LA MIJLOC DE SĂPTĂMÂNĂ – Alexandru ȘTEFĂNESCU – Cronica de film

Odiseea – la limita capodoperei

   Cel mai controversat film al anului 2026, generator de conflicte culturale, critici și laude peste măsură, Odiseea este fix ce te așteptai de la un film în regia Christopher Nolan: un spectacol impresionat, realizat de un om cu mare pricepere tehnică și capacitate intelectuală, capabil să traducă în imagine un text din antichitate.

   Din păcate, cărămiziul pare să fie culoarea care însoțește permanent fiecare scenă. Nolan nu reușește să readucă vivacitatea și coloritul bogat al Troiei de acum 22 de ani. Dar, spre deosebire de filmul anterior, aduce supranaturalul – prezent în cultura greacă a epocii poemelor homerice și teme interesante precum prăbușirea civilizației (deși eroii Odiseei nu conștientizau că trăiesc în Epoca Bronzului!), invazia Popoarelor Mării (eveniment istoric apropiat asediului Troiei) și interesele comerciale ale micenienilor (adevăratul declanșator al Războiului Troian).

   Mai mult, filmul explorează profund drama post conflict pe care o trăiește Odiseu, iar călătoria sa de zece ani este de fapt imposibilitatea psihică de a se întoarce acasă cu această traumă și vina de a fi un distrugător de civilizație. Reprezentarea unei conștiințe încărcate explică lipsa culorilor vii, prezența cerului gri acoperit de nori peste dealuri sumbre și durerea constantă de pe chipul eroului principal.

   Distribuția este pe măsura proiectului. Matt Damon este un Odiseu credibil, Anne Hathaway arată și joacă la nivelul unei tragedii antice, John Leguizamo „fură” constant prim-planul deși are un rol secundar, iar Robert Pattinson reușește să te facă să-l urăști.

   Deși toți războinicii lui Ulise proveneau din aceeași mică insulă, în film ei alcătuiesc un grup etnic foarte divers cu origini pe trei continente, iar interpretul și bardul grec sunt africani. Elena lui Nolan are tot origini africane, contrar descrierii făcute de Homer, alegere ce a generat cele mai multe meme-uri în social-media. Oare cum ar fi fost Klelia Andriolatou în acest rol? Împăca criticii și pe Homer și aducea o prezență greacă într-o distribuți complet lipsită de actori greci. Dar, poate Nolan a gândit controversa ca pe o strategie de marketing. Și i-a ieșit!

   O altă alegere mai puțin fericită: în rolul Atenei – zeița atletică, maiestoasă mereu în armură – este Zendaya… care pare desprinsă din universul Dune. Zeița nu pare nici aliat, nici adversar, ci o permanentă mustrare manifestată în modul în care îl privește pe erou.

   Filmul include și personaje care nu apar în Iliada sau Odiseea , precum Sinon – interpretat de Elliot Page, actor transgender care face o treabă bună, în ciuda inevitabilelor critici legate de apartenența sa. Sinon apare însă în alt poem de legat de Războiul Troian, deoarece din epoca Homerică sunt cunoscute opt epopei care tratează conflictul. În ordinea cronologică a faptelor descrise ele sunt: Cypria (atribuită lui Stasinus), Iliada (atribuită lui Homer), Aethiopis (atribuită lui Arctinus din Milet), Mica Iliadă, Iliou Persis, Nostoi, Odiseea (atribuită lui Homer), Telegonia.

   Este cunoscută aversiunea lui Nolan pentru CGI (imagini generate de calculator), dar uneori nu strică. Fără CGI, armata greacă care asedia Troia pare ridicol de mică (foarte departe de magnitudinea epică a filmului din 2004) iar Odiseu pleacă spre casă cu 3 nave (în loc de 12).

În ce privește autenticitatea, în mod inexplicabil pentru un film cu buget de 250 milioane USD, Nolan îi pune pe greci în anoste nave vikinge – cu proreus și aplustru grecești (sic!) – care au apărut 2 milenii mai târziu și îi echipează cu armuri gri/negre care par din plastic și nu corespund niciunei epoci istorice. În schimb troienii au armuri albe SF perfect uniforme, uriașii au armuri cu tentă medievală, iar echipamentul lui Agamemnon este o trimitere directă la costumul lui Batman. Cu armura colorată și bogat decorată specifică epocii bronzului, oamenii lui Odiseu ar fi arătat spectaculos! Ca o reminiscență a filmelor peplum din anii 1950-1960, soldații antici au mantie (probabil pentru a se mișca mai greu în luptă) și poartă armura pe tot parcursul zilei, indiferent de activitate, chiar și când navighează. În schimb, sulița și scutul, armamentul de bază al războinicului grec, lipsesc aproape total, iar formațiile de luptă nu par a fi cunoscute de veteranii unui război de zece ani. Cu mult realism este însă redată viața din interiorul „calului troian”, masivul obiect fiind mai spectaculos decât toți omologii din filmele anterioare.

   Dincolo de aceste carențe, Odiseea este un spectacolul cinematografic grandios întins pe 3 ore insesizabile. O îmbinare de excepție a scenelor de acțiune cu cele de profundă reflecție și introspecție, totul însoțit de o coloana sonoră excepțională. Cu ceva mai multă acuratețe istorică și mai puțină ideologie woke, Nolan ar fi creat o capodoperă greu de egalat.