Salutări călduroase de septembrie! Ne aflăm în acel moment special al anului, faimosul „la rentrée”, când efervescența verii începe încet-încet să se așeze, iar ritmul de lucru reîncepe să pulseze. Înainte însă de a ne lăsa absorbiți complet de noul an universitar, vă propun să mai facem o plimbare pe malul mării, într-un loc care m-a cucerit definitiv prin contrastele și secretele sale geometrice: bătrânul port din La Ciotat.
Pentru mine, portul din La Ciotat este spațiul de promenadă perfect. Este un loc incredibil de viu, care vibrează de energie la fiecare pas. Cheiul este ticsit de baruri primitoare, gelaterii cu arome tentante, magazine colorate de suveniruri și restaurante de toate stilurile, potrivite pentru orice buget. Atmosfera e caldă, zgomotoasă și plină de viață.
Chiar în inima acestei forfote, pe chei, se află un element care mă oprește de fiecare dată din drum: un superb ceas solar. Acest orologiu analogic funcționează după regulile imuabile ale cosmosului, măsurând timpul cu o simplitate uluitoare, prin simplul unghi al umbrei pe care soarele o aruncă pe suprafața sa gradată. Este o mașinărie perfectă care nu are nevoie de baterii, ecrane sau conexiune la internet pentru a-ți spune adevărul, amintindu-ne că, dincolo de graba noastră cotidiană, timpul are propriul său ritm natural. Vă las atașată și o fotografie cu el, ca să-i admirați geometria.
La doar câțiva pași de această mecanică solară, se înalță biserica locală, un loc de repaus fizic și spiritual. În plină vară, trecerea pragului ei este o binecuvântare. Din punct de vedere fizic, scapi instantaneu de arșița dogoritoare a soarelui de afară și de agitația obositoare a portului, fiind întâmpinat de o răcoare profundă. Din punct de vedere spiritual, liniștea solemnă din interior îți oferă spațiul ideal pentru a-ți aduna gândurile în tăcere.
Însă, de fiecare dată când intru acolo, privirea îmi este atrasă inevitabil de podea. Mă fascinează complet mozaicul de pe jos: o rețea de hexagoane cu diverse tematici care, la o primă vedere, par să nu aibă nicio legătură unele cu altele și sunt așezate complet aleatoriu. Cum mintea mea este pur și simplu programată să caute modele și structuri în haos, mă surprind studiind această podea, cu fiecare ocazie, încercând să descifrez tiparul ascuns din spatele acelor dale de piatră.
Această căutare a ordinii în haosul mozaicului m-a dus imediat cu gândul la un concept extrem de elegant din inteligența artificială, cunoscut sub numele de Hărți Auto-Organizate (Self-Organizing Maps – SOM) sau rețele Kohonen.
În informatică, atunci când avem de-a face cu date extrem de complexe, multidimensionale și aparent complet haotice din realitate, folosim aceste rețele neuronale speciale pentru a le simplifica. Algoritmul preia acest ocean de informații disparate și le proiectează pe o suprafață bidimensională formată, ați ghicit, dintr-o rețea perfectă de hexagoane.
Pe o astfel de hartă, două hexagoane ajung vecine doar dacă datele din spatele lor împărtășesc o similitudine reală în spațiul matematic din spate. Chiar dacă nouă o rugăciune în biserică și o briză pe chei ne pot părea experiențe din lumi diferite, algoritmul poate descoperi că au în comun aceeași stare de liniște interioară, așezându-le una lângă cealaltă. În rețelele Kohonen, vecinătatea nu este niciodată o întâmplare, ci o dovadă de armonie ascunsă. Exact așa funcționează și mintea noastră. Pe parcursul unei veri fierbinți, suntem bombardați cu milioane de stimuli: zgomotul din port, liniștea răcoroasă din biserică, unghiul umbrei pe ceasul solar sau gustul unei înghețate. Creierul nostru, cel mai bun algoritm de auto-organizare din univers, preia aceste fragmente aparent incompatibile și le așază pe podeaua memoriei noastre sub forma unui mozaic coerent și plin de sens. Ceea ce pare haotic este, de fapt, o hartă superbă a trăirilor noastre.
Vă doresc așadar un început de septembrie minunat, cu energie pentru noile proiecte, dar și cu înțelepciunea de a vă opri din când în când în fața propriilor voastre „ceasuri solare”, prețuind fiecare hexagon de amintire frumoasă pe care viața îl așază, chiar și aparent la întâmplare, în mozaicul sufletului!
*
PS: Am rugat un asistent digital să se uite la pardoseala de hexagoane din biserică și la cadranul nostru solar din port. Mi-a răspuns ușor îngrijorat: „Dacă fiecare hexagon reprezintă o amintire din vacanță aruncată acolo la întâmplare, sper că algoritmul tău de stocare are destul spațiu de memorie. Altfel, la următorul update de sistem, ceasul solar din port o să înceapă să arate ora în format hexazecimal!” E perfect, n-am înțeles nimic…
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
