Luna Mondială a Astronomiei (Global Astronomy Month – GAM), organizată în fiecare an în luna aprilie, este cea mai mare sărbătoare de celebrare a astronomiei pe plan mondial, eveniment al organizației mondiale Astronomi Fără Frontiere (Astronomers Withou Borders – AWB).
Deviza: O Lume, Un Cer (One People, One Sky).

Una dintre cele mai importante acțiunii din Luna Mondială a Astronomiei este Global Star Party care anul acesta va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, când este și Ziua Internațională a Astronomiei (Astronomy Day). În mii de orașe din toată lumea locuitorii sunt chemați să privească Universul.
Societatea Astronomică Română de Meteori – SARM, membră a AWB, va organiza la Târgoviște acest eveniment pe platoul din Piața Tricolorului. Astfel, sâmbătă, 25 aprilie, începând cu ora 20:30 și până în jurul orei 23:00, membrii și voluntarii SARM vor instala telescoape performante prin care publicul va putea observa obiectele cerești. La începutul serii vor putea fi admirate planeta Venus și roiul de stele Pleiade, steaua galbenă Capela, apoi craterele și munții de pe Lună, planeta Jupiter, cu cei 4 sateliți galileeni și roiul stelar Stupul. Evenimentul va fi transmis live în rețeaua internațională AWB.
Participarea este liberă!
Informații despre programul complet al Lunii Mondiale a Astronomiei, care include și transmisii live pe diverse teme, găsiți pe site-ul organizației AWB:
https://my.astronomerswithoutborders.org/programs/global-astronomy-month/gam2026-main99730
Valentin Grigore
Președinte Societatea Astronomică Română de Meteori
Membru în Staff-ul Astronomers Without Borders și Coordonator Național pentru România




Facebook
WhatsApp
TikTok


































