Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi metode de fraudă online, prin care atacatorii folosesc în mod abuziv identitatea platformei de streaming Netflix pentru a obține datele bancare ale utilizatorilor.
Potrivit instituției, românii primesc mesaje false în care sunt anunțați că plata abonamentului Netflix nu a putut fi procesată și că există riscul suspendării contului într-un interval scurt de timp. Pentru a evita această situație, destinatarii sunt îndemnați să acceseze un link și să își actualizeze datele de plată.
În realitate, linkul conduce către un site fals, creat pentru a colecta informațiile bancare ale victimelor. Datele introduse ajung ulterior la atacatori și pot fi folosite pentru efectuarea unor tranzacții frauduloase.
DNSC recomandă utilizatorilor să nu acceseze linkuri primite prin mesaje nesolicitate și să intre pe site-urile oficiale tastând direct adresa acestora în browser. De asemenea, instituția atrage atenția asupra mesajelor care încearcă să provoace panică și să determine o decizie rapidă, invocând suspendarea unui cont sau pierderea accesului la un serviciu.
Ce trebuie să faci dacă primești un astfel de mesaj
Nu furniza datele cardului prin SMS sau prin intermediul linkurilor primite în mesaje nesolicitate. Dacă ai introdus deja informații bancare pe un site suspect, contactează imediat banca pentru a solicita blocarea cardului sau a tranzacțiilor frauduloase.
Fraudele online pot fi raportate către DNSC prin formularul disponibil la adresa https://pnrisc.dnsc.ro/ sau telefonic, la numărul 1911.
Totodată, DNSC pune la dispoziția utilizatorilor platforma https://blacklist.dnsc.ro/, unde este actualizată constant lista site-urilor frauduloase identificate. Extensia de browser asociată poate bloca automat accesul către aceste pagini, atunci când este activată.


Facebook
WhatsApp
TikTok

































