Consiliul Local Găești a aprobat, în ședință convocată de urgență, măsurile propuse pentru susținerea funcționării Spitalului Orășenesc. Potrivit primarului Alexandru Iorga, hotărârea permite redistribuirea a 440.000 de lei din fondurile existente în bugetul unității medicale.
Suma va putea fi folosită pentru cheltuieli esențiale, precum medicamente, materiale sanitare, reactivi pentru analize, hrana pacienților și plata utilităților.
Primarul a declarat că spitalul deservește orașul Găești și comunele din împrejurimi, aproximativ 100.000 de locuitori. El a precizat că măsura a fost necesară în contextul în care, potrivit declarației sale, Guvernul demis nu a alocat fondurile necesare funcționării unității.
„Sănătatea oamenilor trebuie să fie o prioritate!”, a transmis Alexandru Iorga, adăugând că în spatele sumelor alocate se află nevoile pacienților și ale personalului medical.
Edilul și-a exprimat speranța ca viitorul Guvern să acorde o atenție sporită finanțării sistemului de sănătate.



Facebook
WhatsApp
TikTok




































