La Căsuță, pisicile sunt în siguranță, au adăpost, hrană, primesc, la nevoie, îngrijire medicală. Unele feline rămân și se odihnesc, altele, își continuă drumul, reîntorcându-se pentru hrană sau mângâiere. Doamna P. udă grădina, vântură apa de ploaie, pe care o împarte pisicilor de la Căsuță – le place mai mult, e mai bună, e moale, spune, simțind cum le-a ghicit voia. Negruța o urmărește pe sub gene și îi ascultă vocea. Și doamna P. mai furișează o privire, vrea să știe tot timpul unde este, prea dispare, iar pericolele pentru o felină căreia îi porți de grijă sunt destule astăzi.
Doamnei P. încă nu i-am spus că Gheruța a murit. Pentru ea, încă trăiește, aceasta este firava mea alinare… După ce s-au sfătuit și au măsurat o pomană de ani ce culcuș separat să-i facă Gheruței, care demult nu mai venea la Căsuță, nu au ajuns la nicio concluzie. Ca în majoritatea discuțiilor sterile, nevoia de acceptare și teama de respingere, asimilate ca sacrificiu de sine, nu au puterea de a reseta priorități, să stabilească limite sau să clarifice idei. Iar natura și-a urmat cursul, pe Gheruța a omorât-o un câine. După ce golise castroanele cu mâncare, s-a năpustit asupra ei – nu a avut nicio șansă, pisica dormea.
Oamenii nu o hrăneau la Căsuță, ci unde le era lor comod, uitând cel mai important lucru – siguranța ei. Astfel, castroanele cu mâncare au atras câinii, iar spațiul în care ea se odihnea a devenit o capcană. Prețul pe care îl plătesc felinele hrănite în parcări, pe sub mașini sau în fața unei scări de bloc este măsura ignoranței și a lipsei de perspectivă, unele pisici au rămas paralizate, fără o lăbuță ori s-au chinuit înainte să moară, neprimind ajutor. Gheruța se îmblânzise mult, nu mai era vigilentă ca înainte, iar cei care pretindeau că o iubesc, îi lăsau mâncarea, după care se retrăgeau, în siguranță, în apartamentul lor. Niciunul dintre cei care se arătau binevoitori și grijulii față de ea nu au adoptat-o și nici nu au înțeles de ce trebuie să o hrănească la Căsuță, unde un animal mai mare decât o pisică nu ar fi avut acces. Ei o vedeau ca pe o privilegiată, dar era, de fapt, cea mai neglijată, cel mai expusă pericolului. Își doreau atât de mult să aibă o ființă la picioarele lor, care să depindă de ei…
Respectul pentru viață și onestitatea nu au nevoie de validare și nici de permisiune, ele nu sunt comete, nici sărbători naționale, sunt parte din noi.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
