Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de luni, nr. 3655
29-11-2021

FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – De vorbă cu Dumnezeu (I)

Te-am întâlnit

   Eu și liniștea n-am stat niciodată împreună. Pentru mine, liniștea unui om nu-i semn bun. Cu un suflet zbuciumat, care se agită și urlă și pentru cele mai mici nimicuri și o minte care nu pricepe că n-are timp suficient să pună toate întrebările din univers e imposibil să te-ntâlnești cu liniștea. Ea nu are să vină la mine nici după ce-am să mor, căci liniștea pentru mine e sfârșitul ființei mele, oricare ar fi forma ei. Și să nu suprapunem liniștea peste pace, căci pot fi împăcat și să continui să vuiesc. Cuvinte-n capul meu se rostesc necontenit și ideile se prăvălesc una peste alta tare zgomotos. N-am înțeles o vreme ce-i cu vocea aceea dojenitoare din mintea mea. Apoi am descoperit că oamenii deștepți o numesc conștiință. Tot ei mi-au spus că acela ar fi darul lui Dumnezeu pentru a ne deosebi de dobitoace, dar tot n-am înțeles ce-i aia…

   Și uite-așa, stăteam eu într-o zi cu haosul din mintea mea și ne uitam de pe un pod la oamenii care-și vedeau de ale lor. M-am oprit acolo cât să respir în tihnă preț de câteva clipe. Nici n-apuc să inspir bine și simt cum mă cuprinde un fior rece care mai că nu-mi oprește inima. Am vrut atunci să-mi închid nasturii de la haină și-am constatat cu groază că nu mă puteam mișca. Nimeni nu se mai mișca. Era de parcă ceva îngrozitor urma să se întâmple, așa că Dumnezeu a decis să oprească timpul pentru a evita furtuna. Animalul din conștiința mea urla de parcă cineva urma să-i frângă spiritul liber, iar peste gândurile mele de om care nu înțelege prea multe se prăvăleau tot mai multe întrebări. Nici n-am apucat să le aud pe toate…

   Tot frigul care-mi străpunsese corpul s-a transformat într-o căldură fină și-atunci am înțeles – venise vremea mea să discut cu Dumnezeu ca de la tot la nimic. Ăsta avea să fie momentul în care urma să aflu dacă sunt vrednică, ori era doar un moment în care el voia doar să-mi sădească frica-n inimă. De parcă n-ar fi fost oricum destule sădite acolo… Am început să mă dezmorțesc și să mă mișc. M-am așezat în liniște pe marginea podului, cu picioarele atârnând printre gratiile ruginite și-am continuat să privesc lumea înghețată fără să scot o vorbă. Am simțit cum cineva s-a așezat lângă mine. N-am întors capul și-am stat așa, în liniște, o vreme. Apoi, când mi-am făcut curaj, am întors capul și-am văzut că lângă mie era cineva. Nu era nici bărbat și nici femeie, ba chiar n-avea nici chip. Nu era nici înalt, ori scund, nici gras, ori slab, nici urât sau frumos. Era totul și, de fapt, nu era nimic din ce-am putea crede că e. N-am văzut mâini, n-am văzut picioare și nici un trup care să le lege. Ce-am văzut, în schimb, a fost lumină. Am văzut cum arată iubirea, liniștea deplină și toată știința întregului univers, toate ghemuite într-o formă care n-avea niciun sens pentru creierul meu obișnuit să vadă regularități. N-am văzut nimic din ce credeam că voi vedea, dar am înțeles atunci c-am văzut tot ce era de văzut. 

   Am mai stat câteva clipe, sorbind, fără să scot un sunet. Apoi am spus: „Tu nu ești Dumnezeu, nu ești nici Alah și nici vreun Zeu. Nici măcar Odin sau Zeus nu ești. Tu n-ai chipul ca al meu, n-ai trupul ca al meu, dar ai ceva ce am și eu. Tu n-ai religie, n-ai piele și pare că nici să vorbești nu poți. Tu înțelegi tot ce-ți spun fără să ai urechi care să mă audă, mă vezi fără să ai ochi și mă simți fără să mă poți atinge. Tu nu ești tot ce m-au învățat ei c-ai fi, dar ești tot ce mi-am dorit să fii. Nu ești aici ca să mă judeci, căci eternitatea nu merită s-o risipești cu asemenea nimicuri. Nici să mă iei cu tine n-ai venit, căci nu mi-am pierdut încă chipul.  Te-aș întreba multe, dar ce rost are dacă oricum știu că nu-mi vei răspunde? Te-aș întreba dacă ești bun sau rău, dar nu ști tu ce-s toate bazaconiile astea pe care noi le exploatăm în numele tău. Te-aș întreba dac-ai văzut totul, dar simt deja c-ai fost acolo. Te-aș întreba totul, dar ce rost ar avea dacă nu mi-ai spune nimic?”

   A mai fost liniște o vreme. O vreme suficientă cât să regret și să mă bucur de tot ce-am zis. M-am întors din nou cu fața către oameni și-atunci am auzit: „Dacă-ți promit cunoașterea mea, ai curajul s-o iei de la capăt, exact la fel, până ajungi din nou azi la mine?”

 

Claudia F. BADEA  este  redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”… 

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media