DILEME – Aura CIOBOTARU – Unde se petrec lucrurile cel mai mult?

   Un cuvânt rostit, o imagine ce produce o trăire, o întâmplare, toate nu au loc într-o „lume” alta decât aceasta. Ele ating niveluri multiple, devenind componente ale ființării noastre în plan existențial și psihologic, dar se petrec mereu aici. Ceea ce numim „obiect al dorinței”, „așteptare”, „absență” sau „întâlnire” reprezintă, de fapt, raporturi clare între lucrurile și faptele din acest spațiu. Putem găsi o relație de ordine în toate acestea și să formulăm niște „legi universale” care să justifice și să guverneze această ordine? Dar nu înseamnă acest lucru că există o lume „ascunsă” de noi?

   Putem crede în sensul vieții sau în divinitate, dar nu ca niște „entități” separate, ci ca prime condiții de posibilitate pentru tot ce are loc și cum are loc pentru noi. Totul depinde de cum știm să privim evenimentele și, în cele din urmă, de cum știm să le facem să se întâmple. Putem să recunoaștem aceleași principii în toate și să avem, atunci, o reprezentare clară despre faptele lumii din jur.

   În întâlnirea dintre un lucru și o lume se află împlinirea dorințelor noastre cele mai puternice, a așteptărilor noastre cele mai adânci. În depărtarea dintre ele, în neparticiparea sau plecarea noastră, se află absența și despărțirea. Ceea ce pentru cineva este doar o coincidență, pentru altcineva reprezintă un temei. Nu trecem de limitele cunoașterii noastre sau ale capacității noastre de cunoaștere, a rațiunii noastre, dar putem afirma că ceva reprezintă cunoaștere clară.

   Putem să avem, din toate acestea, dorințe clare, intenții cu impact real, să analizăm logic consecințe posibile sau probabilități, să credem că, poate, există și mai mult decât ceea ce noi denumim și limităm la sfera probabilităților, iar ceea ce uneori nu pare a avea o explicație „rezonabilă” e admisibil și poate ține de o ordine pe care, fără a o putea, uneori, cuprinde total și complet, o putem admite pentru a justifica și ordinea din lucruri și evenimente sau fapte la care participăm. Ceea ce facem noi sau producem în lume se încadrează într-o ordine de tip logic, iar uneori rezultatele au un caracter necesar (și aceasta nu pentru că ar fi ceva de ordin „supranatural”), deși explicațiile la care am recurge, de multe ori, ar putea fi incomplete, neclare, alteori dogmatice, când nu este cazul. Nu este deloc exclus că faptele lumii, în cadrul cărora interacționăm, aparțin unei astfel de ordini, de tip logic, superioară dar admisibilă pentru capacitățile noastre de înțelegere. Deci, ceea ce a depins de noi, cât și ce nu a fost așa, se pot constitui în factori care au necesitate duc către un rezultat. Uneori, cel dorit, cel intenționat, cel așteptat, alteori, însă, absența lui, dată de lipsa ordinii participării de către noi, lăsând distanța, așa cum ea poate duce la depărtare, despărțire și pierdere.

   Întâlnirile noastre, dovada vie a iubirii sau a prieteniei cu temeiuri clare, precum și distanțele dintre noi, demonstrează același lucru: nimic nu este nedefinit sau întâmplător. Suntem permanent în interacțiune, fie prin prezență și participare, fie prin neparticipare, la modul absenței, iar lipsa acestor legături arată, întotdeauna, contrarul lor.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…