Un interviu în mai multe secvențe
(Din Adevărul și România de la zero, 12 și 13 martie 2013 – Vlad Stoicescu)
Fotografie din arhiva personală a lui Dorin Tudoran…
- Excepționalismul românesc
V.S.: Credeți că Revoluția a fost anticomunistă sau, mai degrabă, anticeaușistă?
D.T.: Revolta a fost anticomunistă. Lovitura de palat a fost doar anticeaușistă. Este și motivul pentru care ideea de revoluție este încă un subiect de controversă. Dacă vă uitați la anumite secvențe și urmările lor, pare că ar fi existat și revoluție. Dacă va uitați la alte întâmplări și urmările lor, revoluția pare să fi fost, cum s-a spus, mai degrabă o
„loviluție”.
V.S.: S-au câștigat, totuși, drepturi. Nu s-au câștigat doar pentru că Doina Cornea sau Dorin Tudoran au avut curaj înainte de 1989, ci și pentru că au murit oameni în 1989.
D.T.: Absolut adevărat, dar există teribilul sentiment că au murit degeaba. Păcăliți, sacrificați, încurajați să iasă și să moară în stradă, pentru ca palatul să fie preluat și securizat, cei uciși în acel decembrie 1989 continuă să fie batjocoriți în efigie. Moartea lor este scrisă cu majusculă, dar mulți dintre cei care o fac o simt ca pe o bagatelă. În acest timp, oameni neîndrituiți să stea în ele, nu doresc să părăsească locuințe de protocol. Care este dificultatea statului de drept de a-i lua de mână, după atâția ani – de la dna Mioara Roman la dl Gelu Voican Voiculescu –, și a-i scoate din locuințele de care par a se fi lipit mai tare ca marca de scrisoare? De dl Mircea Geoană nu spun nimic, fiindcă e prea lipsit de mijloace materiale.
V.S.: Au fost anii ’90 un start ratat pentru România scăpată de dictatură?
D.T.: Cred că da. S-a ratat în serie. Se ratează și azi. Deficitul de strategie, de tactică și de voință politică a devenit azi aproape insurmontabil. De aceea niciun guvern nu poate face mare lucru. La datoriile zilei se adaugă muntele de datorii de dinainte. Când se discută asemenea subiecte, există doar două limbaje – acuzațiile sângeroase,
injuriile, blestemele sau un soi aiuritor de impersonal: „Nu s-a făcut aia, nu s-a realizat ailaltă. Nu a fost începută aia, nu a fost terminată ailaltă”, spun oameni politici de toate culorile. O întrebare – cine anume ar fi trebuit să facă aia și ailaltă, dacă nu ei, aleșii poporului? Ai sentimentul că aproape toți cei trecuți pe la putere consideră că toate cele pe care nu le-au realizat, nu le-au început sau le-au început dar nu le-au terminat constituiau răspunderea extratereștrilor. Totuși, nu-mi amintesc de vreo secție de votare unde s-a ales între candidați de pe Marte, Lună și din Galaxia Bragadiru.
V.S.: Reforma statului, în acest caz, cine o face?
D.T.: Nu am fost un admirator al guvernelor Boc, dar acele executive au fost obligate să facă pași nepopulari, mai mulți poate decât era suportabil într-o singură etapă, și pentru că, înaintea lor, multe alte executive s-au temut să ia taurul de coarne. Au preferat să mulgă vaca de coadă și să părăsească funcțiile în glorie și prosperitate, multă prosperitate personală. Prosperitate personală care nu i-a ocolit deloc nici pe colegii dlui Boc. Și ultimii au crezut, deseori, că au luat taurul de coarne, în vreme ce trăgeau cu ferocitate de țâțele vacii.
V.S.: De ce ajungem mereu să trăim această dramă a ierarhiilor inversate?
D.T.: Nu există o singură explicație pentru acest cerc vicios. Una dintre ele ar putea fi aceea că trăim cu capul în jos, circulăm pe stradă în mâini, citim cărțile cu paginile în jos, respectăm cu spatele și urâm din toată inima. Astfel am dobândit o perspectivă ciudată asupra lumii – doar lucrurile cu josul în sus ni se par capabile să ne ducă cât mai sus. Clasicul „Numai cine nu muncește nu greșește” a fost substituit cu postmodernul „Numai cine greșește tot timpul
muncește cu adevărat”. Magnetul nostru planetar are polii schimbați. Unii dintre noi o iau spre sud, ca să ajungă la Polul Nord, alții o iau spre nord, ca să ajungă la Polul Sud. În felul acesta, în funcție de preferințe, Țara de Foc s-ar afla fie în zona ecuatorială, fie în apropierea Veneției, pe lângă sediul faimoasei comisii a cărei autoritate o aducem în discuție, când subiectul ne convine, sau o negăm, când subiectul e neconvenabil.
V.S.: Cu alte cuvinte, puneți lipsa de normalitate, starea de „cu susul în jos”, pe seama lipsei de caracter.
D.T.: O pun pe seama unei „chinte roiale”: lipsă de viziune, lipsă de cultură politică, lipsă de bun-simț, lipsă de caracter și abundență de „farmec”, unii îi spun și
„excepționalism românesc”.
V.S.: Ca observator de la distanță al lumii românești, cum vi se pare ea astăzi? Sunt multe voci care susțin că e printre cele mai divizate societăți europene.
D.T.: Polarizarea discursului public până la isterie, cultivarea războiului de gherilă până la acte de demență publicistică, decredibilizarea instituțiilor publice prin manipularea lor în scopuri personale, împingerea serviciilor secrete în lupta pentru putere și orice ciolan politic, transformarea prezenței în Parlamentul European într-un vehicul de a împuți scena continentală cu scandaluri de acasă, iată câteva dintre „realizărilii” ultimei decade. Probabil că România cheltuiește lunar pe un parlamentar european 300-400.000 de Euro. Cu ce s-a ales România din acest substanțial efort financiar? Cu mutarea unor spectacole autohtone dezolante, unele chiar pestilențiale, pe „scenele” din Bruxelles, Strasbourg și alte locuri. Îmi vine să sugerez ca europarlamentarii români să-și plătească singuri toate cheltuielile și, în plus, să plătească și o taxă suplimentară, Taxa pe Gândire Mitocană, căci îi iau de idioți pe cei care-i țin acolo și le vor plăti și pensiile viagere.
V.S.: Aveți convingerea că publicul n-a participat în niciun fel la „realizările” invocate? Calitatea celor care administrează România e într-adevăr foarte scăzută, dar ce se poate spune despre românii care îi trimit pe Vadim, Becali sau Elena Băsescu în PE?
D.T.: A participat. Despre cei care au trimis în Parlamentul European ce au trimis, tot ce pot spune este că nu mai sunt, de mult, victime. Sunt complici.
Dorin TUDORAN este un mare poet, eseist, publicist și dizident politic român; suntem onorați că Domnia Sa a acceptat să publicăm, în Gazeta DÂMBOVIȚEI, texte din ULTIMA PĂLĂRIE („poate că nu știu exact ce sunt, dar știu foarte bine cine nu sunt”…) și din CERTOCRAȚIA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
