Vreme schimbătoare în weekend: temperaturi de vară sâmbătă, apoi ploi și răcire accentuată

Weekendul aduce o schimbare importantă a vremii în România. Dacă sâmbătă, în sud și sud-est, temperaturile vor rămâne ridicate, vremea va deveni instabilă în mai multe regiuni, iar de duminică temperaturile vor scădea semnificativ în cea mai mare parte a țării.

În prima parte a weekendului, vremea se va răci semnificativ în vestul, centrul și nordul țării, unde temperaturile vor ajunge local sub valorile normale pentru această perioadă. În schimb, în sud-est și pe alocuri în sud va fi în continuare cald, cu maxime de până la 32 de grade Celsius.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea de est a țării. Sunt prognozate perioade cu înnorări, averse care pot avea caracter torențial, descărcări electrice și, izolat, grindină de mici dimensiuni. Cantitățile de apă vor ajunge local la 10-20 de litri pe metru pătrat, iar în centrul și sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea, mai ales spre seară și în timpul nopții, izolat se pot depăși 40 de litri pe metru pătrat.

În Târgoviște ziua de sâmbătă va rămâne caldă, însă ușor instabilă. Cerul va avea înnorări temporare, iar mai ales spre seară și în prima parte a nopții sunt așteptate averse și descărcări electrice. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorilor de 28-30 de grade, iar noaptea vor coborî până la 14-16 grade. Răcirea vremii se va extinde duminică și în regiunile sudice și sud-estice. În cea mai mare parte a țării, temperaturile din timpul zilei vor ajunge sub mediile climatologice specifice perioadei, iar la Târgoviște duminică la ploua și se vor înregistra puțin peste 20 de grade Celsius.

Meteorologii anunță că începutul săptămânii viitoare va păstra caracterul răcoros al vremii, cu ploi locale și temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media