Primarul comunei Ulmi, Bogdan Tița, a anunțat că l-a premiat pe Bogdan Antonescu, un tânăr ciclist din satul Udrești, pentru rezultatele obținute la competiții naționale.
Potrivit edilului, sportivul a câștigat, la sfârșitul lunii august, titlul de campion național la Criterium. Recent, acesta a obținut titlul de vicecampion național la Cupa României de Șosea 2026 și locul al treilea la Campionatul Național de Hill Climb.
Bogdan Tița a apreciat că performanțele tânărului sunt rezultatul talentului, muncii și perseverenței și reprezintă un motiv de mândrie pentru comunitatea locală.
„Felicitări, Bogdan! Suntem mândri de tine și îți dorim mult succes în competițiile viitoare!”, a transmis primarul comunei Ulmi.




Facebook
WhatsApp
TikTok




































