RIMELĂRI DE SÂMBĂTĂ – Șerban FOARȚĂ – De septembrie…

1. NIMIGEAN

(o pseudoprefaţă)

Barbarus hic ego sum, quia non intelligor illis.
(P. Ovidius Naso, Tristia, V, 10)

O, Nimigean, n-am fost gelos
nicicând pe-un tip ce, damicela
primblându-şi-o, la pas, pe jos,
în tot mai vaporoase rochii
de tulle, de voal sau de batist,
făcea ca toţi să-ntoarcă ochii, –
ci eram doar oleacă trist
că nu eram, eu, tipu-acela.

O, Nimigean, n-am fost gelos
când, unor fraţi de zbor, nacela
li se ’nălţa,-n triumf, de jos,
a montgolfierei sure, mov
sau roz, – în care sta Brumaru,
M. Ivănescu sau Dimov, –
ci mă-ncerca doar, vag, amaru’
că nu-s, eu, în balonu-acela.

O, Nimigean, nu sunt gelos
pe ce pictezi: pe acuarela
suavă, pe uleiul gros,
pe „zoom”-uri, pe gravura porno,
pe nudurile à la Goya
sau Amedeo din Livorno, –
ci doar m-adumbru, fără voia
mea, că nu-s, eu, zugravu-acela.

O, Nimigean, nu sunt gelos
pe corurile-ţi a capella,
pe gama-n I-ul sângeros
al lui Rimbaud, pe-albastrul blues,
pe câte un vibrato negro
ce-ţi trece dìncoace de-auz, –
părându-mi rău, doar, că-n allegro
ori slow, nu-s, eu, melodu-acela.

O, Nimigean, nu sunt gelos
pe faptul că-ţi consumi parcela
de timp ca un alumn zelos
ce devorează, noaptea, cărţi
rarissime, obscure, docte:
„ierbare, ritualuri, hărţi”, –
ci-s doar mâhnit că, media nocte,
azi, nu mai sunt alumnu-acela.

O, Nimigean, nu sunt gelos
că eşti cu uxor sau puella,
ce-ţi ţin de cald pe timp geros
când unii-ntreabă „Wozu Dichter?”,
iar tu probezi că el e viu
sub soarele de-un galben-icter, –
ci doar m-aş bucura să fiu
şi eu, dar nu-s, poetu-acela…

Încât doar negelosu-acela
vreau să rămân, o, Nimigean, –
ce,-n faţa lui O. Nimigean,
ridică-şi, de pe cap, capela.

 

CONVOI

Motto: „Înmormântarea, azi, ora 15, în cimitirul
de pe str. Stuparilor, cu plecarea de acasă din
str. Albinelor 62. Soţia. (6968).”
(„Drapelul roşu” [Timişoara], 2 aprilie 1989)

Era către seară;
5-6 albine
atrase de ceară,
de bine
mirositoarele sfeşnice,
de cleiul rubinelor
de pe colivă
şi, poate, de ortul
aproape identic,
la nimb, cu potirul,
însoţeau mortul
fără eschivă
spre cele veşnice.

El locuise pe strada Albinelor,
urmând a fi dat pe mâna groparilor,
expeditivă,
în cimitirul
de pe strada Stuparilor…

[Strict autentic.]