Ivona Vasile, elevă în clasa a III-a la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, a obținut Premiul al II-lea la Vienna International Classic Strings Competition. Tânăra violonistă și-a demonstrat talentul și sensibilitatea artistică în cadrul competiției internaționale, obținând o recunoaștere importantă pentru parcursul său muzical.
Un moment deosebit al participării sale l-a reprezentat invitația de a interpreta o lucrare în cadrul Galei de Premiere, desfășurată pe 18 octombrie 2026, în sala de concerte Mozarthaus din Viena. Evoluția pe o scenă internațională cu rezonanță în istoria muzicii clasice europene a constituit o oportunitate valoroasă de afirmare pentru eleva din Târgoviște.
Performanța Ivonei Vasile este rezultatul muncii susținute, al pasiunii pentru muzică și al pregătirii de specialitate. Eleva a fost îndrumată de prof. Ioana Hrior, beneficiind totodată de sprijinul profesorilor corepetitori Andrei Georgescu, de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, și Denis Flueraș, de la Universitatea de Muzică „Anton Bruckner” din Linz, Austria.
Premiul obținut la Viena și invitația de a cânta în cadrul Galei de Premiere reprezintă un pas important în evoluția artistică a Ivonei Vasile și o reușită care aduce bucurie comunității educaționale și culturale din Târgoviște.




Facebook
WhatsApp
TikTok




































