Adrian Bogoi (URBAN Titu): „Meciul următor sperăm să luăm punctele puse în joc”

Un nou meci, o nouă șansă pentru Urban Titu de a transforma munca din această perioadă în primele puncte ale sezonului. După două etape în care rezultatele nu au venit încă, echipa noastră revine pe teren propriu, acolo unde sâmbătă va întâlni CS Păulești, în etapa a III-a a Ligii a III-a, Seria 3.

Partida se va disputa la Baza Sportivă Hagioaica, iar Urban Titu intră în această confruntare după deplasarea de la Moreni, încheiată cu scorul de 0-5. Flacăra Moreni este una dintre echipele care și-au propus promovarea în acest sezon, iar diferența de experiență dintre cele două formații s-a făcut simțită.

Pentru Urban, însă, acest început de campionat este și despre construirea unei echipe. Cu numeroși jucători noi în lot, relațiile de joc se formează de la o etapă la alta, iar fiecare partidă aduce minute și experiență pentru un grup aflat încă în perioada de acomodare.

Antrenorul Adrian Bogoi vorbește despre această perioadă cu realism, dar și cu încredere în ceea ce poate deveni echipa în continuare.

„Așteptăm cu nerăbdare meciul care vine și să luăm și puncte. Chiar dacă am avut meciuri în deplasare și Moreni e o echipă bună, lucrează împreună de un an de zile și s-a văzut diferența, dar diferența de scor a făcut-o și faptul că eu, în repriza a doua, am vrut să utilizez și câțiva jucători, să le dau minute. Pentru că așa voi proceda mereu. Avem lot tânăr de jucători și mereu vreau să introduc în echipă jucătorii tineri. Dar, bineînțeles, trebuie să luăm și puncte. Meciul următor sperăm să luăm punctele puse în joc.”

Primele două etape au arătat și cât de diferită este Liga a III-a pentru un grup aflat la început de drum. În prima partidă, Titu a fost aproape să obțină cel puțin un punct, în timp ce deplasarea de la Moreni a adus o diferență mai mare pe tabelă.

„În primul meci am fost foarte aproape să luăm cel puțin un punct. Meciul cu Moreni, bineînțeles, nu suntem încă la nivelul lor, dar o să fim. Este începutul de campionat, este firesc să se facă și greșeli când ai jucători tineri și fără experiență. Jumătate din lot nici n-au jucat la nivelul acesta. Nu disperăm. Într-adevăr, suntem cu puțin sub presiune pentru că nu am luat puncte, dar o să luăm și puncte și situația se va liniști”, spune Adrian Bogoi.

De partea cealaltă, CS Păulești vine la Hagioaica după o înfrângere cu 0-3 pe teren propriu în fața celor de la Petrolul Berca. Ambele echipe caută, astfel, un rezultat care să le ofere primele puncte ale sezonului.

Pentru Urban Titu, momentul este unul important. După două deplasări și un început dificil, echipa revine acasă și are în față 90 de minute în care poate începe să schimbe povestea acestui debut de campionat.

Hai, Urban Titu!

 

sursa: https://urbantitu.com/

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media