelui Inchizitor, Hristos refuză să constrângă, să impresioneze prin putere sau să ofere certitudini absolute. El lasă omului libertatea de a crede. La fel, în Nazaret, Isus nu se impune prin forță și nu obligă pe nimeni să-L urmeze. El se oferă, iar oamenii decid singuri dacă Îl acceptă sau nu.
Tot în perioada de timp delimitată de întoarcerea la Nazaret, îi cere mamei Sale, Maria, o cutie specială lăsată de tatăl Său pământesc, Iosif. Înăuntru se află un căpăstru vechi din sfoară și piele, o moștenire de familie purtată de-a lungul generațiilor. Este un căpăstru sau un frâu pentru măgar. În flashback-urile cinematografice, Iosif îi explică copilului Isus că acest căpăstru a fost singurul bun pe care strămoșii lor din tribul lui Iuda l-au luat cu ei când au fugit din robia din Egipt. Cred că are mai multe sensuri „scoaterea din cutia de lemn” a acestui obiect. Este strâns legat de identitatea primilor evrei și de relația lor cu Dumnezeu, de alegerea unei căi spre eliberare, dar și o reiterare a legământului inițial prin transformarea frâului în obiect mistic. Căpăstrul simbolizează descendența regală a lui Isus și faptul că El este Mesia cel prezis de profeți. Mulți teologi consideră că Luca prezintă linia de sânge (biologică) a lui Isus prin Sfânta Fecioară Maria. Astfel, Isus este legat biologic de dinastia davidică, chiar dacă nu prin ramura principală domnitoare a lui Solomon.
Extrem de complexă este interpretarea cinematografică a scenei cu vindecarea femeii cu scurgere de sânge. Când femeia bolnavă s-a gândit: „Dacă mă voi atinge doar de haina Lui, mă voi tămădui” (Matei 9:21), ea nu a atins haina la întâmplare. Ea a căutat în mod specific acești ciucuri (tzitzit), recunoscându-L pe Isus ca Mesia și agățându-se direct de simbolul autorității și poruncilor lui Dumnezeu. Gestul Lui de a se întoarce și a o căuta arată importanța gestului pe care l-a făcut și faptul că a atins ciucurii. Ciucurii sunt un accesoriu al Tallit-ul Acesta este un șal folosit pentru rugăciune și reprezintă cele patru aripi ale lui Dumnezeu. În timp ce evreii se înfășurau în tallit spuneau, rosteau binecuvântarea, așa cum o fac și astăzi: „Baruch Attah Adonai Eloheinu Melech Ha’olam asher kidshanu bemitzvotav vetzivanu lehit’atef betzitzit”… Binecuvântarea se traduce astfel: „Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, Regele Universului, care ne-ai binecuvântat cu poruncile Tale și ne-ai poruncit să ne înfășurăm în ciucuri.” Talmud-ul învață că atunci când porți tallit-ul ești acoperit de Dumnezeu. Tallit-ul era un semn de aducere aminte că orice iudeu care îl purta era conectat la promisiunile veșnice și activate în prezent, făcute de Dumnezeu în Torah. Am dat această explicație pentru a (explicca) detalia valoarea scenei biblice, dar și cinematografice.
Mai trebuie să mai scriu și despre hrănirea celor 5000 cu pâine și pește, dar mai mult despre perspectiva cinematografică. Începând cu aprilie 2022, filmările pentru sezonul 3 au inclus o filmare de patru zile pentru scena hrănirii celor 5.000, folosind aproape 12.000 de figuranți din 36 de țări. Majoritatea figuranților au venit pe cheltuiala proprie și și-au confecționat singuri costumele. Când, în 2023, creatorii serialului „Aleșii” au anunțat că vor avea premiera în cinematografe a ultimelor două episoade din sezonul trei, fanii au achiziționat bilete atât de repede încât site-ul de bilete s-a blocat. Aceste episoade au ca subiect chiar evenimentele din preajma acelei predici și a hrănirii. Și să nu uităm că este finanțat prin crowdfunding.
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
