FRAGMENTARIUM – Ștefan POPESCU – Lumea, pe scurt…

Un cetățean fără gândire critică nu e un cetățean, e un corp inert, iar analistul şi comentatorul de politică externă care nu îndrăznește să pună în discuție diversele narațiuni nu analizează nimic: e inutil pentru a explica realitatea.

 

28 august… Încep să apară semnele reale legate de motivul vizitei directorului CIA la Moscova deşi se tot rostogoleşte, scuzați termenul, prostia legată de avertismentul ca Rusia să nu atace o țară NATO. Președintele iranian Masoud Pezeshkian și Vladimir Putin ar urma să se întâlnească în marja summitului Organizației pentru Cooperare de la Shanghai, în Kârgâzstan.

*

29 august…  Există o abundență de știri scurse controlat în presa internațională de cea mai bună calitate cu privire la adevăratele motive ale vizitei directorului CIA la Moscova. Și numai acest motiv trebuie să ne dea de gândit. Interpretarea dominantă potrivit căreia John Ratcliffe ar fi mers la Moscova exclusiv pentru a transmite Kremlinului un avertisment privind NATO sau Ucraina este posibilă, nu o neg, dar este insuficientă. Obișnuiți la București să preluăm orice reflecție venită din presa occidentală mainstream, mai ales când aceasta se calchiază pe convingerile noastre, mai mulți comentatori cu mai mare vechime și prestigiu decât mine s-au și grăbit să dea verdictul. Adevărul este că și carierele se construiesc temeinic atunci când te înscrii în trend… Inclusiv aplauzele, preluările, pe scurt gloria nu se obțin mergând contra curentului. Eu prefer să trec informațiile prin modestul meu filtru propriu pentru că refuz din principiu să devin vector într-o comunicare strategică. Acestea fiind spuse, stând la București și neavând acces la informații și evaluări confidențiale, ne uităm mai întâi la context. Unde se îndreaptă interesul american în acest moment? În Orientul Mijlociu. Apropierea cu pași repezi a alegerilor pentru jumătatea mandatului impune – a recunoscut-o și președintele Donald Trump în aceste zile, într-una din declarațiile sale date la foc automat presei – ieșirea din teatrul „moyen-oriental” înainte de 3 noiembrie. Se știe că Rusia are o anumită audiență la Teheran și chiar dacă regimul militar iranian s-a bazat în mod covârșitor pe propriile stocuri și pe propriul complex militaro-industrial, totuși o anumită asistență rusă a existat care poate că explică și precizia deosebită cu care au fost lovite obiective americane din regiunea Golfului. Astfel, anunțul aproape imediat după vizita directorului CIA privind întâlnirea dintre Vladimir Putin și preşedintele iranian Masoud Pezeshkian, în marja summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai din Kârgâzstan, ne oferă un element suplimentar de analiză.

*

30 august… Să analizăm și situația Statelor Unite, inclusiv pe fondul lipsei de interceptori și muniții care i-a și impus o ieșire din războiul de mare intensitate, al limitărilor complexului militaro-industrial de a reface aceste stocuri. Statele Unite se află într-un moment în care trebuie să gestioneze simultan mai multe fronturi: competiția strategică cu China, conflictul prelungit din Ucraina și instabilitatea Orientului Mijlociu având în centru Iranul. O asemenea dispersare a resurselor ridică inevitabil problema priorităților și se pune întrebarea dacă își permit o tensionare suplimentară a relațiilor cu Moscova? Sigur că, de partea sa, Rusia însăși are nevoie de compromisuri și aranjamente cu SUA, iar timpul ne va răspunde ce anume s-a oferit la schimb. Vom observa dacă se va fi schimbat ceva cu privire la loviturile în adâncime executate sub drapel ucrainean, dacă infrastructurile energetice ruse sau centrele logistice din Moscova mai sunt lovite sau dimpotrivă intensitatea scade sau dacă apele se vor mai liniști în Marea Neagră. Ceea ce putem totuși afirma este că ideea unui atac rus apropiat împotriva unei țări NATO nu poate sta în picioare – însăși Rusia nu își permite să își disperseze forțele într-un moment în care obiectivul său militar este apropierea sau chiar străpungerea liniilor de apărare de la Sloviansk și Kramatorsk. Astfel, vizita domnului Ratcliffe în capitala rusă aparține diplomației strategice în care două puteri rivale își măsoară intențiile, își identifică puncte de convergență, păstrând canale de comunicare care reprezintă în fond o formă de gestionare a conflictului. Ne aflăm într-o perioadă în care marii actori strategici nu mai caută victorii absolute, ci poziții avantajoase, iar acestea se obțin numai prin identificarea acelor domenii în care compromisul servește interesului ambelor.

*

30 august… Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei după atacurile asupra unor nave în Marea Neagră. Noroc cu turcii… Apropo, pentru drona navala în care am tras cu F16, l-au convocat pe ambasadorul Rusiei?

*

30 august…  Mâine începe Reuniunea Anuală a Diplomației Române. O spun cu mare părere de rău – deoarece țin la Ministerul de Externe şi cunosc mari profesionişti în această instituție – niciodată diplomația română nu s-a aflat într-o asemenea stare de mediocritate. Niciodată partidele politice nu au tratat acest minister cu atâta indiferență. Fără să-i mai acorde importanța politică pe care ar fi trebuit sa o aibă, totuși se avea grijă ca ocupantul Externelor să fie un profesionist. Din păcate s-a încălcat şi această minimă regulă iar consecințele se văd.

*

31 august… Deosebit articolul fostului consilier pentru securitate națională John Bolton din Telegraph, consacrat vizitei directorului CIA la Moscova. Demontează toate INEPȚIILE spuse la noi:  „Cea mai absurdă poveste este cea potrivit căreia Ratcliffe ar fi mers să-i spună lui Putin că propriii săi oameni ascundeau cât de prost decurgea războiul. Ratcliffe nu s-a întâlnit niciodată cu Putin. El a vorbit doar cu oficiali ai serviciilor de informații ruse”. Și: „O altă teorie spune că Ratcliffe l-ar fi avertizat pe Putin că Washingtonul știa că Rusia se pregătea să intensifice ostilitățile în Ucraina. Dezvăluirea unor informații unui adversar în speranța că acesta își va schimba direcția este naivă”. Bolton avansează Iranul ca subiect posibil, inclusiv din perspectiva sancțiunilor. Şi iată că azi, la summitul miniştrilor de Finanțe G20, de la Asheville, a participat şi ministrul rus de Finanţe, după ce a avut o bilaterală cu secretarul Trezoreriei.

*

1 septembrie… Dezamăgitoare prestația doamnei Merkel la Ateneul Român, în dialog cu Emil Hurezeanu, cu prilejul volumului său de memorii… Răspunsurile sale au avut aerul unui punctaj pregătit de Ministerul Federal de Externe: corect, disciplinat, previzibil. German… O viziune geometrică asupra Uniunii Europene și, mai larg, asupra relațiilor internaționale… Cel mai interesant a fost răspunsul la întrebarea privind relația cu Vladimir Putin. Ne-am ales cu răspunsul banal că Putin îi respectă numai pe cei care au putere politică. Nimic despre psihologia lui Putin în anii în care a negociat cu el… Am adresat și eu, prin aplicație, o întrebare despre tratatul franco-german semnat cu Emmanuel Macron la Aachen în 2019 și despre ceea ce este astăzi un veritabil divorț franco-german. N-a fost însă loc pentru asemenea întrebări. S-a preferat, între altele, discuția despre colierul albastru purtat de doamna Merkel, același care apare și în fotografia de pe coperta cărții. Un moment care putea fi cu adevărat interesant a fost atunci când domnul Emil Hurezeanu a întrebat-o dacă i s-a propus să devină emisar european pentru relația cu Rusia. Din păcate, nici întrebarea nu a fost dusă până la capăt. Răspunsul Angelei Merkel: cei care sunt în funcție trebuie să își asume negocierea. Pun un P.S.: Fostul ei şef de cabinet negociază cu ruşii la Baku…

*

1 septembrie… Ziua Diplomației Române… Astăzi este ziua unui corp de elită. Și merită spus acest lucru cu atât mai apăsat cu cât există o contradicție între resursele care îi sunt alocate şi responsabilitatea enormă a reprezentării României. Da, există un ministru fără viziune și fără suficientă ținută intelectuală. Şi nu este o chestiune de simpatie sau antipatie politică. Mă gândesc numai la eficiența apărării intereselor naționale. Sper ca în viitorul guvern partidele politice să înțeleagă că Ministerul Afacerilor Externe nu poate fi tratat ca o simplă recompensă pe linie politică. Este un minister care trebuie să aibă greutate în structura guvernului. Există şi subfinanțarea cronică şi problema resurselor umane. Avem ambasade în care statul român este reprezentat de doi-trei oameni, în clădiri care necesită reparații capitale şi adaptări ale spațiilor. Aceasta este o vulnerabilitate strategică. Și cu toate aceste lipsuri, România are un corp diplomatic de elită, oameni care cu resurse limitate și în condiții dificile reușesc să compenseze prin profesionalism, pasiune și patriotism. Le transmit gândurile cele mai bune! De Ziua Diplomației Române am şi un gând personal. Mă gândesc la regretatul ambasador Gheorghe Micu, o adevărată legendă a spațiului Balcanilor Occidentali și, în mod particular, a Albaniei, un om căruia îi datorez enorm și de la care am învățat foarte mult.

*

3 septembrie… Uneori în politică nu este atât de important cine este acuzat, cât momentul în care este formulată o acuzație, mai ales când acuzația apare cu doar câteva zile înaintea alegerilor din Sachsen-Anhalt, într-un moment în care AfD se află în ascensiune. Nu spun că Rusia nu este responsabilă, spun numai că și momentul unei acuzații merită analizat la fel de atent ca acuzația însăși. Există multe cazuri în istoria ultimilor 35 de ani când în politica internațională se întâlnesc securitatea, percepția publică și un anumit moment electoral. În asemenea momente, o țară ca România ar trebui să aibă o mai bună capacitate de analiză şi să nu se expună inutil..

Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona, un foarte cunoscut analist politic și, desigur, absolvent  de CARABELLĂ târgovișteană…