Născută din algoritmii TikTok, o nouă paradigmă – în care corpul nu mai este un spațiu al libertății individuale, ci terenul de testare pentru o gândire politică iliberală și o religie seculară – se impune ca ideologie trăită, literalmente gravată în carne și oase. Looksmaxxing-ul redefinește în spațiul public relația noastră cu alteritatea, democrația și sacrul. Looksmaxxing-ul susține că valoarea unui individ – capitalul său social, sexual și chiar economic – este determinată în întregime de aspectul său fizic, dictat el însuși de raporturi matematice și genetice imuabile. Maximizarea aspectului clavicular este ilustrarea sa cea mai clinică. Clavicula, acel os subțire care leagă sternul de omoplat, a devenit Sfântul Graal al unei noi aristocrații biologice. Claviculele lungi, orizontale și proeminente sunt percepute ca semnul suprem al masculinității „alfa”, dovada unui schelet larg capabil să susțină o musculatură impunătoare. Pe forumuri și în videoclipuri scurte, mii de tineri fac schimb de rutine de stretching, exerciții de postură și uneori tehnici periculoase, cum ar fi „zdrobirea osului” – lovirea osului pentru a provoca microfracturi prin care, speră ei, o îngroșare –, toate cu unicul scop de a-și lărgi structura osoasă.
Fenomenul looksmaxxing-ului clavicular și diversele sale forme semnalează apariția corpului iliberal. În acest nou regim, corpul nu mai este proprietate privată, ci un bun public supus unei evaluări constante de către comunitatea algoritmică. Individul nu mai este liber să „renunțe” la aspectul său. Neoptimizarea este percepută ca o deficiență morală, lene, o trădare a propriului potențial genetic. Corpul iliberal este produsul unui panopticon descentralizat. Nu există niciun dictator care impune un cod vestimentar sau un ideal fizic. Tirania emană din mase, orchestrată de algoritmi de recomandare care recompensează hiperconformitatea la standarde de frumusețe precise, definite matematic – înclinarea cantală, raportul maxilar-obraz, lungimea claviculei. Această ideologie este profund iliberală deoarece neagă egalitatea fundamentală a cetățenilor. Înlocuiește meritocrația republicană – unde valoarea unei persoane este măsurată prin acțiunile, caracterul și angajamentul civic, cu o biocrație nemiloasă. Dacă structura ta osoasă este deficitară, cetățenia ta socială este de mâna a doua. Corpul iliberal nu tolerează nicio deviere, nicio imperfecțiune. Cere supunere totală față de dictatele optimizării. Libertatea de a dispune de propriul corp s-a transformat într-o obligație tiranică de a-l perfecționa.
Dacă looksmaxxing-ul este o politică a corpului, este în egală măsură o religie seculară. Ca un ecou al cuvintelor apostolului Pavel – mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat –, în bocalul global al rețelelor sociale unde marile narațiuni tradiționale s-au prăbușit și în care promisiunea progresului colectiv pare să fi stagnat, autooptimizarea a devenit singura cale disponibilă către mântuire. Looksmaxxing cere ascetism monastic. Dieta nu mai este o chestiune de plăcere sau chiar de sănătate, ci o purificare ritualică: cântărirea fiecărui gram de proteine, post intermitent pentru a „sculpta” fața, alungarea zahărului ca pe un păcat mortal. Sala de sport sau dormitorul transformat într-un spațiu de tracțiuni este noua catedrală. Acolo se practică ritualuri codificate, repetate cu devotament absolut. „Mieunătura” – așezarea limbii pe palat pentru a remodela maxilarul – este o rugăciune tăcută și continuă, o mantră fizică ce trebuie menținută 24 de ore pe zi. Durerile musculare, oboseala și foamea nu mai sunt văzute ca semnale de avertizare din partea corpului, ci ca semne ale credinței, dovadă că cineva se află pe calea răscumpărării estetice. Această religie seculară are propria escatologie: „glow up”. Este promisiunea învierii în această lume. Devotul clavicular looksmaxxing trăiește în așteptarea acestui moment de grație când, după luni sau ani de suferință ascetică, corpul său va atinge în sfârșit perfecțiunea structurală. Această mântuire promite absolvirea socială: accesul la privirea doritoare a celorlalți, sfârșitul disprețului și intrarea în cercul celor „aleși” genetic. Creatorii de conținut și coach-ii online joacă rolul clerului. Ei interpretează texte sacre – studii despre dismorfismul sexual, teorii evolutive distorsionate – și îi ghidează pe credincioși prin penitențe zilnice. Între timp, algoritmul este entitatea divină, omniscientă și capricioasă care distribuie vizibilitatea – harul – sau invizibilitatea – iadul social – conform unor criterii misterioase, dar absolute.
În regimurile totalitare ale secolului al XX-lea, ideologia era imprimată pe trup prin forță: uniforme, tatuaje cu deportare, muncă forțată. Astăzi, ideologia iliberală a optimizării este imprimată prin consimțământ informat și dorință. Tânărul care încearcă să-și lărgească claviculele prin exerciții extreme internalizează o viziune asupra lumii profund inegală, darwinistă și deterministă. Această ideologie trăită are consecințe politice directe. Creează un subiect politic hiper individualist, concentrat pe supravegherea constantă a propriei reflecții. Cum se poate angaja cineva într-o solidaritate colectivă, în lupta pentru drepturi sociale sau pentru ecologism, când toată energia psihică și fizică este mobilizată de urmărirea unui milimetru de grăsime submandibulară sau a unghiului propriei clavicule? Corpul optimizat devine un manifest politic tăcut. Strigă împotriva vulnerabilității, bolii, îmbătrânirii și morții. Afirmă o voință nietzscheană de putere, dar una tragică, pentru că se ciocnește inevitabil cu limitele biologiei umane. Mai mult, această ideologie favorizează un teren fertil pentru radicalizare. Observarea inegalității biologice, împinsă la extrem de comunitatea looksmaxxing, reflectă adesea retorica „manosferei” și a mișcării identitare de extremă dreaptă. Dacă societatea este o junglă în care doar „frumoșii” – cei înzestrați genetic – supraviețuiesc și se reproduc, atunci democrația liberală este o minciună. Această frustrare biologică, experimentată în carne și oase, se transformă ușor în resentiment politic împotriva unui sistem perceput ca fiind trucat.
Maxxing-ul clavicular este simptomul clinic al unei ere care și-a pierdut sensul transcendent și caută cu disperare să sacralizeze materia. Prin transformarea corpului într-un proiect iliberal de optimizare perpetuă, am creat o închisoare fără gratii, unde temnicerul și prizonierul sunt una. Ideologia trăită a esteticii absolute ne amintește că totalitarismul nu are întotdeauna nevoie de lagăre de concentrare; uneori o oglindă, o ruletă și un algoritm sunt suficiente pentru a înrobi mințile. Clavicula, acest os fragil, care le permite oamenilor să-și articuleze brațele și să îmbrățișeze lumea, a devenit simbolul paradoxal al unei retrageri în egocentrism. În căutarea noastră neobosită de a ne extinde forma fizică pentru a-i domina pe ceilalți, ne-am limitat la limitele înguste ale dogmei. Și în această religie seculară în care carnea ar trebui să salveze spiritul, în cele din urmă, întreaga umanitate este cea care riscă să-și piardă sufletul, câte un milimetru de os pe rând.
Profesor universitar doctor clasă excepțională în comunicare publică și politică la Université de Montpellier Paul-Valéry, intelectual public, Ștefan Bratosin aduce în spațiul media românesc rigoarea școlii franceze și anvergura unei cariere academice internaționale. Doctor în Științele comunicării și teologie, distins cu titluri de Doctor și Profesor Honoris Causa al mai multor universități, conducător de doctorat și fondator al programului de Master în Comunicare publică și politică, el este și consultant pentru instituții publice și private pe teme de media, religie și politică, precum și autor a numeroase cărți, articole științifice și studii în franceză, engleză și română. Intervine ca expert și editorialist pentru diverse media internaționale.
Facebook
WhatsApp
TikTok
