TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Obiceiul de a păstra

   Unele obiecte rămân cu noi mult după ce și-au pierdut rostul pentru care au fost făcute sau scopul pentru care au intrat în viața noastră. Un bilet de tren îngălbenit, o floare uscată între paginile unei cărți, o fotografie uitată într-un sertar, o felicitare, un ambalaj frumos, o panglică, o scrisoare pe care nu o mai citim de ani întregi ajung, în timp, să capete o însemnătate care nu are aproape nimic de-a face cu valoarea sau cu funcționalitatea lor. Le păstrăm fiindcă, într-un fel nemăsurabil, au prins în ele câte ceva dintr-un moment pe care nu am vrut să-l scăpăm printre degete.

   Din păcate, memoria nu este niciodată atât de exactă pe cât ne-am dori. Cu timpul, detaliile se diluează, vocile se îndepărtează, chipurile se estompează în amintire, iar întâmplările se amestecă între ele până când nu mai știm sigur ce a fost și ce am adăugat noi, mai târziu, poveștii. Uneori însă este suficient să găsim un obiect păstrat de atunci pentru ca o parte din toate acestea să revină sub forma unei trăiri, a usenzații, a unei lumini, a unei emoții pe care credeam că am uitat-o.

   Poate de aceea există sertare pe care le deschidem rar și cutii care ne însoțesc dintr-o casă în alta, deși conținutul lor nu ne mai este de niciun folos practic. Înăuntru se adună, cu sau fără ordine, fragmente din viețile noastre, iar fiecare dintre ele marchează, în felul său, o clipă, un om, o vârstă, un loc sau o versiune a noastră care nu mai există în aceeași formă.

   Desigur, nu putem păstra totul și vine un moment când poate e nevoie să renunțăm la unele lucruri, să le oferim sau să le transformăm. Totuși, desprinderea de ele nu înseamnă că ceea ce au reprezentat dispare odată cu ele. Poate tocmai de aceea alegerea lucrurilor care rămân spune atât de mult despre noi, fiindcă fără să ne dăm seama construim, în timp, un „insectar afectiv” în care curatoriem și fixăm ceea ce am considerat cândva important.

   Și astfel continuăm să păstrăm câte ceva: o carte cu o dedicație, un obiect primit de la cineva drag, o pietricică adusă dintr-o călătorie, un bilet, un ambalaj. Trecutul nu poate fi conservat între patru pereți sau într-o cutie de carton, dar uneori avem nevoie de o dovadă mică și palpabilă că un anumit moment a existat cu adevărat și că, pentru o vreme, a însemnat ceva.

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…