PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Căutările

miresele lui sigmund, de henrieta mihaela artimon, editura vinea

   Asemănări sau apropieri uitate sunt în toate căutările pierdute, scăpate în adâncimi de oglinzi, în apele lor statice, moi prin care se lasă plimbate acele imagini descrise (in)coerent de mișcări, de ecouri și háșuri ale lor mutate și rămase în umbre pe care poezia le amplifică și le ușurează rostogolirea prin oricare fereastră deschisă de ea (în)spre lume din zilele, din nopțile și cu ce mai încape sau rămâne mai departe desfășurat de cuvinte aici, în imagini împreună cu sunetele fragmentate, întrerupte sau nu ale lor.

   Sunt scrise și făcute vizibile toate căutările care rămân după ori în continuarea stărilor exprimate de Henrieta Mihaela Artimon în poezia extinsă în miresele lui sigmund, în acest manifest intim prin care își face cunoscute căutările, întrebările, stările și poveștile care îi însoțesc pașii prin interioarele lor, și fiecare trecere prin teritoriile adăugate de acum pentru a așeza, pentru a pune cât mai multe dintre aceste ecouri în cuvinte, în imagini, în imaginile mișcate mai mult sau mai puțin intens de ecourile care le însoțesc, care le configurează desfășurările prin viață, prin vis, prin spațiile care se lasă deschise pentru a le primi trăirile, pentru a le asigura și alimenta traversările prin care se fac și rămân mai departe vizibile.

erau culori peste tot

aveam o limbă moartă în care vorbeam

cu femeile-înotătoare, cu peștii

erau meduze verzi și roșii

vedeam vechile filme de la cinematograful de vară

 

erau șiraguri de perle

urină albastră și alge

jumătăți de femei, coapse răsfrânte

obiectele vechi aruncate în apă

nu ajunseseră până aici

nici gunoaiele

 

trandafirii de mare erau cu toții deschiși

în tufe glorioase

printre ele ne puteam rătăci

în spinii lor ne-am înțepat pielea

 

să fie acesta locul frumos

care te conduce la moarte?

   Introducere și rămânerea (in)coerentă într-un spațiu extins nefiresc este apropierea inițiată, încurajată de poezia pe care Henrieta Mihaela Artimon o desface intenționat pentru ca necesarele cuvinte ale ei să îi (de)scrie căutările împreună cu intențiile, momentele și senzațiile aduse cu ele, odată cu tot ce reușesc să răscolească și să aducă în lumină efectele zbaterilor, ale adăugărilor colectate și păstrate mai departe de ele în corpul care se tot naște, care crește și se face vizibil în urma trecerii prin fiecare dintre aceste ape și adâncimi clare sau tulburate ale lor. Se văd în miresele lui sigmund căutările alcătuite nocturn sau diurn și dezalcătuite de fiecare scufundare în spațiul neîncăput încă de timp, nelocuit decât de ce încape și poate să rămână, să se spună mai departe împreună cu fiecare cuvânt așezat și rămas captiv în fiecare vis, recunoscut de poezie, de nelimitarea încurajată și rămasă mai departe dincolo de această transparentă sau opacă perdea.

strada nesfârșită e plină de afișe, de strigăte

vinovăție, refulare, altruism, formare de reacție, identificare

cu agresorul, proiecție, dragoste, ură, deplasarea afectului

frică, frică, frică

apoi

nimic din toate acestea

bănuți galbeni țâșnind din fântâna narcisică

salbe de aur la glezne

și rochia de mătase roz transparentă

 

orașul pe care trebuie să-l părăsești până la noapte

sirenele urlând sub trotuare

șuvoaie de buze, de ochi

de trupuri

pe jumătate goale

 

lenjeria din vitrine așteaptă

cumpărătoare sfioase, ca odinioară

în paradisul femeilor

 

pe strada din centru

peste umerii goi ai bărbaților

plutesc fluturi uriași de madagascar

   Între viață și ce mai încape în vis, între ce se poate spune, scrie, transmite și cât se mai poate păstra din atingerile lor, între lumi cunoscute, știute sau nu se întâlnește poezia și căutările alimentate de împrejurimile ei, spații prin care Henrieta Mihaela Artimon umblă înfășurată de tracul necesar fiecărei emoții și al fiecărei înfățișări ca purtătoare și (de)scriere a lor în moduri și feluri din care se pot desprinde și scoate din anonimatul tăcerii, al acoperirii lor cu stările și momentele acoperite de absență, de liniștea înghețării lor. Suntem călăuziți de Henrieta Mihaela Artimon pe suprafețele acestor mereu neștiute teritorii și inițiați în citirea și trăirea intensităților lor împreună cu felurile ei de a le scrie, de a le spune, de a le expune și exprima.

am devenit o ființă care probează haine și pantofi

și uită, își retează

cordonul ombilical al memoriei colective

cu un gest negustoresc chiar deasupra pubisului

o ființă care se privește îndelung în oglindă și se vede

într-o vacanță lejeră

apoi tremurând în răcoarea unui vestiar, așteptând

să îmbrace noua colecție prêt-à-porter

acolo pe unde va trece garcia marquez

căutând aeroportul frumoasei

 

îmbrăcată frumos, știu că masochismul

nu mai e de mine

 

asta înseamnă stilul:

o cămașă aspră sau o cămașă de mătase

mototolită sub cap

 

o colecție de pantofi

un corp eviscerat, atât de frumos

întins pe canapea

   Numele și denumirile anumitor traume sunt anonimizate și scrise în vis, în imagini care se amestecă și se lasă transmise poetic ca și cum ar fi nunțile necesare prin care au loc transformările și mutările impuse de căutări, de transele și distanțele pe care ele le alimentează (ne)firesc și continuu. Sunt toate enumerate în miresele lui sigmund, în acest spațiu și loc unde Henrieta Mihaela Artimon ne conduce și ne seduce cu fiecare apariție sau ascundere a ei în cuvintele protectoare ale poeziei în care se lasă condusă, loc de unde (între)deschide ferestre prin care putem vedea și cuprinde acest nelimitat spațiu căutat și găsit de ea, fantă intimizată

prin care urletul animalului înjunghiat să poată suna

melodios ca un blues…,

adică așa cum l-a auzit, cunoscut, înțeles și l-a adus, (de)scris mai departe atât de (ne)firesc, de intens, de multiplicat în aceste niciodată limitate ecouri ale sinelui și ale locului din care s-a lăsat extras și mai departe spus și expus.

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…