Într-o Cetate a Dâmboviței unde istoria încă respiră prin zidurile domnești, Universitatea „Valahia” a găzduit un eveniment de înaltă conștiință națională: Simpozionul aniversar „Cultul eroilor la trei decenii de activitate pe meleaguri dâmbovițene”, organizat de Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Un program dens, construit pe trei piloni: credință, știință și artă.
Solenitatea a debutat cu Imnul Național și Imnul Eroilor, urmată de deschiderea oficială a lucrărilor. Prima oră a fost rezervată cuvântului oficial, dar și celui duhovnicesc. Au rostit alocuțiuni reprezentanții celor mai importante instituții ale județului: ÎPS Dr. Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, Primăria Târgoviște, Instituția Prefectului și Rectoratul Universității „Valahia”.
Raportul aniversar, un adevărat bilanț al onoarei, a fost prezentat de col.(rtr) Gheorghe Șerban, liderul filialei dâmbovițene. Trei decenii în care voluntari, ofițeri în rezervă, profesori și preoți au inventariat, reabilitat și pus în lumină sute de locuri de veci și monumente ale eroilor uitați.
Partea academică a adus în prim-plan două momente cardinale pentru Armata Română.
Domnul Prof.dr. Marian Curculescu a susținut comunicarea despre 110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, readucând în actualitate sacrificiul generației Marii Uniri.
A urmat intervenția lt.col. Lucian Boboc cu tema 25 Octombrie 1944 – Ziua Armatei Române și eliberarea Ardealului, o lecție de strategie și de patriotism despre ultima ofensivă care a întregit harta țării. Momentul a fost completat artistic, de Ansamblul Art Canto Morena și Corul Batalionului 114 Tancuri. Muzica militară și cântecul patriotic au făcut puntea dintre trecut și prezent.
După o scurtă pauză, accentul s-a mutat pe frontul cultural. Au fost lansate și prezentate patru apariții editoriale care constituie deja patrimoniul Asociației, două volume fiind recenzate de prof. dr. Cornel MĂRCULESCU: Antologia „Sub tricolor, întru cinstirea eroismului românesc” editată de către Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria, filiala Dâmbovița Mihai Viteazul și coordonată de col. Gheorghe Șerban, col. Cristian Biță și prof. dr. George Coandă și volumul care poartă semnătura prof. dr. Cornel Mărculescu intitulat sugestiv „Tranșeele cântă sub foc și dor” – o carte-mărturie, în care istoria se împletește cu literatura frontului, iar documentul devine rugăciune.
Revista „Eroica” și volumul „Jurnal de front”, au fost prezentate de ing. George Piteș, acestea reprezentând mărturii directe care recuperează memoria combatantului român. Finalul simpozionului a fost dedicat viitorului. S-au înmânat drapelele de identificare subfilialelor nou-înființate, s-au acordat diplome de merit și de excelență membrilor activi, iar Cercul Școlar „Cultul Eroilor” de la Școala „Coresi” din Târgoviște a fost premiat ca model de educație patriotică în școală. Evenimentul s-a încheiat cu vernisajul expoziției din foaierul amfiteatrului și cu premierele Concursului Național de Pictură „VICTORIE”, ediția a V-a – dovada că memoria eroilor poate fi transmisă și prin culoare. La Târgoviște, s-a demonstrat încă o dată că parteneriatul dintre Armată, Biserică, Școală și Universitate nu este o formulă protocolară, ci singura garanție că jertfa nu va fi zadarnică.
Filiala Dâmbovița „Mihai Viteazul” își continuă misiunea sub același crez:
Neamul este etern prin Cultul Eroilor.




Facebook
WhatsApp
TikTok




































