O realitate cunoscută de toată lumea, și ignorată de toată lumea, datorită râvnei populiste a pesedeului și ingratitudinii fără margini ori scrupule a sindicatelor! Pentru că legea salarizării nu a trecut, o lege care ar fi redus decalajul dintre cei bine plătiți și cei slab plătiți, la Stat, cu fiecare majorare de salarii decalajul va crește, căci e socotit în procente, deficitul va crește, baronii de la stat și de la sindicate își vor înmulți cutiile de pantofi, iar țara se va scufunda în datori. Totul, până la momentul când nu vor mai veni bani de nicăieri, bogații vor fugi cu cutii cu tot, iar săracii se vor părui în stradă cu forțele de ordine. Și, desigur, va fi găsit și un țap ispășitor, vinovatul de serviciu. Căci niște huligani pun pietre pe calea ferată, iar vinovat este mecanicul de locomotivă care nu i-a putut ocoli. Halal, politicieni, halal justiție, halal parlament de infractori la drumul mare… Cele 10 propuneri legislative ale USR, de limitare a excesului de putere din „injustiție” au picat în mod criminal pentru România, în Parlament. Nu mai am niciun dubiu, am pășit în dictatură.
*
Să nu-l aperi pe Dominic Fritz, dar să-l acoperi pe Lucian Pahonțu, ce dezamăgire, ce opțiune perversă… În fiecare zi, pas cu pas, spre subterane! Îmi vine să îmi bag capul în nisip, ca struțul. Efectiv, mor de indignare și de rușine. România noastră frumoasă, încotro te duc exhibiționiștii ăștia, care își spun politicieni ori justițiari, dar sunt distrugători de țară și ne murdăresc obrazul cu șmenurile lor?
*
Îmi scrii revoltător de rar și atunci mă întrebi enervat pentru cât timp, Luna, în tandrețea ei curgătoare, se va reflecta sidefiu pe obrajii de lut și în izvoarele ochilor tăi, bezne tremurătoare, așezând tristețea pe umerii mei rotunzi, luminați cât o candelă în trapeza de vise și strigătul tău tulburat, în rochița de bal mascat cusută cu stelele aprinse; prin ploaie continui să plângi, de ce oare, te doare și ceaiul de mentă și prânzul, apoi vinul dintâi ce strălucește ca un rubin la tine-n odaie; te dai jos din trenul în care eu urc, acum e zece și-un sfert și te duci la culcare, departe-n misterul cu porniri virtuoase rătăcești în valiza fantomatică plină de vești și de coli răcoroase, răsfățat trubadur, contur schimbător, poezie începută ieri pe brațele bolții cerești să-ntâlnești îngerii cu aripi din cenușa reaprinsă de Prometei; fii atentă, îmi spui la telefon, recitându-te în microfon, între timp s-a făcut dimineață, când Luna s-a culcat în pătulul de vise și se răsfață. Cât de straniu vibrează versul haihui din tâmplele mele sihastre. Îl asculți hălăduind printre astre și uimind Universul ori poate auzul tău mă trișează?
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor, membră a Uniunii Scriitorilor din România…
Facebook
WhatsApp
TikTok
