„Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, spune un proverb românesc. Și cât de adevărat este! Într-o zi, cu ani în urmă, am fost anunțați printr-un afiș că în ziua de cutare va fi întrerupt curentul electric între orele 9 si 13 pentru o reparație în bloc. Când se întrerupe curentul, liftul nu merge (eu stau la etajul 16), apa, căldura și lumina se întrerup și niciun echipament electric nu funcționează (frigider, mașină de gătit, microunde, radio, TV, aparate medicale, calculator, etc.). Anunțul era cu scopul ca oamenii, avertizați, să procedeze în consecință.
Eu m-am gândit să plec de acasă și să mă refugiez într-un mall, unde e căldură, lumină și sunt cafenele unde se poate lucra pe laptop. M-am pregătit ca să fiu gata înainte de ora 9. Am ales un mall apropiat, în care este un birou al ministerului de transport, unde trebuia să-mi prelungesc înmatricularea mașinii. La acel birou e întotdeauna coadă, fusesem acolo cu câteva zile în urmă, dar am plecat, descurajată de lungimea cozii, era cel puțin o oră de așteptat. Mi-am luat cu mine și un laptop mititel ca să lucrez și mi-am luat și mouse-ul fără fir, cu baterii, pentru că nu mă descurc fără mouse. Am verificat bateria, funcționa. Mi-am băgat în buzunar și un memory stick cu tot ce am pe calculatorul de acasă și, cu cinci minute înainte de ora întreruperii, cu micul dejun luat și cu toate procedeele medicale legate de aparate electrice terminate, am ieșit pe ușă. Am ajuns jos cu liftul și am întâlnit-o pe administratoare, spunea că peste 5 minute începe lucrarea. Perfect, mi-am spus. Exact la timp.
Am ajuns cu mașina la mall. Parcajul era gol, o fericire. La biroul ministerului de transport, unde contam pe o oră bună de așteptare, nu era absolut nimeni. În exact 3 minute am avut înmatricularea plătită. Hm… cam repede mi s-a terminat treaba. Nu-i nimica, mi-am spus, mă pot plimba prin magazine, că la cinema primul spectacol era la ora 14. Era într-o luni, iar magazinele lunea se deschid la ora 10, iar ora era de-abia puțin trecut de 9. Nu m-am descurajat, în mall era lumină, era cald, e drept că era complet pustiu, dar asta nu mă deranja. Am căutat un loc să mă instalez cu laptopul cel mititel. Am găsit o cafenea deschisă, avea mese, dar eu băusem o cafea bună acasă. Nu-i nimic, iau un dulce. Cel mai mic dulce era o felie de tort care ar fi ajuns unei familii de patru persoane. În mall erau scăunele de toate culorile, de plastic. Am încercat să stau pe ele, dar cum să țin laptopul? N-am reușit. Plimbându-mă prin mall am dat de câteva mese în fața unui magazin unde era o coadă mare de tot înainte de a se deschide. Când mă uit mai bine, era un magazin de calculatoare Apple, unde se vindea un nou i-pad. M-am așezat la singura măsuță liberă din fața magazinului și am scos laptopul, mouse-ul și memory stick-ul. Deschid, dar mouse-ul nu funcționează. Agit bateriile, degeaba. Mort. De unde să cumpăr noi baterii? Magazinele se deschideau la 10, se făcuse numai 9h20. Am încercat să lucrez cu degetul alunecând pe clapeta cu care miști cursorul. Săreau textele de colo colo, n-am reușit. Încercare eșuată.
Între timp mall-ul a început să se mai anime, m-am plictisit să mai stau la masa aceea și m-am dus la mașină, în parcarea de afară, ca să pun laptopul și drăguțul mouse în portbagaj. M-am întors în mall, am mai colindat pe culoare și, în sfârșit, la 10, magazinele s-au deschis. Primul în care am intrat era unul de îmbrăcăminte care se importă din Vietnam. Acolo toate confecțiile sunt ca pentru pitici, un XXL (extra-extra large) poate eventual acomoda o persoană europeană normală. Nimic interesant pentru mine! Am coborât la subsol, am găsit un magazin de obiecte de bucătărie pentru restaurante, niște cratițe uriașe. Am ieșit plictisită și, pe o banchetă acolo, la subsol, am zărit un domn cu un pahar de cafea de la Tim Horton. L-am întrebat unde e magazinul, ca să-mi iau și eu o cafea, mi-a spus cu entuziasm că e foarte aproape, traversez parcajul subteran și îl găsesc imediat. I-am promis că mă duc, ca să-l fac fericit, dar nu mi-a surâs ideea. Am urcat din nou la parter, m-am uitat la niște chioșcuri de telefoane mobile și, deodată, pe cine văd? Pe domnul cu cafeaua Tim Horton. Nu știam cum să mă ascund, să nu vadă că nu l-am ascultat..
Eram deja obosită, era ora 11 și nu știam ce să fac alte 2 ore. Am hotărât să merg acasă ca să controlez situația cu electricitatea. Când am ajuns, poarta electrică a garajului funcționa. Pe culoare, lumină. O văd pe administratoare: „Gata reparația”? întreb. „Sigur, a fost gata imediat, la 9h30. Știam asta de la început, dar am pus 4 ore în anunț ca să fim siguri!” Am urcat cu liftul și, printre altele, am constatat că acasă mouse-ul funcționa! Nu-i genial proverbul românesc cu socoteala de acasă care nu se potrivește cu cea din târg?
Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…
Facebook
WhatsApp
TikTok
