Paza cuvântului
Un tânăr ca toți alții, dar foarte mânios ținea ca spada-n teacă cuvântul său tăios și nu-i intrai în voie cât te-ai fi străduit, că ascuțișul spadei pe tine-a năpustit. Dacă erai călare, de ce nu ești pe jos? De era vesel omul, de ce nu-i serios? Dacă e cald afară, de ce nu e răcoare? De ce e-acolo grâu și nu este secară? De ce sunt pești în rău? De ce atâtea păsări pe ceru-albastru zboară? De ce nu toată lumea ascultă să învețe toate-ale lui povețe? Și vorbele tăioase se înșirau pe sfoară și-n capăt de mosor gurii punea zăvor, căci se știa gâlcevitor și apoi se chinuia pe sine rana făcută să aline. Și noaptea se ruga mereu să îl ajute Dumnezeu. I se ruga cu-nflăcărare să-l mântuie de supărare.
Și într-o noapte a socotit să-ntrebe: Doamne, ai auzit? Mereu te rog lacăt să pui arțagului meu fără rost, căci eu sunt slab și prost. Și-n vis i se arată chiar Domnul și-i spuse:
― În albia seacă poți să înveți să-noți.
― Nu!
― Nici tu cuvântul greu fără prilej n-o să înveți să îl încui în teacă!
Și tânărul s-a luminat și își zicea mereu:
― Eu singur sunt stăpân pe tot momentul greu. Mă supăr numai când vreau eu!
Maria CEAUȘ este profesoară de religie; Dumnezeu, credința și poezia sunt semnele trăirilor ei, iar misiunea pe care și-o asumă este să scrie poezie religioasă, să traducă, într-o manieră poetică atractivă, modernă, frumusețea limbajului religios și adâncimea mesajului său…
Facebook
WhatsApp
TikTok
