În ultimul an al împărțirii administrative a țării, după modelul sovietic putem aprecia că situația economică a acesteia se îmbunătățise: în raionul Târgoviște, lucrările de investiții depășeau mult nivelul anilor precedenți, acum reușindu-se finalizarea spitalului din Voinești și a mai multor blocuri de locuințe din Pucioasa și Moreni.
Prin decizia din 16 mai, Comitetul Executiv al Sfatului Popular interzicea circulația vehiculelor cu tracțiune animală, a turmelor de oi și a cirezilor de animale, pe drumul regional Târgoviște-Voinești-Gemenea și dirijarea lor pe drumul raional Cândești Vale-Dragodănești-Tătărani-Mănești-Dragomirești.
În scopul prevenirii accidentelor de circulație, Sfatul Popular adopta mai multe măsuri, între care: instalarea tuturor semnelor de circulație, pe drumurile publice stabilite de Miliție, la toate drumurile cu intersecție fiind obligatoriu indicatorul Cedează trecerea; în comunele cu drumuri modernizate (precum Doicești, Săcueni, Voinești, Adânca, etc.) urmau să fie amenajate trotuare din balast și piatră; pe drumurile pe care circulau autobuze trebuiau amenajate stații, în afara carosabilului; toate drumurile cu acces în șoselele asfaltate-să fie pietruite pe o porțiune de 50 de metri, pentru a nu aduce noroi pe cele modernizate. Se considera că aceste măsuri se impuneau, în condițiile în care în anul anterior avuseseră loc 170 de accidente, cu 18 morți și 36 de răniți grav.
Sfatul Popular cu secțiile sale, comisariatul militar și o cantină își desfășurau activitatea în șapte clădiri, pe lângă acestea având în administrare fostul castel de la Priseaca și cabana Leaota. Întreținerea acestora nu era satisfăcătoare, funcționarea instalațiilor de apă și canalizare lăsând de dorit, mobilierul era vechi, parcul auto era redus de la 11 autoturisme, un microbuz și un camion, la trei autoturisme, un microbuz și un camion, iar cantina folosea un atelaj cu cal. Castelul de la Priseaca, aflat în stare de uzură avansată era demolat în acest an, materialele rezultate fiind folosite la obiective socio-culturale.
Radu Alexandru STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…


Facebook
WhatsApp
TikTok




































