Ce mult ne dorim să facem din trăirile noastre trecute repere de care să fim mulțumiți sau chiar mai mult decât atât! De fapt, strângem în arhiva trăirilor niște tristeți pe care poate că nici n-am vrea să le demontăm. Are rost să le dăm un nume împlinirilor noastre ori să privim atent ceea ce s-a pierdut, s-a destrămat sau nici măcar nu a contat în vreun fel?
Dincolo de multele evenimente ale vieților noastre, monotonia, liniaritatea sau chiar lipsa de sens și de semnificație a succesiunii faptelor noastre, pentru toate vrem uneori să găsim un timp de analiză. Firea reflexivă a oamenilor aduce în prezent amintirile unor strădanii de a afla, de a construi, de a crede, de a ne face folositori pentru cei cărora le-am dat totul.
Se întâmplă să ne dorim susținerea celor apropiați, confirmări și reconfirmări ale sentimentelor bune (chiar vitale) prin care să știm că viața ne este bună, că se petrece ceea ce este folositor. Și vine o vreme când ne este foarte clar ce ne-a durut, ce ne-a lipsit, ce ne-am dorit să se fi întâmplat și n-a fost să fie, astfel că oamenii ajung la o vârstă la care știu ce au parcurs și chiar ce i-ar mai putea aștepta.
Starea noastră ar putea avea o variantă lirică, pe care am găsit-o în versurile următoare…
Scrisoare – Lucian Blaga
Nu ți-aș scrie poate nici acum acest rând,
dar cocoși au cântat de trei ori în noapte –
și-a trebuit să strig :
Doamne, Doamne, de cine m-am lepădat ?
Sunt mai bătrân decât tine, mamă,
ci tot așa cum mă știi :
adus puțin de umeri
și plecat peste întrebările lumii.
Nu știu nici azi pentru ce m-ai trimis în lumină.
Numai ca să umblu printre lucruri,
și să le fac dreptate spunându-le
care-i mai adevărat și care-i mai frumos ?
Mâna mi se oprește : e prea puțin.
Glasul mi se stinge : e prea puțin.
De ce m-ai trimis în lumină, Mamă,
de ce m-ai trimis ?
Trupul meu cade la picioarele tale
greu ca o pasăre moartă.
Gabriela CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
