TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Emoțiile rescrise ale unui nonconformist

Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”

   În sufletul meu e soare, raza Lui este arcușul unei viori din apropiata-mi depărtare. În gama sol major mă trăiește viața, e sărbătoare pe Calea Luminii din privirea visului devenit ne întâmplare în lumea cuvântului din dicționare. Parcă sunt o notă din solfegiul primăverii, undeva un portativ al unei melodii din compoziția muzicală a sensibilității scorpionului boem.

– De unde vin, spre unde merg, spune tu, admirabil verb?

– Înspre iubita timpului, timp scris într-un imperial sonet.

   În zâmbetul razei de soare citesc bucuria revederii cu floarea primăverii, un curcubeu al culorilor, o splendidă sărbătoare a dragostei din anotimp. Aproape-i regina nopții, frumusețea ei tulburătoare îmi pictează pe suflet fericirea visată. Cândva, demult, am deschis ușa speranței și a venit femeia din palma cerului, a intrat pentru totdeauna în camera invitaților din sufletul meu. Era îmbrăcată în rochie de gală, cu părul despletit în șuvițe rupte din soare. Ce minune, ce minunăție, poate fi o simplă întâmplare?

– Oare-i întâmplare, spune tu, lector din neuitare?

   Pasiunea îmbrățișării s-a transformat în cea mai senzuală lecție a dragostei, martor fiindu-ne iubirea. Ținuta de gală a devenit un simplu decor pentru bătrânul fotoliu din regia unui excepțional regizor, bucuria clipei a devenit testamentul fericirii dintr-un an aniversar.

– Cum aș putea descrie în cuvinte, sărbătoarea metaforei cu… minte?

– Spune-mi tu, magică dorință!

– Mulțumesc Divinității pentru încă o zi de îngăduință în lumea terestră, în șezlongul de pe străvechea prispă.

   Respir adânc, inima își mărește ritmul, emoția mă copleșește, îmbrățișarea e precum o împletitură din file de poveste, fire de mătase din cerul splendorii celeste. Este atât de frumoasă povestea, e atât de frumoasă femeia iubirii, iubirea femeii, inegalabilă puritate. Sunt binecuvântat cu iubire, cu Ea, Eul din mine este Eu, este trăitul din clipă, magicul cuvânt din eseu, pur și simplu sunt Eu. Eu sunt o poveste, un Eu al Ei, al femeii din strada principală a sensului unic, nu există giratorii, nu există decât credință în Cel de Sus și-n iubire, Eu și Ea, o împlinire, o altă pagină de carte, un autograf pe fruntea trăirii, o semnătură cu penița sufletului, un rămas pentru mâine, o tăcere în cuvinte, totul, toate. O privesc și ard în ochii ei, ard ca o flacără vie pe tăpșanul anului aniversar, e o elegie a focului ce topește cuvântul în litere, iubirea în poezie, trupul în suflet, șoaptele într-un eseu al bucuriei.

– Unde sunt când scriu, când fac dragoste, când nu mă mai știu să fiu Eul din Eu?

– Sunt în libertatea de a fi, fiul iubit al destinului târziu, când târziul este devreme la poarta verdelui viu.

   Tresare o lacrimă la gândul că va trebui să merg înspre redacție să scriu, să transcriu clipa care pleacă pe aripa serii, o seară care plouă pe alocuri, pe colo, pe acolo, pe unde-i place să mă poarte! În prezentul cuminte fericitul sunt Eu, fericită-i Ea, perechea inelului de argint din secvența timpului „hoinar” prin mintea mea. E o adiere de vânt libertatea Eului, e zborul pe aripa credinței în zbor, în ecoul lui, în împlinirea Lui.

– Cine sunt Eu în Universul Eului?

– Un cuvânt dintr-un eseu, o silabă din Podul Celest.

    Plouă pe fruntea depărtării, plouă cu soare în sufletul apropierii, Eu sunt Tu, și-mi ești un Eu, lacrimă a înserării, Credința în Dumnezeu.

Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…

*

 

Un cuvânt la final de serial, care a devenit o carte… 

   Prietenul nostru de cultură din Gazeta Dâmboviței, Vali Nițu, este un iubitor de poezie, de metaforă, este un autor care lucrează îndelung cu „vorbele așezate” între două inimi „înălțate pe un catarg al rațiunii”. Noua lui carte (care pune la un loc lunga serie de tablete de sâmbătă…) devine mai mult decât o confesiune, e o cercetare a identității. Cuvinte precum calmul, deschiderea, conectivitatea, curiozitatea, claritatea, curajul, încrederea arată complexitatea acestui volum, care a fost  lansat la Salonul Editorial, marți, 8 septembrie…    Volumul nu este doar o metamorfoză a limbajului sau o simplă transformare a unor coduri artistice, ci o amplă incursiune în lumea complicată a prozei poetice și se construiește într-un dialog continuu între jurnal, poezie, amintire și meditație. De sâmbăta viitoare, începem o serie nouă, adunăm altă carte, noi să fim sănătoși! (Ionuț Cristache)

nitu

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media